Analiză | De unde să vină saltul care să ducă echipa României spre nivelul cerut pentru calificarea în Main Round?

Înaintea meciurilor decisive cu Muntenegru și (mai ales) Ungaria, putem să tragem linie și să adunăm primele concluzii. Ele trebuie să ne amintească de unde venim și unde vrem să ajungem, dar mai ales cum vrem și cum putem să ajungem acolo.

Știm deja prea bine cu ce absențe și cu ce griji a ajuns echipa României aici; știm că grupul acesta legat în ultimele zile nu a avut timp să lucreze împreună, știm că unele handbaliste sunt tinere și lipsite de experiență, că altele nu sunt așa de tinere, dar tot le lipsește experiența la nivelul acesta și experiența jocului împreună în sistemul acesta de la Națională. Altfel spus, cunoaștem forma echipei României și, chiar dacă e greu să anticipăm cât de mult va juca Neagu – sau dacă va da șase sau 13 goluri, 15 sau poate cinci -, știm cine suntem și pe unde suntem. La fel cum știm și multe din cauzele pentru care suntem unde suntem: nu printre echipele favorite din Japonia.

Și dacă toți acceptăm că Neagu nu o să fie cea mai bună marcatoare a competiției (deși ea, undeva acolo, ar putea să-și ceară treaba asta), că Buceschi și Laslo, alte două jucătoare esențiale, nu sunt aici, că tinerele sunt tinere, în fine, că asta e mâna pe care am primit-o la acest turneu, putem trece liniștiți (sau foarte mâhniți, dacă preferi) fie la reașezarea așteptărilor, fie la identificarea scurtăturilor care pot transforma, și încă peste noapte, această echipă vulnerabilă într-o echipă mai puternică. Cât de puternice pot fi aceste jucătoare și de unde să vină saltul care să ducă echipa României mai aproape de nivelul cerut pentru calificarea în Main Round? 

Să începem cu „Unde suntem?“

Suntem după trei (din cinci) meciuri: primul, cu Spania, foarte slab în apărare și slab în atac; al doilea, cu Senegal, mai bun peste tot, dar Senegal nu-i Spania; al treilea, cu Kazahstan, început bine și terminat îngrijorător. Nu pentru clasament, căci meciul n-a avut miza asta, ci pentru că, așa cum ne spunea și secundul Costică Buceschi înainte de joc, „jucătoarele vor primi acum ocazia să-și demonstreze că pot juca mai bine, am vrea să-și ia încredere din acest meci.“ E drept, același antrenor secund al Naționalei ne-a spus și că „echipa din Kazakhstan nu se mai compară cu adversara pe care am întâlnit-o în 2015 și nu putea duce mingea până la centru. Acum merg la poartă, aruncă, au faze, înscriu peste 20 de goluri constant, deci au mai învățat handbal. Foarte mult chiar.“

Cât a crescut echipa lor și cât a scăzut a noastră? E o întrebare care-i ajută pe unii să-și dea ochii peste cap și să se simtă umiliți că noi am ajuns să ne chinuim cu Kazakhstan. Dar e o întrebare justificată pentru capitolul ăsta, când ne putem aminti că România a întâlnit ultima dată Kazakhstan în grupele Mondialului din Danemarca. A fost 36-20 pentru o națională a României în care jucau Alice Ardean-Elisei, Mica Brădeanu, Oana Manea, Ada Nechita, Gabi Szucs, Melinda Geiger sau Eliza Buceschi, una dintre pierderile mari de dinainte de acest turneu. Așa că această revedere a fost un bun prilej să ne amintim că schimbul de generații început încă de atunci nu a mers prea bine, dovadă că suntem, după patru ani de la bronzul din Danemarca, obligați să câștigăm cel puțin două puncte din meciurile cu Muntenegru și Ungaria pentru a ne califica în Main Round-ul acestui Mondial japonez.

Așadar, la ce putem spera mai departe, de unde poate să vină schimbarea în bine?

Înaintea meciului cu Kazakhstan, l-am întrebat pe Buceschi ce a reușit echipa în cele două săptămâni de când e împreună: „Spre ce puteți să vă uitați și să spuneți – domnule, asta e bine până acum, aici chiar am reușit să ne îmbunătățim! Și ce se poate face mai departe, de unde sperați să vină creșterea de care este nevoie cu Muntenegru și Ungaria?“.

Răspunsurile au venit repede: „Am încercat, în primul rând, să responsabilizăm jucătoarele mai experimentate, chiar dacă lipsesc de aici câteva fete pe care echipa națională se putea baza, jucătoare care în momentele decisive aveau mână sigură. Am încercat să creștem nivelul individual al fiecăreia, să le dăm încredere și să găsim sistemul potrivit, ținând cont și de jucătoarele care răspund bine. Și sunt fete care ne-au surprins plăcut, pentru că Ryde dă foarte multă încredere tuturor jucătoarelor, le dă șansa să-și aducă contribuția. Noi așteptăm, eu aștept – pentru că le cunosc foarte bine pe fete, sunt dintre ele, am crescut odată cu multe dintre ele -, ca unele jucătoare cu experiență să-și dea drumul la joc, să joace aproape de ce pot, pentru că pot mult mai mult decât au arătat în primele jocuri. Aștept și sunt sigur că dacă vom obține o victorie cu Muntenegru, jocul nostru va fi cu totul altul și vom fi mult mai consistente în evoluție. Fetele vor avea alt moral și de-asta sper din tot sufletul să jucăm cât mai bine și să câștige meciul ăsta.“

Și de unde poate să vină schimbarea necesară pentru a bate o echipă ca Muntenegru?

„În momentele astea și la nivelul acesta, schimbarea poate să vină numai prin încrederea pe care o primesc jucătoarele. Așa s-a întâmplat și în 2015, după un început foarte greu. Sigur că era alt lot, dar și atunci am părut o echipă fără orizont în grupe. Numai că ne-am mobilizat, ne-am concentrat fantastic pe meciul din optimi cu Brazilia, fostă campioană mondială care se pregătea pentru Olimpiada de acasă, și după victoria aia totul s-a schimbat. Aceleași jucătoare au început apoi să joace handbalul pe care tu știai, ca antrenor, că pot să-l joace, un handbal pe care, până acolo, nu ți-l arătaseră decât în puține momente. Dintr-o dată, au început să joace constant, cu mare încredere, la potențialul lor.“

Încrederea. Asta este „scurtătura“ care poate transforma echipa României. Dar este o scurtătură pe care jucătoarele și antrenorii lor trebuie iar să meargă singure, la fel ca în 2015. Pentru că noi, de pe margine, suntem umiliți, scandalizați sau scârbiți de ce ni se întâmplă.

De ce e atât de greu meciul cu Muntenegru, o echipă care s-a calificat la acest turneu după un baraj contra Cehiei (câștigat datorită unui gol în plus înscris în deplasare), o echipă care, deși a făcut câteva meciuri bune la Europeanul din 2018, n-a câștigat decât trei meciuri, unul singur cu o echipă mai valoroasă (Suedia), și o echipă pe care România a bătut-o fără griji la Rio, în 2016, într-un moment în care nivelul excelent al echipei lui Ryde și Buceschi începuse deja să scadă (îți amintești probabil de înfrângerea cu Angola).

De ce va fi greu meciul ăsta a răspuns și Ryde, în conferința de presă de după Kazakhstan, dar și secundul Buceshi:

„Va fi greu pentru că o cunosc foarte bine pe Cristina; va fi  greu cu Muntenegru pentru că am avut multe jucătoare din naționala lor la noi în campionat; va fi greu pentru că-l avem pe Adi Vasile acolo, iar Adi este antrenor de foarte mult timp la CSM București și cunoaște perfect mai multe jucătoare. La fel, Per Johansson a fost și el în campionatul nostru, a lucrat la CSM.”

Și va fi greu, a continuat Buceschi, pentru că Muntenegru e azi într-un moment mai bun, jucătoarele lor sunt mai încrezătoare.

„Însă pentru noi, cuvintele de ordine, de când ne-am urcat în avion așa cum ne-am urcat, sunt <Să jucăm>. Suntem aici să jucăm. Să jucăm ce știm să jucăm, ce putem să jucăm. Pentru că fetele știu handbal. Trebuie să intrăm pe teren și să demonstrăm. Dacă adversarele sunt mai bune decât noi, le strângem mâna și mergem mai departe. Dar trebuie să jucăm! Noi avem mare, mare încredere în toate jucătoarele, indiferent când au ajuns la lot și câte antrenamente au cu echipa. Pentru că le-am adus să ne ajute. Să ne ridicăm împreună.”

*

În al treilea meci al Mondialului, Muntenegru, ajutată de Radicevic și Raicevic, care au marcat 15 goluri împreună, a învins greu, 25-24, Ungaria, care e obligată de-acum să câștige în ultima zi cu România pentru a mai spera la calificarea în grupele principale. De fapt, indiferent de rezultatul României cu Muntenegru, meciul cu Ungaria va fi decisiv.

Așa cum știi, primele trei clasate se califică pentru grupele principale, unde vor intra cu punctele luate celorlalte două echipe calificate. În Main Round, cele trei echipe din grupa României se vor întâlni cu echipele venite din Grupa D (cel mai probabil Rusia, Suedia și Japonia).

Până aici, Spania și Muntenegru au câte 6 puncte, doar că ibericele au câștigat deja cu două adversare directe: România și Ungaria. România are 4 puncte (dar obținute cu echipele care nu se vor califica), Ungaria are două, iar Senegal și Kazakhstan au pierdut toate cele trei meciuri.

Ultimele două meciuri ale României în Grupa C

Muntenegru – România, 4 decembrie, 0ra 8.00

România – Ungaria, 6 decembrie, ora 12.00