David Popovici, înaintea Campionatelor Mondiale în bazin scurt: „O călătorie din care vreau să învăț”

Lead.ro 29 noiembrie 2022
Fast
Împarte cu alții acest articol

Campionul mondial și european în bazin lung și deținătorul recordului mondial în bazin lung la 100m liber se pregătește de ultima competiție dintr-un an cu adevărat special. Însă, spre deosebire de celelalte competiții de obiectiv, David Popovici abordează Campionatul Mondial de Înot în Bazin scurt (25 metri) din Australia diferit, fără presiunea rezultatelor:

„Nu este cea mai importantă competiție pentru mine, este un prilej de a învăța să concurez în bazin de 25 metri la cel mai înalt nivel și, deși nu mă duc cu obiective extrem de puternice acolo, atâta timp cât am un culoar, am și o șansă, orice se poate întâmpla. Abia aștept să ajung acolo, vreau să și văd Australia, vreau să concurez în Australia și să reintru într-o formă de competiție.”

Mondialul de la Melbourne (13-18 decembrie) e prima competiție internațională pentru David Popovici după cele patru majore din vara aceasta, o vară în care a doborât mai multe recorduri și a devenit cel mai rapid înotător din istorie în bazin lung. După o vacanță de câteva săptămâni, a revenit în octombrie la antrenamente și a început noul sezon la Campionatele Naționale în Bazin scurt de la Otopeni din noiembrie, unde a câștigat medalii de aur la 100m, 200m, 400m liber și argintul la 100 m mixt, unde a fost depășit, după o cursă spectaculoasă, de Daniel Martin. Campion european de juniori, Martin e un înotător experimentat, participant și el la Jocurile Olimpice de la Tokyo, care a revenit la Otopeni după o perioadă de pauză.

„A fost prima competiție într-un an în care am reușit să iau startul la 25 metri și este foarte important să mă acomodez, pentru că este extrem de diferit pentru mine. Unora le place mult, mie îmi place mult mai mult în bazin lung pentru că am suficienți metri să prind viteză. Mi-ar fi fost greu la Mondiale dacă nu aș fi concurat la naționalele în bazin scurt, m-a ajutat mult concursul de la Otopeni”, spune David.

Cu câteva zile înainte de plecarea la Melbourne, înotătorul de 18 ani reamintește că bazinul scurt nu e punctul lui forte și că se află încă într-un proces de învățare: „Ar fi greu de gestionat un Campionat Mondial la finalul anului, dacă ar fi fost o competiție de obiectiv mare, pentru că, deși este un concurs important pentru mulți, eu încă trebuie să câștig experiență. Eu acum învăț, mai am foarte multe de învățat de la adversarii mei mai buni decât mine în bazin de 25 metri, așa că pentru mine acest Mondial este ca o călătorie în care învăț.”

Pentru David și echipa sa, focusul principal rămâne pregătirea pentru Mondialele din bazin lung de vara viitoare: „Vreau să obțin rezultate foarte bune în 2023 la Mondialele în bazin lung, din Japonia, și sper să pot adăuga câteva clasări bune și poate și recorduri. Nu este grabă, dar niciodată nu mă supăr dacă reușesc să mă autodepășesc. Pentru mine, 2022 a fost un an glorios, așa m-am simțit.”

 

Foto: Gian Mattia D’Alberto – LaPresse / Arena, FRNPM

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories