David Popovici: „Mie îmi place să cred că nu am limite. Și aș vrea ca toată lumea să creadă asta despre ei”

(corespondență de la Roma)

La scurt timp după ceremonia de premiere de la 200 de metri liber, unde și-a primit a doua medalie de aur de la Campionatele Europene, David Popovici a venit la obișnuita discuție cu jurnaliștii.

Încă obosit după efortul din finală, o cursă pe care a încheiat-o cu un nou record mondial de juniori, și cu al treilea cel mai bun timp din istorie, David a fost întrebat despre cum s-a simțit când a văzut timpul cu care a câștigat – la doar o sutime de cel al lui Michael Phelps, idolul său.

„Ăsta cred că a fost și primul meu gând când am terminat”, a spus David, care deține în momentul acesta titlurile europene și mondiale la 100 de metri și 200 de metri liber. „Dar sunt oricum ultrasatisfăcut, în niciun caz dezamăgit că nu am atins timpul lui; doar un mic sentiment de ahh, încă o sutime! Dar nu are nimic, am tot timpul din lume; Phelps, când a scos timpul ăsta mai bun cu o sutime decât al meu (în 2008), a bătut și recordul mondial, așa că ușor-ușor, cu pași mici, ne îndreptăm spre direcția pe care ne-o dorim.”

Se aștepta la timpul acesta?

„Nu prea mă așteptam la niciun timp, pentru că nu am pornit cu obiectivul ăsta. Nu am avut ca obiectiv nici să câștig, nici să cobor sub 1.43.00. În schimb, domnul Adi (Rădulescu), antrenorul meu, mi-a zis – pentru că nu prea am vorbit despre cursa asta, și l-am întrebat <<OK, care-i planul, cum facem, ia ziceți!>>, că până la urmă el decide, iar eu încerc să mă conformez -, și a zis: <<Nu vrei tu să încerci să faci o nebunie?>>. Am zis că încerc. Și cam asta a fost tot, ăsta a fost obiectivul.”

A fost mai obosit decât după finala de la 100 de metri?

„Da, m-a obosit mai mult această cursă. Fiind și a doua probă din program, am obosit tare, neobișnuit de tare, dar nu a fost cea mai grea cursă din viața mea. Doar cea mai bună la 200 de metri. Dar face parte din sport; pentru că dacă toată lumea ar fi în stare să îndure asemenea nivel de efort, atunci ar fi mult mai mulți sportivi la acest nivel. Așa că e parte din ceea ce facem noi, să obosim în halul acesta și să reușim lucruri considerate a fi supraumane.”

Cum a fost recuperarea după cursa de record mondial de la 100 de metri? Cum s-a mobilizat pentru cursele următoare?

„După sută am fost foarte obosit, pentru că mi-a fost mai greu să adorm – bineînțeles – de la adrenalină și euforie. M-am recuperat prin cel mai bun somn pe care am reușit să-l prind, dar a fost o dimineață foarte obositoare – cea de după. Mă așteptam, eram pregătit, știam că avea să fie – și a și fost – cea mai grea reuniune de până acum. Oboseală fizică, pentru că mental am reușit să mă restartez cât de cât.”

Care sunt șansele lui în cursa de 400 de metri liber?

„Dacă despre recordul mondial de la 200 de metri am spus că e mult mai greu decât cel de la sută, recordul de la 400 e și mai greu decât cel de la 200. Așa cred eu. În plus, nu știu ce pot să fac la 400 de metri. Nu știu cât de bun sau cât de slab sunt, vom vedea în două zile. Dar e o premieră, e ceva nou și e cea mai puțin stresantă probă de aici. Pentru că nu prea există așteptări; nici măcar din partea noastră.”

Întrebat și dacă a citit ce-au postat Adam Peaty și Michael Phelps, cum că potențialul lui este nelimitat, David a spus că n-a văzut postările.

„Dar Michael Phelps chiar are o carte intitulată No limits (Fără limite), pe care am citit-o de cel puțin două ori, ultima oară chiar anul trecut la Roma. O aveam în tribună. Da, și Adam Peaty cred că e unul dintre cei care știe cel mai bine că limitele sunt (face o pauză) o prostie. Mie îmi place să cred că nu am limite. Și aș vrea ca toată lumea să creadă asta despre ei – că pot întrece orice limite. Pentru că toată lumea chiar poate, dacă își dorește suficient.”

La ce s-a gândit când a zâmbit de pe podium?

„La toate steagurile cu România din tribună și la lumea care țipa, aplauda și stătea la fel, cu zâmbetul pe buze.”