Barbu Mateescu: „Ne uităm prea mult și facem sport prea puțin. Sportul trebuie să pășească de pe ecranul telefonului sau televizorului în viața reală”

În societatea noastră modernă, rareori avem răgazul întrebărilor importante. Chiar și mai rar avem șansa răspunsurilor curajoase, care să ne schimbe puțin perspectiva. Or, fără distanțarea necesară, fără ajutorul unui time-out, ne trezim adesea căutând să reparăm din mers, să peticim domenii esențiale pentru jocul politic, social și cultural, fără a avea îndrăzneala să contestăm, din când în când, direcția tradițională.
Privită astfel, poate că această pauză forțată ne dă acum ocazia să ieșim din rutină și să ne uităm spre obiceiurile noastre sociale cu prospețime.

Încercăm să facem asta în următoarele zile și săptămâni, când – în seria Cum se face sportul bine – vom căuta răspuns la câteva întrebări complicate. Ne răspunde azi sociologul Barbu Mateescu, una dintre vocile cele mai proaspete și mai bine documentate de pe scena publică românească a ultimilor ani.

*

Lead.ro: Barbu, ne putem reimagina rolul sportului în societățile noastre? Este nevoie de așa ceva?

Barbu Mateescu: Cred că rolul sportului profesionist este exact cel pe care trebuie să-l aibă: entertainment. Este un producător neîncetat de narațiuni imprevizibile. Încercările de a-l face să însemne mai mult au dus deseori la nerozii și tragedii, precum dopingul olimpicilor RDG sau spectacolul propagandistic al Jocurilor Olimpice de la Berlin, din 1936.

Sportul amator ar trebui încurajat, și în România și alte părți. Prea puțini oameni joacă fotbal sau baschet – și prea puțin – după împlinirea vârstei de 20 de ani.

Poate sportul să servească mai bine societatea? Și dacă poate, cum ar trebui să se schimbe?

Ne uităm prea mult și facem sport prea puțin. Poate că aici e nevoie de o schimbare – sportul trebuie să pășească de pe ecranul telefonului sau televizorului în viața reală, să devină un fenomen prezent concret în viața fiecăruia.

Cum poate sportul să-și joace mai bine rolul unificator?

Cred că o piedică importantă nu e atât ceva legat de sport în sine, cât de complexitatea lumii în care trăim. Un adolescent în Barcelona anilor ’80 avea clubul de fotbal, televizorul (pe care-l împărțea cu familia!) și atât. Acum are la dispoziție Netflix, zeci de mii de jocuri pe calculator pe Steam, se poate uita la NBA, NFL, alte sporturi care „au prins” local în Barcelona, poate juca boardgame-uri sau se poate uita pe YouTube. Greu să mai unifici în mod coerent printr-o victorie a Barcelonei! Dacă România se califică la un turneu final al Cupei Mondiale la fotbal, foarte bine, va exista emoție în societate. Dar echipa națională nu e urmărită cu aceeași grijă ca acum două-trei decenii. La fel stau lucrurile și în alte sporturi, și în alte țări.

Legat de asta, un paradox este că inflația competițiilor sportive le reduce valoarea – exact ca la bani. Câți oameni știu, fără să se uite pe Internet, cine a câștigat Champions League în 2011? Sau Europa League în 2014? Care sunt echipele învinse de L.A. Lakers în „play-off”, ultima dată când a câștigat titlul de campioană a NBA? În toate sporturile numărul partidelor a crescut astronomic față de acum unul sau două decenii. Implicit și impactul unui trofeu câștigat s-a redus foarte mult.

Pot fi atacate conflictele și contradicțiile inerente competițiilor sportive?

Ele sunt o oglindă a societății. În anumite contexte se poate decide reducerea lor – mă gândesc în special la contrastele financiare. Ligile americane (NFL, NBA, într-o bună măsură și cea de baseball) au fiecare câte o limită superioară pentru salariile totale ale jucătorilor fiecărei echipe – au decis că a lăsa lucrurile la liber, ca în fotbalul european, avantajează excesiv echipele din orașele mari (cu spectatori mulți, încasări imense din marketing) sau cu patroni bogați. Ceea ce duce la o reducere a implicării fanilor multelor echipe mici sau sărace. Se tot spune că America e la dreapta, economic (adică libertariană), față de Uniunea Europeană, unde ar domina o viziune mai degrabă social-democrată. Dar iată că în sport e exact invers. Sunt curios dacă vom vedea un efort similar cu cel american și în fotbalul european. Germania e plictisită de moarte de titlurile nenumărate ale lui Bayern. În alte țări lucrurile stau mai bine, dar în Champions League situația e mai degrabă statică. De 10-15 ani menționăm mereu cam aceleași nume.

Are sens să căutăm mai puțin lupta pentru glorie și mai mult colaborarea?

Cred că ambele își au locul în societate. În alt plan, poate greșesc, dar sporturile de echipă s-au impus. Fotbalul nostru sau cel american, rugby-ul, baschetul sunt sporturile cele mai urmărite la nivel global. Cele individuale mai puțin. Atletismul, boxul, Formula 1, raliul Paris-Dakar, schiul – toate aceste sporturi sau evenimente au făcut un pas în urmă față de acum câteva decenii.

*

Barbu Mateescu s-a născut în 1981. A absolvit cursurile University of Pennsylvania (studii de lungă durată), specializându-se în sociologia politică. În ultimul deceniu el a lucrat în mai multe proiecte având de a face cu consultanța politică, electorală și dezvoltarea urbană. Textul publicat mai sus face parte din seria „Cum se face sportul bine”, serie pe care Lead – alături de o mână de invitați specializați în comunicare, tehnologie, sociologie, psihologie, branding sau politici publice – o așază spre dezbatere. Scopul îl intuiești: vrem să aflăm cum putem face sportul bine; cum putem să-l însănătoșim, cum îl putem înșuruba mai bine în societatea de azi.

În căutarea răspunsurilor, atacăm câteva teme esențiale din sportul românesc de azi: sportul și nevoia de performanță, sportul și nevoia de finanțare, sportul și rolul său comunitar. Pornind de aici, Lead va publica o serie de articole, opinii și interviuri care să ne arate exact asta – „Cum se face sportul bine”.

Pe aceeași temă, citește și răspunsurile lui Daniel David: „Sportul poate să aibă și o altă funcție socială, dincolo de competiție, de egoism, dincolo de ideea că cine iese primul contează, iar restul, nu”