Am rezistat o repriză. Mai bună, Rusia învinge clar România, se califică în finala campionatului European. Naționala noastră va juca pentru bronz
Andrei Năstase 14 decembrie 2018Cu toate obiectivele îndeplinite și apoi depășite – prin calificarea directă la Mondialul japonez de la anul -, echipa națională a României a venit la Paris pentru glorie. Și timp de 30 de minute, a fost aproape să și-o obțină. Apoi Rusia, cu această excelentă Vyakhireva (omul meciului, 13 goluri), a trecut înainte și n-a privit înapoi. Mai bune, campioanele olimpice au câștigat clar, 28-22, și vor juca pentru aur duminică.
România și-a aflat, ulterior, adversara în finala mică: va fi Olanda, învinsă de Franța în a doua semifinală a serii (27-21). Medaliile de bronz sunt încă posibile. Pentru asta, apărarea României va trebui să fie mai bună decât a fost azi.
*
În imensa și celebra sală Bercy, cea mai mare din Franța și a treia cea mai productivă din lume (după numărul de bilete vândute), alături de O2 Arena din Londra și Madison Square Garden din New York, fanii români au fost din nou la înălțime. După ce au îmbrățișat-o cu căldură pe Cristina Neagu, așezată în spatele porții noastre, au trecut la lucrurile serioase și s-au ocupat de fundalul sonor al unui meci în care tot curajul „fetelor noastre“ – cum le spun ei – urma să fie testat.
Rămase fără Cristina, cea care le-a condus mereu din teren, multe jucătoare au continuat să o audă și acum. Tot mereu cu pumnii sus, tot timpul cu indicații și încurajări, Cristina a fost, exact cum a promis, aproape de echipa ei.
Ambros Martin a început cu Gabi Perianu în locul Cristinei, pe inter stânga, și cu Cristina Laslo pe interul celălalt. Iar acest atac cu doi coordonatori, o așezare testată și-n debutul de meci cu Ungaria, a mers din nou foarte bine.
Primul gol a venit din extremă, unde Laura Chiper a scos primul șapte metri – transformat fără griji de Eliza Buceschi. Eliza l-a ratat pe următorul, dar tot ea a recuperat și a marcat pentru 2-0. Vyakhireva, pe care martin o antrenează la Rostov, a pus Rusia pe tabelă, tot din șapte metri, înainte ca Laslo să se înalțe, cu bătaie ei scurtă, pentru 3-1. Vyakhireva și Samokhina au egalat, dar Gabi Perianu a ținut să ne arate că poate să dea goluri de la nouă metri: și ce aruncare năprasnică are!
Dacă cineva se temea de un start ratat, în primele 10 minute atacul României a mers bine. Și până la 5-5, a funcționat chiar dacă Crina Pintea a fost blocată. Încurajate de soluțiile pe care le-au găsit, dar și de primele mingi recuperate în apărare, jucătoarele României au continuat să-și asume răspunderea. După 13 minute, Bianca Bazaliu și Ana Maria Dragut au intrat ele pe intermediar, Dragut a dat imediat golul de 7-5, iar Chiper, pe următorul atac, l-a obligat pe Trefilov să-și cheme jucătoarele la margine.
Până aici, atacul Rusiei a fost mai slab decât atacul României. Or asta nu trebuia să se întâmple, nu făcea parte din scenariu.
Singura jucătoare care a găsit soluții în atacul lui Trefilov a fost Vyakhireva. Ea a ținut Rusia aproape. Pe celălalt semicerc, Dragut a făcut 9-6, Buceschi a marcat pentru 10-7, într-o perioadă în care Perianu primise două minute. România nu doar că a rezistat în inferioritate, dar când Crina Pintea a marcat pentru 11-8 (abia al doilea ei gol), a fost rândul Rusiei să rămână cu o jucătoare mai puțin.
Timp de 20 de minute, apărarea României a fost mai agresivă decât cea a Rusiei și – marea veste -, atacul României a mers mai bine decât cel advers.
Numai că rusoaicele, campioanele olimpice de la Rio, și-au făcut loc în meci, au început să marceze tot mai simplu și au egalat la 12, cu cinci minute înainte de pauză. Gabi Perianu s-a înălțat imediat pentru 13-12 și 14-13, dar Vyakhireva n-a putut fi oprită nici de apărarea mai avansată încercată de Ambros Martin.
Pintea a mai tras o ultimă dată România înainte, dar Rusia a răspuns cu două goluri în ultimul minut și s-a dus la cabine cu 16-15.
Set up by Vyakhireva, Makeeva scores in the closing seconds of the first half to give Russia the edge over Romania (16:15) at half-time. ✨@rushandball #ehfeuro2018 #RUSROU #handballissime pic.twitter.com/0WtVEDzQUF
— EHF EURO (@EHFEURO) December 14, 2018
O primă repriză surprinzătoare: a fost bine în atac, dar n-a fost deloc bine în apărare.
Și asta a devenit evident în startul reprizei secunde, când România a rătăcit primele mingi pe construcție. De atât a fost nevoie pentru ca Rusia să profite imediat și, împinse de la spate de aceeași Vyakhireva, campioanele olimpice s-au distanțat repejor la 19-15.
Fără viteza de gândire și pasare din prima parte, România a găsit primul gol al reprizei abia după opt minute, prin Dragut, care, cu patru goluri (la fel ca Pintea), urma să fie cea mai bună marcatoare a României. Crina a înscris și ea, la capătul unei faze prelungite în care Buceschi a trecut pe stânga și Laslo în centru, dar Dmitrieva și Sen au răspuns fără întârziere: 21-17, minutul 42.
Când distanța asta de patru goluri a început să atârne tot mai greu de tricourile roșii ale României, parcă și convingerea din prima repriză a început să se stingă. Rusia, tot mai sprintenă, a continuat să lovească prin Sen, Dmitrieva și fantastica Vyakhireva, care pe lângă cele 13 goluri a mai reușit și alte trei-patru angajări pentru pivot.
La 26-19, cu ceva mai puțin de 10 minute rămase, chiar și vocea suporterilor români din tribune a început să se stingă. Încurajările lor s-au mai făcut auzite, dar n-au mai putut ajunge la jucătoarele lor favorite.
Cu doar cinci goluri în primele 25 de minute ale reprizei secunde, România ar fi avut nevoie de o apărare mai bună. Dar ce fel de apărare ar fi oprit-o azi pe Vyakhireva? Greu de spus.
La final, acest 28-22 nu trebuie să le descurajeze cu totul pe jucătoarele lui Ambros Martin. România așteaptă acum finala mică cu Olanda, în încercarea de a pleca de la Euro cu medaliile de bronz. Ar fi, oricum, o performanță excelentă. Meciul se va juca duminică, de la ora 15.00.
Citește și
Declarațiile jucătoarelor: aici și aici.
Declarațiile lui Ambros: „Jucătoarele României sunt fantastice!”
Cum a trăit meciul Cristina Neagu
La ce să ne așteptăm de la meciul cu Olanda
Foto: Sorin Pana / Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni