Asta o să ne doară: România pierde la scor cu Muntenegru, rămâne pe ultimul loc în grupa ei de Liga Națiunilor

Lead.ro 14 iunie 2022
Fast
Împarte cu alții acest articol

România pierde aspru, 0-3, meciul din Giulești cu Muntenegru, rămâne cu 3 puncte din patru meciuri și ne oferă o imagine dezolantă: proiectul ăsta nu merge în direcția bună.

Dimpotrivă, pare să nu meargă nicăieri.

Cu cinci schimbări comparativ cu meciul din Muntenegru (pierdut cu 2-0) și cu soluții noi în toate liniile din fața lui Niță, Edi Iordănescu a propus o formulă mai ofensivă, cu Maxim la mijloc și cu surpriza Ștefănescu, revelația de la Sepsi, în flancul drept al atacului.

Deși a repetat linia de fund din victoria cu emoții (1-0) contra Finlandei, Iordănescu Jr nu a reușit să consolideze apărarea, care a oferit din nou cadouri oaspeților, în vreme ce jocul de posesie, încurajator în primul sfert de oră, s-a dovedit lent și steril în fața energiei și îndârjirii muntenegrenilor.

Am jucat un 4-3-3 care, la forma arătată de fundașii noștri în ultimele zile, s-a dovedit extrem de păgubos. Și forțând iluzoriu jocul de atac cu soluții fragile defensiv ca Maxim, Tănase sau Tavi Popescu, România și-a expus total o apărare imediată mai neinspirată ca oricând.

Intensitate am avut, dar nu și claritate: Pușcaș, Mihăilă și Ștefănescu s-au remarcat prin câteva curse curajoase spre poartă, dar puternicii fundași muntenegreni n-au avut emoții (sau ezitări) să-i blocheze – adesea printr-un bodycheck ca de la hochei.

De fapt, încă de la început, jocul a fost mai degrabă fizic, cu multe dueluri tari. Și nu toate sportive. Că jucătorii lui Edi Iordănescu nu s-au ferit, că au arătat nerv și răutatea bună cerută în ocaziile astea, asta merită remarcat. Am fost imprăștiați, repeziți, dar măcar limbajul nonverbal a arătat binișor – chiar și după golul primit (din corner) în minutul 42, când Mugosa (atacant la Incheon, în Coreea de Sud) a sărit mai sus și mai bine decât fundașii noștri.

România a avut o mare șansă să egaleze până-n pauză, însă transversala s-a opus prima dată, iar Ștefănescu n-a reușit să găsească o finalizare simplă din șase metri.

Jucătorii lui Iordănesc Jr. nu s-au tăiat (cu totul) nici în minutul 55 de minute, când a venit al doilea gol al muntenegrenilor: o altă centrare bună, pe poziție viitoare, o altă lovitură de cap simplă a vârfului Mugosa, venit fără marcaj până în careul nostru mic.

Am avut o altă șansă mare, Pușcas chiar a băgat mingea în poartă, dar golul lui a fost anulat pentru un offside greu de observat și la reluări.

Din păcate, în loc să fie relansat, meciul a fost încheiat de al treilea gol marcat de acest Mugosa, pe care nu o să-l uităm prea curând.

Și nu vom uita prea repede nici corecția asta de pe Giulești, un 0-3 (prea sever, totuși) care ne obligă să acceptăm nu doar superioritatea muntenegrenilor, dar și lipsa de direcție a echipei noastre naționale de fotbal.

Se va vorbi din nou despre reforme și schimbări, despre urgențe. Vom avea din nou scandaluri, acuze și priviri nostalgice peste umăr: Ce buni eram odată! Ce jucători aveam, ce curaj și ce valoare aveau!

După acest mini-turneu de 4 meciuri în doar 11 zile, România rămâne pe ultimul lor într-o grupă condusă de Bosnia-Herțegovina și de Muntenegru, cu 8, respectiv 7 puncte. Finlanda are 4 puncte, noi rămânem cu 3, după victoria de acum trei zile cu Finlanda. Mai avem de jucat în Finlanda și acasă cu Bosnia-Herțegovina, dar meciurile astea sunt programate pentru septembrie.

Până atunci, cei care conduc fotbalul nostru au timp să se uite cu onestitate în oglingă: e nevoie de ceva în plus, e nevoie de un proiect cu cap și coadă, cu responsabili serioși și capabili.

Programul României în Liga Națiunilor:

23 septembrie: Finlanda – România, ora 21:45
26 septembrie: România – Bosnia-Herțegovina, ora 21:45

N-am mai văzut Naționala la un turneu final din 2016, când pe bancă era Anghel Iordănescu. România a părăsit turneul după înfrângerea dezolantă cu Albania.

 

Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories