„Locul cinci nu e ce ne doream înăuntrul nostru, dar îl merităm. Meciul cu Germania trebuie să ne arate caracterul acestei echipe.” Se va ridica România?
Andreea Giuclea 16 decembrie 2016Al doilea oraș din Suedia, Goteborg e de vreo cinci ori mai mare decât Helsingborg. Are bulevarde late cu vitrine strălucitoare și cafenele care găzduiesc petreceri de Crăciun; are universități, teatre și muzee și un celebru parc de distracții, Liseberg, chiar lângă arena de 14.000 de locuri care găzduiește meciurile finale ale Campionatului European.
E impresionant, dar ai da orice să te întorci în orășelul cu două străzi principale, câteva magazinașe, un brad, o fortăreață și un port, dacă așa ai putea rescrie meciul cu Danemarca. Ti-ai dorit de când ai venit în Suedia să ajungi în Goteborg, pentru că ar fi însemnat ca România să joace semifinale. Acum ești aici, dar fetele nu luptă pentru medalii, ci pentru un loc cinci de palmares, și motivația pare greu de găsit în aerul tăios de pe coasta vestică a Suediei.
„Am fost atât de aproape”, șopteau încă jucătoarele dimineața, înainte să se urce în autocarul în care au călătorit, în liniște, spre Goteborg. „Mare păcat”, au oftat și cei din staff. „Mergem înainte, n-avem încotro”, spun acum, pe holul noului hotel, Gothia Towers, care comunică prin interior cu Arena Scandinavium. Pe aceleași holuri pe care se plimbă echipa Olandei și a Franței, unde vreo 15 jurnaliști așteaptă sosirea Norvegiei și unde antrenorul danez, care pare că încă plutește după victoria de ieri, se îmbrățișează gălăgios cu cunoscuți.
Sunt echipele care vor juca semifinalele la care a sperat și România. Ce crede antrenorul Ambros Martin că au în plus față de echipa pe care o antrenează? „Sunt echipe foarte puternice din punct de vedere fizic și joacă împreună de mult timp. Poate echipa olandeză are o antrenoare recentă, dar grupul joacă împreună de ceva timp, fără să fi avut un schimb generațional. Iar Danemarca, după o perioadă în care n-a fost la vârf, a reușit acum, antrenându-se mult, să ajungă iar la un nivel înalt. Fizic sunt foarte puternice. Astea sunt exemplele pe care trebuie să le urmăm și noi.”
Analizând la rece meciul cu Danemarca, spaniolul ajunge la aceeași concluzie: nordicele au jucat mult mai bine. „N-am putut să le oprim în apărare, am încercat mai multe lucruri. Și apărarea lor a fost imposibil de străpuns. Au fost foarte agresive, nu ne-am putut crea ocazii, iar când am făcut, n-am putut înscrie. Și într-un meci ca ăsta, când ești la un pas de semifinală sau joci pentru medalii, astfel de lucruri mici cântăresc mult.”
„Nu vreau să mă gândesc la presiune ca un factor. Dar am văzut momente în care brațele poate au tremurat, iar aruncările n-au avut aceeași siguranță ca în primele meciuri, cu echipe mai puternice, ca Norvegia sau Rusia. Trebuie să învățăm și din asta, pe viitor, nu avem de ce să jucăm așa, trebuie să lăsăm tot ce e negativ în afară.”
Martin nu vrea încă să tragă prea multe concluzii, și nici să privească în viitor. „Trăiesc în moment, iar momentul spune că suntem aici, luptăm pentru locul cinci. Nu e ce ne doream înăuntrul nostru, dar îl merităm.”
„Turneul nu s-a încheiat încă, mai avem un meci”, subliniază încă o dată. Dar e greu să-ți imaginezi meciul pentru locul cinci, când peste tot dai nas în nas cu echipele care vor juca în celelalte, alea cu miză. E greu să te gândești la meciul de mâine când mișcările lente ale fetelor și privirile lor abătute, ușor rătăcite, te duc cu gândul tot la ziua de ieri.
Așa că îl întrebi pe Martin cum le va ajuta să-și regăsească motivația. „Eu le pot motiva, dar vreau să vină de la ele. Cred că oamenii trebuie să învețe să meargă pe propriile picioare. Noi ca oameni facem asta, cred că și echipa trebuie să facă. Noi doar le ajutăm, dar vor fi momente când vor fi singure pe teren și nimeni nu le va putea spune nimic. Le voi spune să-mi demonstreze că sunt capabile să-și revină după o înfrângere ca asta. Până acum am fost competitivi și asta e important. Meciul de mâine va arăta caracterul și personalitatea echipei. Sunt foarte interesat să văd cum se comportă.”
Până aflăm răspunsul, fetele s-au întors aseară la antrenament. Într-o sală de 14.000 de scaune roșii pe care ar fi meritat, poate, să le vadă pline, în timp ce pe margine se întindeau cabluri și se testau lumini pentru spectacolul weekendului final, au făcut ce fac mereu, fie că înving sau pierd: alergări, jocuri de încălzire, scheme de atac, pase, șuturi. Și chiar dacă au început în liniște, fără muzica obișnuită din fundal și fără aceleași chicoteli, pe măsură ce jocul s-a încins au început să se încurajeze tot mai puternic, să se aplaude mai cu suflet, să zâmbească tot mai mult. Cu „Come on girls!” și „Vamos defensa!” în fundal, de la cei doi antrenori spanioli, dar și cu „Hai fetelor”, „Mișcați-vă”, „Bravo”, „Hai să vorbim mai mult în apărare”, venind de la fiecare dintre ele.