Xavi și promisiunea fotbalului-simfonic al Barcelonei: omul-orchestră a urcat la pupitru, ne promite că ne vom reîndrăgosti de „Camp Nou”

Xavi Hernandez e noul antrenor al Barcelonei: în fișierele acribios întreținute ale jurnaliștilor de modă veche, știrea e deja scrisă de câțiva ani de zile, alături de toate statisticile impresionantei sale cariere ca jucător „blau-grana” și de o serie de fotografii, câteva „pe lat”, câteva „pe înalt” – nu știi cum va arăta pagina de gardă a secțiunii sport în ziua cu pricina – cu Pep bătând palma, la final de meci, într-un metaforic schimb de ștafetă. Întrebarea nu era dacă Xavi Hernandez va ajunge să antreneze Barcelona, ci când.

Desigur, n-ar fi fost o surpriză ca Xavi Hernandez să preia echipa mai devreme. E în tradiția Barcelonei ca „oamenii de casă” să aibă prioritate pe banca tehnică, indiferent de vârstă și de CV: cazurile Pep Guardiola și Luis Enrique sunt cele mai ilustrative. Senzația e că Xavi nu s-a grăbit să facă pasul spre echipa mare a Barcelonei, după cum, tot dintr-un tact ce amintește de zilele lui magistrale cu mingea la picior, nici n-a întârziat să plece când a simțit că statura prezenței lui ar putea intra în conflict cu deciziile antrenorilor săi.

Angajamentele ferme din Qatar, unde mersese să propovăduiască fotbalul frumos, dar și asocierea, chiar dacă nu total asumată, cu unul dintre competitorii cu șanse mari în cursa prezindențială – Victor Font – i-au întârziat și ele venirea pe „Camp Nou”. Fără excepție, toți candidații îl vedeau pe Xavi pregătit să preia, la un moment dat, banca Barcelonei. Nu atât lipsa de experiență – Pep a explicat bine că el avea experiență inferioară când a primit oferta din partea lui Joan Laporta – a amânat ziua revenirii lui Xavi, cât, poate, o formă de respect pentru un jucător unghiular în proiectul celei mai de succes trupe din istoria clubului: momentul nu e câtuși de puțin unul simplu, iar riscurile unei rapide erodări de imagine sunt foarte mari. La rândul lui o legendă a clubului, Ronald Koeman a plecat pe ușa din dos, decontând mai mult decât greșelile care îi pot fi imputate.

Rămasă fără Leo Messi, plecat în condiții încă incomplet elucidate și incomplet justificate la nivel economic și interuman, cu un fotbal irecongnoscibil, cu carențe mari în lot, dar și cu potențial neexploatat, pe un loc mediocru în La Liga și cu emoții mari legate de continuarea în Champions League din primăvară – un mic dezastru financiar ce s-ar adăuga celui deja existent – Barcelona a apelat, într-un final, la ultima soluție care să aducă, pe lângă competență și inspirație, și dramul de iluzie fără de care istoria „blau-grana” ar fi de neimaginat: l-a chemat pe Xavi Hernandez să pună ordine în vestiarul și în jocul echipei.

*

La prezentarea sa ca antrenor al Barcelonei, Xavi Hernandez a fost primit ca un superstar de o tribună plină și entuziastă. Nicicând publicul n-a fost atât de entuziast cu echipa aflată pe locul 9 în LaLiga! Răbdător și încrezător în știința sa, Xavi și-a marketat din timp revenirea pe „Camp Nou”. Ideea centrală a filosofiei sale de joc, împrumutată de la Johann Cruyff, e un fotbal care să te facă să te întorci atras ca de magnet la stadion, meci după meci.

Frustrat de rezultatele și jocul echipei din ultimii ani, publicul Barcelonei nu se aruncă naiv în brațele lui Xavi Hernandez: știe bine cum gândește fotbalul Xavi Hernandez. Într-un interviu de-acum istoric acordat celor de la „El Pais” înaintea Mondialului din 2018, Xavi și-a prezentat cât se poate de franc modelul. Interviul a născut destule controverse, dar a punctat clar drumul pe care se va înscrie, de săptămâna aceasta, FC Barcelona. „Posesie, presiune înaltă, ieșirea la joc de pe linia de fund”, sunt principiile lui Xavi.

„Și dacă am 1-0 în minutul 89, ce vreau eu e să fiu în jumătatea adversă, având posesia și atacând, așa mă simt cel mai bine. E nevoie de mai multă îndrăzneală, e nevoie să domini jocul. Eu joc acum la o echipă mică, dar dacă o înfrunt pe Barça, ceea ce-mi doresc e să-i iau mingea. Întrebarea e: cum mă apăr în fața Barçei? Fac pressing sus. Dacă tu îi oferi tot terenul Barcelonei, Ter Stegen trimite la Pique, Pique urcă la mijloc și pentru mine asta e o moarte anunțată”, explica, încă de atunci, noul tehnician al trupei din Catalonia.

„Îmi petrec tot timpul urmărind jucători care pot ajunge la Barça. Îmi zic: dar jucătorul ăsta? Cum de nu…? Philipp Lahm, de exemplu! Omule, ăsta vedea totul, era exact jucător de Barça! Mă întreb: cum de nu l-a transferat Barça? Dacă e exact pe stilul Barçei! Silva, Kroos, Modrici! Cum de nu i-a adus Barça? Sunt jucători cu profil Barça”, povestea Xavi. Un om care acum trei ani urmărea jucători pentru Barcelona, Xavi a venit, în mod sigur, cu lecțiile făcute pe „Camp Nou”. Urmează, acum, să vedem „masterclass”-ul.

*

După Johann Cruyff și Pep Guardiola, Xavi Hernandez era, evident, alegerea naturală pentru banca Barcelonei. Așa cum Pep a fost elevul preferat al lui Johann, și Xavi a fost ideologul din teren al lui Pep. Dar Xavi nu moștenește doar ideologia barcelonismului, moștenește și palmaresul iluștrilor săi predecesori. O presiune în plus, într-un context oricum extrem de complicat.

Un mare avantaj pentru Xavi este că știe foarte bine clubul din interior. Dar aceasta ar putea fi chiar cea mai grea piatră de încercare a mandatului său. Îmbrățișările strânse și zâmbetele complice și fotogafiile de Insta de la prima sa intrare în calitate de antrenor în vestiarul de pe „Camp Nou” întăresc faptul că Xavi va avea, încă din start, complicata misiune de a separa prieteniile vechi de rigorile misiunii sale pe termen scurt. Cel care îl cunosc foarte bine spun că fostul mijlocaș nu va ezita să-și lase pe bancă bunii prieteni din perioada de aur a clubului pentru a-și putea pune în aplicare planul.

*

Vom vedea schimbarea de la primul meci, ne promite Victor Font, fostul candidat la președinția clubului catalan. Nu vor fi miracole, dar echipa va juca un fotbal cu care fanii „cule” se vor identifica. Până la urmă, de la plecarea lui Luis Enrique încoace, mai deranjant decât lipsa rezultatelor sportive de top a fost pierderea stilului. Toți urmașii lui Enrique au avut pretenția că se revendică de la cruyffism, dar echipa pierduse ritmul chiar și atunci când avea posesia dominantă din vremurile de aur. Cum a ajuns Barcelona la finalul „epocii” Koeman, aruncând în neștire mingi din bandă către Luuk de Jong, un atacant lipsit nu doar de ADN-ul „blau-grana, știm prea bine.

Obișnuit, ani la rând, să meargă la fotbal ca la operă, suporterul catalan e dispus să ierte multe un an, doi. Dar, cum s-a văzut în cazul lui Koeman, nu e dispus să sacrifice stilul echipei. Dacă echipa va juca ceea ce ne-a obișnuit să joace din anii ’90 încoace, atunci Xavi Hernandez își va câștiga timpul de care are nevoie pentru a readuce echipa în elita Europei. O provocare teribilă, dar Xavi a fost mereu omul care a făcut un pas în față la greu.

*

În cele mai complicate momente ale jocului, Xavi se arăta la pasă cu fața la propria poartă și cu adversarii încolțindu-l din spate, din toate părțile, ca-n animațiile japoneze. În presiunea aceea sufocantă, când tot stadionul amuțea de se-auzea iarba foșnăind sub trecerea razantă a mingii, Xavi prelua scurt cu latul – asta era singura certitudine: în ce parte făcea pirueta pe lângă omul de marcaj, nu mai știa nimeni, ori făcea o acoladă pe interior, pe stângul adversarului, ori ocolea cu o mișcare pe exterior, ori inventa o pasă scurtă, dedublată, spre Busquets sau Iniesta. De aici încolo, începea „tiki-taka”, care nu era câtuși de puțin o infinită serie de pase, era, de fapt, un ritm; ritmul propriu, diabolic, demoralizator fotbalistic, al înșiruirii fără de greș a paselor. O muzică interioară, care din tribune suna a simfonie.

În fotbalul cel mai bun al Barcei, în timpul lui Pep Guardiola, Xavi Hernandez era omul care rupea ritmul adversarului și impunea echipei propriul ritm. Cu el retras pe bancă, cu Iniesta în Japonia, cu Messi la Paris și cu Busquets trecut de 30 de ani, misiunea antrenorului Xavi e să-i impună Barcelonei ritmul draconic care a făcut-o temută de toate marile forțe ale fotbalului. Omul-orchestră a urcat la pupitru, iar amfiteatrul de pe „Camp Nou”, înalt cât arcadele lui Gaudi din „Sagrada”, e nerăbdător să asculte din nou fotbalul-simfonic al Barcelonei.

😍 An unforgettable day!

👀 An insider's view of Xavi's presentation! pic.twitter.com/v5CU7NPVp9

— FC Barcelona (@FCBarcelona) November 9, 2021

Xavi says: pic.twitter.com/0VSiiS4xhh

— FC Barcelona (@FCBarcelona) November 9, 2021