Naționala pierde din nou, dar face un joc bun cu Anglia. Cu ce rămânem după testul ăsta? Și va putea continua Mirel Rădoi și după Olimpiadă?

Ciprian Rus 6 iunie 2021

„Nu o să mă schimb”, ne-a asigurat selecționerul Mirel Rădoi, în mijlocul unei conferințe de presă tensionate, imediat după amicalul de zilele trecute cu Georgia. S-a ținut de cuvânt, nu ne îndoiam de asta. În meciul-test pierdut (0-1) contra Angliei, una dintre favoritele de la EURO 2020 (11 iunie – 11 iulie), Rădoi a trimis pe teren deja obișnuitul 4-3-3 și cu la fel de obișnuita sa distribuție de „mingicari” de la mijloc în sus. A mutat în apărare doar cu mai echilibratul Camora în locul lui Cristi Ganea (printre remarcații precedentului meci), în schimb a schimbat în față cu Cicâldău și Stanciu lângă Marin și cu harnicii Păun și Ivan pe flancuri, în spatele lui Denis Alibec.

Alt joc, altă atitudine

De fapt, la o posesie de peste două treimi din timp în prima parte a englezilor la Middlesbrough, 4-3-3-ul inițial al încăpățânatului Rădoi a devenit mai degrabă un 4-5-1, cu diferența notabilă față de epocile trecute, când jucam cu doi închizători clasici, că, în momentul posesiei, apărătorii de acum, prin calitatea individuală, pot face diferența pe posesia adversă în fața careului.

Până la urmă, ideea prea puțin explicată de Mirel Rădoi s-a văzut foarte clar în meciul de azi: miza pe jucători de calitate individuală, cu care România să poată combina și să poată pune probleme chiar și când e dominată de un adversar mult superior valoric precum Anglia. Să care pianul cu artiștii: asta a încercat Rădoi și împotriva Angliei, punându-i la treabă, pe lângă Marin, „închizătorul fals” al României, pe lângă Cicâldău și Stanciu, pe Păun și Ivan.

Strategia lui Mirel Rădoi nu a fost deloc rea: România a fost de trei ori periculoasă în prima parte, cu șuturi bune trase tocmai de jucători cu calitate ofensivă. Ne-a lipsit, din păcate, în trei rânduri, la Cicâldău, Păun și Sorescu, finețea finalizării. Nu-i mai puțin adevărat că, într-o primă parte echilibrată în care România, cu absențele ei notabile, a fost egala unei Anglii la rândul ei cu multe rezerve, gazdele au dat de două ori în transversală, fără să-l întrebuințeze, astfel, prea mult pe portarul Niță.

Diferența majoră față de precedentul amical a fost, fără discuție, atitudinea: România a făcut o oră de joc solid, curajos și asumat, așa cum ne-am dori să o facă meci de meci.

Un mare câștig: un portar de încredere

Solicitat mai rar în prima parte, discretul Florin Niță ne-a demonstrat din nou că e cel mai bun om al nostru. A scos câteva mingi în partea doua, apoi a parat penaltiul prin care Anglia putea face 2-0, după ce Rashford deschisese scorul tot de la punctul cu var. Forma fantastică a lui Niță e cea mai bună veste pentru Națională, mai ales după retragerea lui Ciprian Tătărușanu.

Din păcate, inspirată în primele 45 de minute, și asta după multă vreme, apărarea imediată și-a dat în petec pe final. Abia intrat pe teren, debutantul Căpușă a comis o lovitură de penalitate – scoasă, de fapt, abil, de Grealish -, pentru ca apoi căpitanul Chiricheș să facă faultul brutal soldat cu penaltiul pe care Niță l-a apărat la șutul lui Henderson.

România a trecut pe lângă egalare de două-trei ori, mai întâri prin Cicâldău și Ivan, mai apoi la o ocazie mare pornită din bocancul magic al lui Budescu.

Ultimul test

După dezamăgirile din ultima vreme, Naționala a arătat, în fine, a echipă la Middlesbrough. Obișnuitele probleme din defensivă ne-au trădat din nou, dar cu Camora pe stânga și cu Sorescu jucat din nou în dreapta am asigurat mai bine careul mic, în fața unui Niță care a dovenit încă o dată plusul de siguranță pe care îl aduce la selecționata mare.

La mijloc, lucrurile s-au mai limpezit, parcă, un pic: cu Marin la închidere, avem mare nevoie de muncă în jurul său, muncă pe care Cicâlcău și Stanciu – evident mai discreți la finalizare – au făcut-o admirabil. Linia lui Rădoi pare mai limpede acum: rămâne doar ca talentul pe care îl aruncă în luptă să-și arate și valențele pe atac.

Era greu de scos mai mult decât acest 0-1 în fața unei Anglii cu multe vedete – în condițiile în care avem și noi destule indisponibilități. Însă ideea e să luăm maximul din acest meci și să construim pe acest 0-1 serios, muncit, de la Middlesbrough. Epoca testelor a cam trecut, din toamnă lumea va avea alte pretenții de la echipa asta.

Naționala, încotro?

După ratarea Europeanului și după startul slab din preliminarii, puțini mai au răbdare cu Mirel Rădoi. O evoluție discretă la Olimpiadă ar putea fi piatră de moară pentru selecționer. Întrebarea e: vom mai avea răbdare cu Rădoi încă o calificare? Sau ne vom grăbi să îl dăm afară? Semnele din meciul cu Anglia par, în sfârșit, bune, iar modelul ofensiv al lui Mirel e mai bine calibrat. În tot acest context impredictibil – în care selecționerul U21, Adrian Mutu, pleacă intempestiv, fără prea multe explicații – se impune o poziție a Federației. Mergem mai departe pe modelul Rădoi sau ne întoarcem la vechile (și învechitele) modele?

*

Anglia – România 1-0

A marcat: Rashford (’68)

Anglia: Johnstone – Godfrey, Ben White, Mings, Shaw – Grealish, Phillips, Ward-Prowse – Rashford, Calvert-Lewin, Sancho

Rezerve: Pickford, Ramsdale, D. Henderson – Trippier, J. Henderson, Lingard, Watkins, Bellingham, Kane, Rice

Antrenor: Gareth Southgate 

România: Niță – Sorescu, Chiricheș, Nedelcearu, Camora – Cicâldău, Marin, Stanciu – Păun, Alibec, Ivan

Rezerve: Vlad, Iacob – A. Băluță, Budescu, Căpușă, C. Ganea, I. Hagi, Maxim, O. Moruțan, D. Olaru, A. Rus

Antrenor: Mirel Rădoi

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.