Ai auzit sau ai citit că sportivi faimoși s-ar fi dopat “legal”. Iată absolut toate detaliile și răspunsurile pe care voiai să le afli

I. Ce sunt Excepțiile Medicale (TUE) și cum se acordă ele

Pe site-ul WADA există un document de 36 de pagini intitulat ”Reguli pentru acordarea excepțiilor medicale”. Iată cele mai importante lucruri din acest document:

Condiții pentru primirea unei excepții medicale TUE (Therapeutic Use Exemption)

Atletul va primi dreptul la o excepție medicală dacă și numai dacă îndeplinește toate condițiile următoare:

1. Substanța sau metoda interzisă tratează o afecțiune acută sau cronică, și în lipsa ei, sănătatea sportivului va fi afectată serios
2. Este foarte puțin probabil ca utilizarea terapeutică a substanței sau metodei interzise să aibă ca rezultat o creștere a performanței peste nivelul obișnuit al sportivului atunci când sănătatea acestuia este optimă.  Deși poate exista un nivel mai ridicat al performanței ca urmare a eficacității tratamentului, acesta nu trebuie să depășească nivelul anterior pe care sportivul l-a atins în mod obișnuit atunci când era sănătos
3. Nu există nicio alternativă terapeutică rezonabilă la substanța interzisă
4. Necesitatea folosirii substanței sau metodei interzise nu se datorează folosirii anterioare (fără TUE) a unei substanțe sau metode interzise

Procesul de aplicare pentru o excepție medicală

Sportivul va trebui să aplice pentru o excepție medicală înainte să folosească sau să intre în posesia substanței interzise. Singurele cazuri când se acordă retroactiv o TUE vor fi menționate mai jos.

Pentru substanțele interzise în timpul competițiilor, sportivul trebuie să aplice pentru excepție cu cel puțin 30 de zile înaintea competiției. Excepție fac situațiile de urgență, care vor fi detaliate mai jos.

Pentru substanțele interzise și în afara competiției, sportivul trebuie să aplice pentru excepție imediat ce este diagnosticat.

Toate informațiile medicale vor fi în engleză sau franceză. Nu este necesară traducerea lor integrală, dar trebuie depus un sumar în engleză sau franceză al elementelor cheie (diagnostic, analize, plan de tratament).

Cererile pentru excepțiile medicale sunt examinate de o comisie specială. Decizia se dă în cel mult 21 de zile și este comunicată în scris sportivului. În cazul în care cererea este respinsă, se explică în detaliu motivele.

Sportivii care folosesc o substanță interzisă și abia apoi cer o excepție o fac pe propriul risc pentru că în cazul în care excepția este respinsă, folosirea substanței va fi considerată o încălcare a codului anti-doping. Totuși, în caz de urgențe medicale, sănătatea sportivului este mai presus de procedurile administrative.

Documente necesare

Pe lângă formularul completat, sportivul trebuie să prezinte o declarație semnată de un doctor specialist care recomandă folosirea substanței interzise; apoi, documente care atestă istoricul medical complet al sportivului privind afecțiunea (diagnosticul original și doctorul care l-a dat, rezultatele examinărilor, ale testelor de laborator și radiografiilor făcute, dacă este cazul). Sportivii trebuie să păstreze copii după toate documentele depuse.

Comisia TUE poate cere informații suplimentare de la sportiv sau medicul său, sau poate cere efectuarea de consultații, teste sau radiografii suplimentare. Comisia poate aduce alți experți medicali sau științifici.

Toate cererile pentru TUE vor fi gestionate respectând confidențialitatea informațiilor medicale. Toți membrii comisiei, experții și personalul organizației anti-doping vor semna contracte de confidențialitate.

Boli cronice

O excepție medicală se dă pentru o anumită perioadă și pentru o anumită doză, frecvență, metodă sau aplicare. Dacă sportivul are nevoie să modifice doza, frecvența sau modalitatea, trebuie să aplice pentru o nouă excepție. Reînnoirea unei excepții necesită o nouă consultație și cerere semnată din partea medicului. Pentru bolile cronice, excepțiile se pot da pentru o perioadă mai lungă.

Excepții acordate retroactiv

Cazurile în care se acordă retroactiv o excepție medicală:

1. Situațiile de urgență sau care impun tratamentul de urgență al unei boli acute, iar neadministrarea substanței interzise ar pune sănătatea sportivului în pericol.
2. Din cauza unor condiții excepționale, sportivul nu a avut timp sau ocazia să depună o cerere pentru excepție, sau comisia nu a avut timp să proceseze cererea (de exemplu, sportivul se îmbolnăvește cu doar câteva zile înaintea competiției)
3. În cazurile în care WADA sau organizația anti-doping căreia i s-a adresat cererea consideră că acordarea unei TUE retroactive este justă

Comisia de evaluare a cererilor pentru excepții

Organizația anti-doping trebuie să aibă o procedură pentru evaluarea cererilor. Fie au o comisie permanentă, fie convoacă rapid una pentru fiecare caz individual, în funcție de expertiza și disponibilitatea experților din rețeaua sa. Fiecare organizație anti-doping trebuie să aibă o rețea de specialiști. Comisia trebuie să aibă trei membri cu experiență în medicina clinică și sportivă și care au tratat sportivi. Unul dintre aceștia este președintele comisiei.

II. Ce jucătoare au primit TUE și pentru ce substanțe. Controversa Mattek-Sands

Pe site-ul WADA există 19 documente separate pe boli, cu reguli pentru medicii din comisia care acordă TUE pentru acele boli. M-am uitat pe cele pentru ADHD, astmă, afecțiuni musculoscheletale, tuse post-infecțioasă, sinuzită și inflamații ale tractului digestiv.

Simone Biles a cerut excepție medicală pentru ADHD, iar despre Petra Kvitova se știe că suferă de astmă de mulți ani (și Laura Siegemund, apărută azi în ultimul lot de documente sustrase, are un tratament similar cu al Kvitovei). Le-am ales pe celelalte pentru că sunt afecțiuni comune.

În cazul ADHD, documentul WADA recomandă tratamentul pe termen lung cu substanțe din grupa amfetaminelor (ce ia și Biles), inclusiv în timpul competițiilor. Documentul spune că întreruperea tratamentului rezultă în schimbări comportamentale ale sportivului, printre care și creșterea agresivității, putându-se ajunge la altercații cu arbitrii.

În cazul Petrei Kvitova și Laurei Siegemund, ele au primit excepții pentru perioada 2009-2013 pentru formoterol și salbutamol, luate prin inhalare. Ambele substanțe sunt menționate în documentul pentru astmă al WADA ca fiind tratamentul clasic. De altfel, aceste substanțe, dacă nu depășesc anumite concentrații în mostrele de urină, nici nu mai sunt interzise.

În cazul Serenei și al lui Venus Williams, cel mai des apare substanța prednisone și derivați ai ei, toți din grupa glucocorticoizilor. Aceștia sunt antiinflamatori mai puternici decât pseudoefedrina (care se află în Nurofen), și ea interzisă în competiții. În documentele WADA erau menționați ca a doua linie de tratament (în cazul în care pseudoefedrina, aflată în prima linie, nu dădea rezultate) în bolile care presupun o inflamație unui țesut: afecțiuni musculoscheletale, infecții virale ale căilor respiratorii, inflamații ale tractului digestiv, sinuzită etc. Practic, acești glucocorticoizi împiedică țesuturile să răspundă la inflamații. De aceea sunt recomandați într-un număr atât de mare de afecțiuni, de la alergii și artrite la boli autoimune și cancer.

Serena are perioade de tratament cu acest gen de substanțe între 2010 și 2015: câteva zile, o săptămână, două, și cel mai mult, una de trei săptămâni. Mai este o perioadă în octombrie 2010, când are prescrise două calmante opiate, unul mai puternic, luat câteva zile, și unul mai slab, pe care a avut voie să-l ia timp de cinci luni ”as needed” (la nevoie).

Venus are și ea tratament cu formoterol (inhalat) și substanțe din clasa corticosteroizilor (recomandați și în tratamentul inflamației încheieturilor, un simptom al sindromului Sjogren de care suferă din 2011). Documentele publicate acoperă perioada 2010-2013.

A treia jucătoare de tenis cu excepții medicale aprobate este Bethanie Mattek-Sands. Ea este și posesoarea celei mai controversate dintre excepțiile publicate până acum. A cerut TUE pentru două substanțe: hidrocortizon, un steroid ușor (în decembrie 2012, pentru insuficiență adrenală). Cererea i-a fost aprobată și reînnoită periodic, până în prezent.

Controversa vizează a doua substanță pentru care a cerut excepție, în 2013: DHEA, încadrat la suplimente alimentare, pentru că nu a fost aprobat de FDA. Acesta se transformă în steroizi, inclusiv testosteron, după ce ajunge în sânge.

Inițial, ITF a aprobat excepția în decembrie 2013, însă WADA a respins-o în iulie 2014. În august 2014, Mattek-Sands a făcut din nou cerere pentru DHEA și ITF i-a aprobat pentru un an: din nou WADA a anulat aprobarea. Explicația lor a fost că această substanță nu este justificată de un diagnostic suficient de solid și că suplimentarea nivelului de testosteron la o femeie (care în mod obișnuit are nivel scăzut de testosteron) va oferi un avantaj în orice sport.  

În urma acestor respingeri, Mattek-Sands a făcut apel la Curtea de Arbitraj Internațional. Aceștia au decis că WADA a avut dreptate, deși nu au acuzat-o pe Mattek-Sands că ar fi avut intenții necinstite: ”Credem că sportiva are o afecțiune reală și a căutat să găsească tratament pentru ea.”

Încă un semn de întrebare care a cântărit probabil în respingerea cererii de către Curtea de Arbitraj a fost doctorul care a recomandat substanța, Eric Serrano și ”lipsa lui de expertiză în ceea ce privește afecțiunile sportivei. În mod surprinzător, el a declarat că este deschis sugestiilor despre cum ar trebui să-și trateze pacienta.”

Conform New York Times, Serrano a declarat că uneori nu trece în fișele sportivilor tot ce iau. Cunoscut mai ales în comunitatea culturiștilor, Serrano a declarat că ”testosteronul este substanța cel mai rar prescrisă femeilor” și s-a lăudat că are clienți secreți din baseball, fotbal american și hochei. Cu toate aceste declarații controversate, Serrano nu este trecut pe lista WADA cuprinzând persoane cu care sportivii nu au voie să se asocieze. 

Într-un interviu de săptămâna trecută citat de NYT, seful WADA, Olivier Niggli a declarat că e o linie fină între cererea unei substanțe interzise pentru tratament și cererea ei pentru a îmbunătățirea ilicită a performanțelor. ”Noi ne bazăm pe un sistem în care o instituție o verifică pe cealaltă: de exemplu dreptul de veto al WADA (exercitat asupra deciziei inițiale a ITF în cazul Mattek-Sands) și dreptul sportivului de a contesta decizia la Curtea de Arbitraj.”

Stuart Miller, șeful programului anti-doping al ITF, cel care a aprobat inițial ambele cereri TUE ale lui Mattek-Sands pentru DHEA, spune că acestea sunt singurele excepții pe care WADA i le-a respins în cei 10 ani de când este în funcție. De asemenea, a spus că atunci când evaluează o cerere TUE, comitetul verifică lista WADA cu medici interziși și ”încearcă să se asigure că medicul care a dat recomandarea este un practicant autorizat al profesiei” și este calificat în domeniul respectiv. Miller nu a comentat sugestia unor verificări suplimentare ale medicilor care dau diagnosticul și tratamentul sportivilor. ”Trebuie să fim vigilenți: vor fi mereu doctori care vor încerca să trișeze. Dar în opinia mea, aceștia sunt puțini.”

III. Opinie: Dopingul și încrederea în autorități

Știți de ce urăsc dopingul? Dincolo de motivul etic evident, îl urăsc pentru de câte ori explodează o știre legată de dopaj, trebuie să mă transform peste noapte în Walter White. Unde sunt vremurile de odinioară, când jucătorii luau, ca tot omul, cocaină, marijuana sau alte chestii pe care puteam și eu să le pronunț.

Dincolo de toate detaliile, totul în această telenovelă cu mii de episoade mi se pare că se reduce la o singură întrebare: ”Ai sau nu ai încredere în organizațiile anti-doping că sunt vigilente și îi prind/împiedică pe trișori să trișeze?” Pentru că ce putem face noi ca spectatori? Nu avem de unde ști ce fac sportivii (doar dacă nu avem capacitatea să fim invizibili și omniprezenți), deci trebuie să decidem dacă avem încredere că cei care îi verifică își fac treaba bine sau nu. Este o alegere importantă și singura asupra căreia avem control total. Putem să mai umplem eventual forumurile și social media cu opiniile noastre, dar efectul pe care îl avem în acest fel este dificil de cuantificat și dacă există, se va vedea poate pe termen lung. 

Este dificil să ai încredere în autorități (de orice fel) când ești român. Pentru că avem o lungă și dureroasă istorie în care autoritățile sunt corupte, răufăcătoare, mincinoase. Așa că ne e ușor să generalizăm că toate autoritățile din lume sunt așa. Deci teoria ”toți sunt corupți, toți se dopează, toți mint” este tare tentantă pentru că ne rezolvă repede problema și ne confirma experiența de viață pe care o tot avem de vreo 70 de ani pe aici.

De asemenea, e ușor să sari în barca pesimiștilor și pentru că presa română presupune ce-i mai rău și influențează în acest fel opinia publică. Tabloidele (și nu numai) au dat titluri din care reieșea că surorile Williams s-au dopat clar, chiar un site de știri pe care îl consideram mai serios a pus doar un ”posibil” în titlu pentru a scăpa de eventualele probleme. De ce? Pe lângă că un titlu negativ atrage mai multă atenție, nu are nimeni nici chef și nici interes să studieze problema mai în amănunt, pentru că știți ce înseamnă asta? Muncă, aia înseamnă. Ieri am citit toată ziua zeci de pagini de documente WADA despre proceduri, boli, tratamente, apoi alte pagini pe site-uri medicale despre substanțe, farmacologia lor și efectele asupra performanței sportive. Plus articole din presa străină despre toată tărășenia. După care a trebuit să sintetizez toate aceste informații, eu, care nu sunt chimist de profesie, nici medic, nici farmacist. Pe la 12 noaptea vedeam stele verzi în fața ochilor. Păi, cine e nebun să muncească atâta? Și mai mult, pe cine îl duce capul să digere atâta informație stufoasă și grea, scrisă în altă limbă? Să spunem lucrurilor pe nume. Isteria noastră națională e și rezultatul faptului că nu prea are cine să ne informeze inteligent.

Bun, deci iată părerea mea despre toată chestia. Care e sursa? Niște hackeri ruși. Rusia, care a fost recent demascată pentru dopaj instituționalizat, comandat și orchestrat de la nivel guvernamental, și a cărei echipă de atletism a fost exclusă total de la JO de la Rio. De asemenea, rușii sunt experți la manipulare și propagandă și manevra arătatului cu degetul spre alții când sunt prinși cu mâța-n sac este unul din trucurile lor favorite. În mod foarte convenabil, au omis să spună că documentele pe care le-au furat nu sunt rezultate pozitive, ci excepții terapeutice în care sportivul avea permisiunea să folosească substanța interzisă. Au răstălmăcit acest sistem al TUE și l-au numit ”dopaj cu permisiunea autorităților”, adică exact lucrul de care s-au făcut ei vinovați, ce coincidență. Cu singura mare diferență că acordarea TUE se face numai din motive medicale serioase și dovedite.

Și aici intră încrederea în autoritățile anti-doping în joc.

Avem încredere că TUE se dau doar în cazurile unde nu există altă soluție? Avem încredere că sportivii (cei mai mulți dintre ei) nu mint, că doctorii lor nu mint? Și chiar dacă aceștia încearcă să profite de sistem, avem încredere că autoritățile sunt suficient de deștepte și intransigente încât să se prindă și să-i împiedice? Regula confidențialității datelor medicale ne împiedică să avem acces la conținutul cazurilor unde se acordă excepții terapeutice. Dar chiar dacă toate aceste date ar fi publice, nu suntem medici: ne-am uita ca mâța în calendar sau ar trebui să petrecem ore ca să ne documentăm pentru a înțelege. Deci, ne întoarcem la aceeași problemă: avem încredere în oamenii ăia din comisiile TUE că sunt calificați și vigilenți în locul nostru?

Din cercetarea asupra substanțelor care apăreau pe fișele Serenei și lui Venus reiese că sunt antiinflamatoare puternice. După atâția ani de urmărit tenis, am constatat că cele mai frecvente probleme medicale sunt accidentările (probleme musculare și asociate sistemului osos), infecțiile sistemului respirator și celui digestiv. Toate presupun inflamații. Nu este deci nicio surpriză pentru mine că un sportiv are nevoie de antiinflamatoare. De asemenea, mi se pare semnificativ că în perioadele în care au luat aceste medicamente, nici Serena nici Venus nu au rupt gura târgului cu niște rezultate nemaivăzute. De asemenea, amândouă au avut probleme de sănătate serioase, despre care știe toată lumea care se uită la tenis (Serena – două operații, una la picior, alta la plămân pentru niște cheaguri de sânge, Venus – sindromul Sjogren).

De ce nu se fac publice aceste TUE? O dată pentru că informațiile medicale sunt confidențiale. Și apoi, mie, ca jucător, nu mi-ar conveni ca adversarii mei să știe exact ce vulnerabilități fizice am pentru ca apoi să le exploateze în meciurile contra mea.

De ce le este permis să joace? Pentru că dacă sunt folosite pentru cazuri legitime, aceste TUE nu oferă un avantaj. Ele iau sportivul care e pe minus cu sănătatea și-l duc la zero. Dacă cineva care e deja sănătos ar lua acele substanțe, probabil că s-ar duce pe plus și ar avea un avantaj. Dar procedura prin care se acordă TUE este proiectată astfel încât omul care o cere să dovedească că e bolnav. Și apoi, ce te faci dacă sportivul are o afecțiune cronică, care nu va trece niciodată definitiv? Cum ar fi astma Petrei Kvitova, de exemplu. Să o obligăm să se lase definitiv de tenis?

Unde se pot face manevre este în aplicarea procedurii. Cazul Mattek-Sands e un exemplu. Poți să ai diagnosticul unui doctor care recomandă cine știe ce substanță pe motive medicale, dar acel doctor s-ar putea să nu fie în regulă. Aici, încă o dată, ne întoarcem la vigilența și expertiza comisiei, care ar trebui să se prindă. Faptul că ITF i-a acordat de două ori permisiune pentru TUE, iar WADA i le-a reziliat pe amândouă, este și îngrijorător și îmbucurător. Îngrijorător pentru că ITF i-a acordat a doua TUE în condițiile în care WADA o anulase pe prima și îmbucurător pentru că există mai multe niveluri de verificare. Dacă ITF face ceva aiurea, WADA poate să intervină.

Apoi este Curtea de Arbitraj, unde și ITF, și WADA și sportivul pot face apel, în cazul unor neînțelegeri și care a decis și ea împotriva apelului lui Mattek-Sands. De asemenea, mai sunt și Agențiile Naționale Anti-Doping (Lance Armstrong a fost demascat de USADA, agenția americană anti-doping) și agențiile anti-doping separate ale anumitor evenimente (Jocurile Olimpice sau Jocurile Panamericane). E mult mai greu să corupi și să acoperi neregulile atunci când sunt implicați atâția actori diferiți. E ușor de măsluit când toate firele se află în aceeași mână, în sistemele centralizate. De aceea, îmi vine greu să cred într-o conspirație universală care îi acoperă pe tenismeni, în care să fie implicați și ITF, și WADA și agențiile naționale anti-doping din nu știu câte țări, și Jocurile Olimpice și Curtea de Arbitraj.

Bineînțeles, n-am de unde să știu dacă toți tenismenii sunt curați sau nu. Omul în general e programat să-și facă viața mai ușoară și unii sunt dispuși să trișeze pentru asta. Dar tind să cred că autoritățile anti-doping fac treabă pe bune și o fac cât pot de profesionist. Le mai scapă chestii printre degete? Tot ce e posibil. Dar nu cred în conspirații universale și viziuni apocaliptice în care toți sunt mânjiți. Nu mi se pare realist.