Paris 2024 | Odată cu „Nadalcaraz”, Jocurile Olimpice aduc împreună trecutul, prezentul și viitorul. „Flacăra” merge mai departe!

Corespondență de la Paris | de Andreea Giuclea și Ciprian Rus

Parte din magia Jocurilor Olimpice e că ni-i pune în aceeași echipă, și încă pe o miză emoțională semnificativă, pe niște jucători care, altfel, chiar uniți de afinități, ar trebui să fie adversari – mai cu seamă într-un sport profesionist de top precum tenisul; niște jucători care, și să vrea, n-ar avea timp și motivație să joace împreună la dublu în circuit.

Aici vin Jocurile și ni-i aduc împreună, la dublu, pe un Rafa Nadal care trage de el să joace două turnee legate la simplu în perioada asta, și pe un Carlos Alcaraz care ar avea toate motivele din lume să se concentreze pentru cursa mai prestigioasă, aurul olimpic la simplu, unde e favorit. Și ni-i aduc fericiți să joace împreună pentru Spania: și nu oricum, ci capacitați la 110% din cât poate fiecare luat deoparte și la 120% din cât știu să joace dublu în fața unor specialiști ai probei.

La 24 de ore de la debutul ceremoniei de deschidere a Jocurilor, unde Rafael Nadal a fost personaj-cheie, arena Philippe-Chatrier s-a umplut până la refuz pentru meciul de dublu al recordmanului de la Roland-Garros în compania ultimului câștigător al openului parizian, conaționalul său Carlos Alcaraz. Orice apariție a unuia dintre ei e în stare să umple până la refuz arena centrală, dar combinația celor doi, pusă și în context olimpic, a aprins și mai mult aura evenimentului.

Parisul a făcut și face eforturi mari ca să demonstreze că e, dintr-o multitudine de motive, locul ideal pentru Jocurile vremurilor noastre. Măcar pentru această întâlnire dintre Nadal și Alcaraz, de aceeași parte a fileului, Paris 2024 este nu doar locul, ci, cumva simbolic, și momentul de aur – și nici măcar nu e nevoie de o medalie pentru a rămâne de aur.

Esențială în stilistica Jocurilor, transmiterea ștafetei e o poveste despre cum prezentul se inspiră din trecut pentru a-și proiecta viitorul. Întâlnirea dintre Nadal și Alcaraz pe zgura de la Roland-Garros, sub egida celor cinci cercuri olimpice, trece dincolo de sport. E ceva ritualic, iar asta au simțit miile de spectatori de la Roland-Garros. Religiile propovăduiesc de mii de ani o nouă „venire”, în felul lor ușor ireverențios Jocurile Olimpice de la Paris demonstrează că asta e perfect posibil. Trecutul, prezentul și viitorul au respirat, simultan, în seara de sâmbătă, în tribunele de pe Chatrier, pe care lumina razelor piezișe ale apusului, primele de la începerea Jocurilor, le-au transformat în uriașe vitralii.

„Cine a spus că e <<Ultimul dans>>?!”, a replicat, tăios ca pe rever, Nadal, la final de meci, la zona mixtă. Nu e ultimul dans, dar toată lumea prezentă la Paris la primul meci de dublu de la Jocurile Olimpice cu Alcaraz alături de Nadal a văzut în el o predare de ștafetă. Ca-n povestea olimpică, „flacăra” trece mai departe. Știam asta toți cei care-l urmărim pe Carlos Alcaraz, dar sportul, ca orice religie, trăiește prin martori și mărturisitori: Martorii lui „Nadalcaraz”.

***

După meci, Nadal și Alcaraz au fost așteptați de un grup numeros de jurnaliști străini în zona mixtă. Organizatorii i-au împărțit în două grupuri, cei care vorbeau în engleză și presa din Spania. Nadal a răspuns la câte o singură întrebare, în timp ce Alcaraz a petrecut mai mult timp cu jurnaliștii spanioli. În timpul interviurilor, mai mulți reporteri au strecurat câte o poză cu telefonul.

„E un vis împlinit”, a spus Carlos, venit primul în fața jurnaliștilor. „Am visat să joc la Jocurile Olimpice, dar să joc cu Rafa a fost și mai special. Sunt foarte fericit de nivelul nostru, de faptul că ne-am oferit șansa să continuăm, să mai jucăm un tur. Nivelul nostru e suficient de bun ca să credem și sperăm să continuăm.”

„Simți presiune să joci cu el?”, l-a întrebat un reporter.

„Nu presiune, dar emoțiile sunt destul de mari. A fost mai dificil pentru mine la început, dar în final ne-am simțit bine și cred că am profitat de șansele pe care ni le-am creat, suntem foarte fericiți.”

Când a apărut și Nadal, grupul de reporteri a migrat către el. „A fost o seară emoțională, electrică, un public fabulos. Să joc cu Carlos pe terenul ăsta a fost foarte special. Sunt foarte fericit de victorie, că putem continua. Ieri a fost un moment foarte emoționant pentru mine, nu pot să mulțumesc suficient Parisului pentru această onoare, încă am emoțiile la un nivel foarte ridicat. Încerc doar să mă bucur de fiecare moment și vedem ce se întâmplă.”

„Ești pregătit pentru ultimul dans cu Djokovic?”, l-a întrebat cineva înainte să plece?

Nadal s-a oprit, s-a întors către el și l-a privit încruntat, cu sprânceana ridicată:

„Cine a zis că e ultimul dans?”