Cristina Neagu revine la antrenamente, CSM București se pregătește de Ferencvaros, în Liga Campionilor

Lead.ro 15 octombrie 2020
Fast
Împarte cu alții acest articol

CSM București a început cu bine noua ediție a Ligii Florilor MOL, 32-20 contra Gloriei Buzău, se pregătește acum de întâlnirea din Liga Campionilor cu unguroaicele de la Ferencvaros (FTC). Meciul e programat duminică (ora 17.00), la București.

Fără Cristina Neagu pe teren – deși aptă pentru a relua antrenamentele după ce a primit un rezultat negativ al testului Covid – CSM București n-a avut emoții cu Gloria. Meciul, primul din noua stagiune internă, s-a jucat la Ploiești, acolo unde au loc toate meciurile primei etape. (Până aici, trei meciuri au fost amânate; SCM Râmnicu Vâlcea urmează să joace contra lui SCM Craiova, de la 18.30).

„Le mulțumesc pentru cadoul pe care mi l-au făcut. Fetele au jucat foarte bine, aceasta este diferența de valoarea dintre noi și Gloria Buzău. Acest meci a fost o copie a semifinalelor Cupei României”, a spus Adi Vasile, antrenorul lui CSM București, în ziua în care a împlinit 38 de ani.

„Nu este fața noastră cea arătată la meciul cu Vipers”

Handbalistele de la CSM București privesc acum spre confruntarea de duminică (ora 17.00) cu Ferencvaros, în Liga Campionilor.

„Victoria cu Buzăul este importantă pentru noi, ne bucurăm că am debutat cu dreptul în Liga Florilor MOL. Acest succes ne dă încredere pentru meciul cu FTC. Nu este o situație ușoară pentru noi în acest context pandemic, încercăm să ne facem treaba cât mai bine, atât timp cât suntem sănătoase. Încercăm să ne acomodăm din mers”, a declarat portărița Denisa Dedu.

Pe antrenorul Adi Vasile încă îl bântuie eșecul contra lui Vipers: „Am avut o zi atât de slabă în Norvegia, am arătat atâtea lacune în defensivă încât, la un moment dat, părea greu să mai corectăm ceva. Știu însă că nu aceea e imaginea noastră și mă bucur că ne-am reconfirmat nouă înșine modul în care trebuie să jucăm”.

Cristina Neagu va reveni azi la antrenamente, după două săptămâni de pauză forțată cauzată de diagnosticarea cu Covid.

„Cristina va face primul antrenament și vom vedea de la zi de zi cum se simte. Dacă duminică vom crede împreună că este benefic pentru ea să joace, cu siguranță vom lua această decizie”, a mai spus antrenorul lui CSM București.

**

CSM București are două victorii și o înfrângere în primele trei etape ale Ligii Campionilor. Meciul cu Rostov, care urma să se joace la București, în a treia etapă a Ligii, a fost amânat din cauza cazurilor de Coronavirus ale echipei din Rusia.

În noul format competițional, cu două grupe de opt echipe, CSM București trebuie să se claseze între primele șase echipe – cu cât mai sus, cu atât mai aproape de obiectivul de-a participa în Final 4-ul de la Budapesta, în primăvara viitoare. Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, locurile 3-6 joacă în optimile de finală.


SCM Râmnicu Vâlcea, care n-a putut găzdui – din cauze pe care nu mai are sens să le repetăm – meciul de săptămâna trecută cu Podravka, urmează să joace tot în Ungaria, cu puternica Gyor. Va fi un alt text foarte complicat pentru Râmnicu Vâlcea, care a început competiția cu trei înfrângeri consecutive.

 

Foto (main) de Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories