Cu Cristina Neagu în zi de șut, CSM București trece de Ferencvaros, ajunge la 5 victorii în grupele Ligii Campionilor

Lead.ro 4 decembrie 2022
Fast
Împarte cu alții acest articol

CSM București își revine după o primă repriză slabă, câștigă destul de clar cu Ferencvaros, în a șaptea etapă a grupelor Champions League. A fost 30-24 pentru CSM, cu 13 goluri pentru Cristina Neagu – decisivă și azi.

Foarte bună a fost și portărița Davidsen: 12 parade importante, multe dintre ele într-o primă repriză în care CSM n-a reușit decât 10 goluri.

Cu cele două puncte de azi, echipa antrenată de Adrian Vasile ajunge la 11 puncte în Grupa A, o egalează pe Vipers la șefia Grupei A. Și se pregătește de returul cu Ferencvaros de pe 10 decembrie.

Așa cum știi, primele două clasate avansează direct în sferturile de finală, în vreme ce locurile 3-6 se califică pentru optimile Champions League.

*

Meciul n-a început grozav, a fost 1-1 după primele cinci minute, perioadă în care ambele echipe au ajuns greu la finalizare. De fapt, cu mai multe pase greșite, câteva greșeli tehnice și două-trei ratări din poziții bune, CSM a marcat un singur gol în primele 11 minute. Crina Pintea l-a reușit pe al doilea, înainte ca Neagu, de la șapte metri, să egaleze la 3 (după 13 minute).

Însă erorile de pe faza ofensivă n-au dispărut, Ferencvaros s-a distanțat la 5-3 și 6-4, iar Adi Vasile, care și-a prelungit contractul cu CSM chiar zilele trecute, a cerut – după 20 de minute de confuzie în atac – primul lui time-out. Numai că Omoregie și Zaadi, trecute ambele pe la coordonare, au continuat să aibă probleme la distribuție: puține mingi au ajuns în extremă sau pe pivot, atacurile au rămas mai degrabă lente, iar finalizările încercate pe centru n-au avut succes. Desigur, asta și pentru că apărarea adversă a fost agresivă (cu Cvijić, Tomori și Bölk în centru) și destul de mobilă.

Echipa lui Gábor Elek s-a întărit serios în ultima vreme, dar a avut meciuri amestecate în acest sezon european. FTC a pierdut la scor (20-40) cu Bietigheim, dar a făcut egal cu Vipers, campioana ultimelor două ediții de Champions League, una dintre principalele favorite ale actualei ediții. Și singura echipă care învinsese pe CSM în acest sezon european.

Însă în meciul acela – ultimul înaintea Campionatului European – apărarea lui CSM a avut necazuri pe care acum, în fața lui Ferencvaros, nu le-a avut. Dimpotrivă, defesiva a ținut foarte bine, dovadă că FTC s-a dus cu un avans minim la vestiare: 11-10.

Au fost 30 de minute în care s-au remarcat doar portărița Davidsen, cu opt intervenții foarte bune, și Neagu, cu șapte goluri, însă doar trei din acțiune.

Repriza secundă a început ceva mai bine pentru CSM, iar extrema Aune, cu primele ei două goluri, a reușit să-și ducă echipa înainte: 15-14.

Neagu, de la distanță, cu al optulea ei gol, a făcut 16-15, însă a fost unul dintre puținele atacuri finalizate repede.

În condițiile astea, FTC a rămas în meci până la 21-20, când Cristina Neagu s-a hotărât să ia lucrurile pe cont propriu: cu alte cinci goluri – unele dintre ele marcate de la 10 metri distanță -, Cristina și-a dus echipa la 26-21. Iar de aici încolo, FTC n-a mai avut putere să revină.

La trasul liniei, CSM a avut nevoie de 10 minute foarte bune pentru a câștiga meciul acesta. Nu toate lucrurile au mers bine, dar e important pentru CSM să câștige chiar și când nu joacă prea grozav. Pentru că n-a fost așa în sezoanele trecute. Dimpotrivă, mai ales anul trecut, echipa a pierdut meciuri importante deși n-a jucat tocmai rău.

În contextul acesta, victoria cu Ferencvaros poate însemna mult pentru moralul unei echipe care – spre deosebire de ultimii patru ani – pare să aibă ce îi trebuie pentru a forța calificarea în Final 4-ul Ligii Campionilor.

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

 

 

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories