Barcelona s-a întors, Barcelona e din nou Barcelona. Dar cum a fost posibilă „Metamorfoza de 134 de zile” reușită de Xavi?

„We are back.” Ăsta a fost mesajul scurt și direct transmis de Gerard Pique duminică seară, la câteva momente după victoria spectaculoasă (4-0) pe care Barcelona a obținut-o pe terenul rivalei Real Madrid. Barcelona s-a întors, Barcelona e din nou Barcelona.

La câteva luni de la numirea lui pe bancă, antrenorul Xavi Hernandez, președintele Laporta și oamenii din noua conducere a Barcelonei par să fi reușit o transformare pe care mulți o credeam imposibilă: în doar 134 de zile, fanii Barcelonei, criticii Barcelonei și, de fapt, aproape toată lumea largă a fotbalului, de la experți până la chibiți, au fost convinși că „this is the Real deal” – așa cum se jucau unii jurnaliști în ziarele de luni. Clubul falimentar, echipa fără orizont, vestiarul fără lideri – toate astea au dispărut parcă prin minune. În locul lor avem azi un club cu perspective de însănătoșire, o echipă cu identitate și un vestiar condus cu multă carismă de liderul Xavi.

Cum a fost posibilă metamorfoza? Cine sunt oamenii providențiali, care au fost deciziile inspirate și cât de mult va crește Barcelona de acum înainte?

Căutăm răspunsuri într-un dialog cu colegul nostru Ciprian Rus, unul dintre jurnaliștii care urmărește fotbalul spaniol cu mare pasiune.

*

Ciprian, în primul rând câteva vorbe despre Clasico: a fost asta demonstrația de forță prin care Barcelona ne-a convins pe toți că transformarea sa este reală?  

Semnele bune ale Barcelonei lui Xavi Hernandez se vedeau deja de ceva vreme. Președintele Joan Laporta a fost primul care a coborât în vestiar la începutul anului, după înfrângerea frustrantă, 2-3, cu gol primit în prelungiri, contra Realului, în Supercupa Spaniei, ca să-și felicite echipa. „Acesta e drumul, Mister! Sunt foarte mândru! Am demonstrat talent, orgoliu și capacitate de a ne autodepăși. Nu ne mai lipsește decât să legăm victoriile de acum înainte”. Nu puțini au fost cei care au criticat ieșirea lui Laporta: „Chiar atât de jos a ajuns Barcelona, încât să se felicite și când pierde meciuri?”.

Dar timpul i-a dat dreptate președintelui. Iar victoriile au început să însoțească evoluțiile tot mai consistente și mai entuziasmante ale jucătorilor „blau grana”. Atletico Madrid a fost spulberată de catalani, 4-2, Napoli la fel, în Europa League, Galatasaray n-a avut, la rându-i, nici o șansă în returul de la Istanbul. Scorul de pe tabelă poate fi înșelător uneori, dar, după revenirea unor jucători accidentați și după transferurile din „fereastra” de iarnă, Barcelona arăta tot mai bine.

Scepticii – de la o vreme, chiar și fani vechi ai Barcei se aflau printre ei – așteptau, totuși, un meci tare care să confirme că marea forță a deceniului trecut din fotbalul european a revenit în elită după un an cumplit din toate punctele de vedere. Evident, „El Clasico” era cel mai bun scenariu pentru mult-așteptata demonstrație. Duminică, pe „Santiago Bernabeu”, Barcelona a depășit nu doar așteptările scepticilor, ci și pe ale celor mai încrezători dintre urmăritorii săi. Cu o echipă în plină construcție, cu tineri precum Araujo, Eric Garcia, Pedri sau Gavi și cu jucători ca Ferran Torres și Aubameyang care abia au semnat, Barcelona a făcut un meci istoric în fața liderului detașat din campionat, un meci cu nimic mai prejos decât victoriile epocale de pe vremea lui Ronaldinho sau Messi. Senzația e că acest 4-0 e un scor chiar mic față de ce s-a întâmplat pe teren, unde Realul a fost complet sufocat vreme de mai bine de o oră. Dar, dincolo de scor, impresionantă a fost senzația de putere și entuziasmul, bucuria fotbalului pe care noua Barcelonă a lui Xavi a demonstrat-o duminică. O euforie întărită de acel „We are back!” al veteranului Gérard Pique. Victoria de la Madrid acoperă perfect entuziasmul din vestiarul în care, cu numai două luni înainte, președintele Joan Laporta cobora ca să își încurajeze oamenii după înfrângerea amară din Supercupă. Într-adevăr, Barcelona este pe drumul bun.

Cine și ce te-a impresionat cel mai mult în revenirea asta pe care nu mulți o aniticipam?

Catalanilor le place să spună că Barcelona e „mes que un club”: revenirea aceasta nu ar fi fost posibilă decât printr-un efort concertat la toate nivelurile. Marii mandatari ai clubului s-au dat peste cap ca să echilibreze, cât de cât, finanțele clubului. Au fost negocieri foarte grele cu jucătorii pentru reducerea masei salariale, s-au găsit formule aproape imposibile pentru a forța o minimă marjă de mișcare pe piața transferurilor, planificarea sportivă a fost, în ultimele luni, vecină cu genialitatea, iar toate astea i-au dat lui Xavi Hernandez liniștea și minimele resurse pentru a-și putea pune în aplicare planul de readucere a Barcelonei la fundamentele filosofiei sale.

În vestiarul Barcelonei sunt oameni care câștigă considerabil mai puțin decât acum un an, sunt oameni care au venit pe promisiuni de viitor și sunt tineri ale căror contracte nu au fost încă actualizate la nivelul real al influenței lor. Entuziasmul, foamea de fotbal și de rezultate a echipei lui Xavi Hernandez sunt cu atât mai impresionante cu cât vin în cel mai delicat moment din istoria recentă a Barcelonei. În condițiile date, Xavi avea toate alibiurile din lume dacă rezultatele nu-i ieșeau din primul sezon. Dar Xavi, principalul nume propriu care iese în față după rezultatul istoric de la Madrid, n-a pierdut nici o zi pentru readucerea echipei în vârf. Sunt câțiva ani de când își pregătea – la propriu, în Qatar, dar și PR-istic, în diverse interviuri – revenirea la Barcelona. Vedem limpede acum că nu era doar PR: Xavi a revenit la Barcelona cu temele făcute și cu ideile clare, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Acum doar câteva luni, Barcelona era o echipă – chiar un club – care părea să-și fi pierdut direcția. Ce s-a schimbat, care au fost mișcările cele mai inspirate?

S-a schimbat, întâi de toate, președintele: Joan Laporta a revenit la club pentru un nou mandat. Întreaga sa campanie a fost construită în jurul promisiunii că-l va convinge pe Leo Messi să rămână la Barcelona. Nu doar că nu a reușit asta, dar sunt voci care speculează, retrospectiv, că l-ar fi împins pe Messi să părăsească clubul. Oricare ar fi adevărul, plecarea lui Messi și relația rece a acestuia cu Laporta e semnul unei linii extrem de pragmatice impusă de președinte. Sigur, și contextul este unul excepțional, iar datoriile clubului nu prea lăsau loc de măsuri populare. Ca să o scoată la capăt, Joan Laporta s-a înconjurat de o „junta directiva” formată din personaje „business oriented”. Numele cel mai important e cel al lui Ferran Reverter, fostul CEO al puternicului retailer german MediaMerktSaturn. Reverter este cel care a pus în ordine, cu mână forte, finanțele clubului. Pe fondul discuțiilor tot mai avansate cu potențialii sponsori și finanțatori ai echipei, Reverter a demisionat luna trecută. Asta ne dă o idee despre cât de convulsiv e acest proces de repunere pe picioare a proiectului economic al clubului. Pe de altă parte, surse, la rându-le pragmatice, spun că, de fapt, Ferran Reverter făcuse deja „treaba murdară” la club înainte să plece. Și că succesul de azi este, într-un fel mai important decât se vede, și al lui.

Dacă în zona deciziilor economice au ieșit scântei din birourile oficiale în ultimele luni, în aria managementului sportiv președintele Joan Laporta are parte de liniște. Directorul sportiv Mateu Alemany și consilierul Jordi Cruyff fac o echipă excelentă cu antrenorul Xavi Hernandez, care e foarte implicat în deciziile clubului. Constrânși de limita salarială și de lipsa finanțelor să joace tare pe piața transferurilor, cei trei au lucrat în ultimele luni fără marjă de eroare. Iar toate transferurile făcute de ei au dat satisfacție imediat, fapt care i-a ușurat lui Xavi munca de zi cu zi, încununată de victoria de pe „Bernabeu”, în care trei din cele patru goluri au fost marcate de oameni aduși la club în iarnă.

Avem, prin urmare, mișcări inspirate și la nivel managerial, unde echilibristica economică a permis transferul de peste 50 de milioane de euro al lui Ferran Torres, avem un fler incredibil la nivelul alegerii jucătorilor – Aubameyang era „persona non grata” la Arsenal, Adama Traore era rezervă în Anglia, Dani Alves era fără echipă! – și avem implicarea lui Xavi, care a știut exact ce să le ceară celor din club pentru a-și putea pune în practică ideile cât mai rapid. Și cât mai eficient.

Ce știm acum despre antrenorul Xavi? Ce fotbal joacă, ce tip de leadership practică?

Erau destule dubii legate de venirea lui Xavi la Barcelona. Deși gândită ca o trambulină spre Barca, experiența de câțiva ani și succesele din Qatar nu erau considerate suficiente pentru exigentul public de pe „Camp Nou”. E de notorietate că nici președintele Laporta nu era tocmai partizanul aducerii imediate a lui Xavi. Dar, cum mandatul lui Ronald Koeman adusese echipa (și suporterii ei) în pragul depresiei, iar variantele Julian Nagelsman și Erik ten Hag nu mai erau disponibile, președintele a fost nevoit să apeleze la injecția de optimism numită Xavi Hernandez.

Contrastul față de epoca Koeman e incredibil. În locul unui antrenor absent și apăsat de context, Barcelona s-a ales cu un tip de moral, energic și exigent deopotrivă. Peste toate, e știința fotbalului. Toți antrenorii de după Pep Guardiola – cu excepțiile remarcabile ale lui Tito Villanova și Luis Enrique – s-au declarat mari „cruyffiști”, adepți fără rezerve ai filosofiei de joc a acestuia. De fiecare dată, realitatea din teren a arătat altceva. La Xavi, elevul favorit al lui Guardiola, vorbele au, în fine, acoperire în fapte. Antrenor încă de pe vremea când juca fotbal, cum frumos îl definise prietenul Dani Alves, Xavi și-a impus imediat ideile și a readus Barcelona la jocul cu care ne fermecase în ultimele două decenii. Adept fără rezerve al posesiei, ca și Guardiola, Xavi vine cu un plus de agresivitate și de energie care hipnotizează, efectiv, adversarul. Pe atac e adeptul desfacerii echipei pe toată lățimea terenului, cu extremele lipite de tușă, care favorizează un joc inteligent între linii, unde Pedri, Busquets și de Jong sunt artiștii. Pe posesia adversă, provoacă un pressing sufocant, cu jucători puși pe linia de 16, pentru o recuperare cât mai rapidă. Și aici și-a găsit oameni foarte potriviți pentru așa ceva: și Aubameyang, și Depay, și Torres, și Adama, chiar și Dembele ajută mijlocul în blocarea imediată a adversarului. Cu centrali ca Pique, Eric Garcia sau Araujo, care pot îndeplini oricând rolul de coordonator de joc, cu Dani Alves care ia rolul de inter când adversarul se închide în jurul careului propriu, cu Busquets la nivelul de altădată, cu Pedri în mare formă, Barcelona lui Xavi dictează ritmul de parcă fostul număr 6 e încă pe teren și domină spațiile – ca în versiunea de gală de pe timpul lui Guardiola. Generează, în sfârșit, un fotbal încântător, fără să mai aibă în echipă superstaruri precum Deco, Henry, Ronaldinho sau Messi.

De fapt, pe lângă multele lucruri remarcabile reușite de Xavi în puținul timp scurs de la începutul mandatului său e acela că pare să fi reușit să scoată Barcelona din inerția instalată, previzibil, odată cu plecarea lui Messi – unii ar spune chiar din ultimele sezoane cu Messi pe teren. „Touch”-ul de geniu al lui Leo ne lipsește, desigur, tuturor, dar demonstrația de maestru a lui Xavi e că, bine jucat, fotbalul Barcelonei poate genera surpriză și pericol chiar și fără Messi. Și chiar și fără Xavi pe teren.

De ce crezi că a reușit să schimbe unde alții n-au reușit?

Cred că Xavi are, pur și simplu, ideile foarte clare. Nu doar superficial, în termeni de stil de joc, ci și, cât se poate de practic, în ultimul detaliu al felului în care trebuie jucat ca să își atingă obiectivele tehnico-tactice. Asta se vede și în felul în care își pregătește meciurile – duminică l-a surclasat și înainte de pauză, și după pauză pe Carlo Ancelotti! – dar și în felul în care își alege jucătorii. Neîndoielnic, reușește să trasmită clar ce vrea de la fiecare: cel puțin asta se vede în meciurile din ultima vreme, în care fiecare om din teren pare să se fi ajuns la nivelul maximal de potențial.

Xavi e sigur pe sine și a reușit să transmită asta și vestiarului. Ilustrația cea mai bună în acest sens e felul în care joacă Dembele. Nu doar că a reușit să îl țină în lot, în ciuda opoziției șefilor din club, dar scoate de la el mai mult decât a scos oricine până acum. 

Cât de importantă e revenirea președintelui Laporta? Vedem că proiectul sportiv arată din ce în ce mai bine, cum arată business-ul? 

Dacă proiectul sportiv și-a dat examenul pe „Santiago Bernabeu”, proiectul de business al Barcelonei e, la rându-i, în fața unor teste importante. Semnele par a fi bune, în ciuda unor contre de genul celor dintre Ferran Reverter și Joan Laporta. Clubul tocmai a semnat un important contract de sponsorizare cu gigantul media Spotify, care va împrumuta, în premieră, numele său stadionului „Camp Nou”. Va fi o gură de oxigen care va deschide clubului posiblitatea unei achiziții sonore în vară – poate Erling Haaland, poate alt jucător mare.

Pe lângă asta, Joan Laporta și echipa sa sunt în negocieri dure, dar avansate, cu fondul de investiții CVC pentru cesionarea drepturilor audiovizuale, în condiții mult mai favorabile decât cele oferite fostei conduceri. Proiectul Espai Barca, care implică schimbarea radicală a zonei din jurul stadionului „Camp Nou”, cotat la 1,5 miliarde de euro, se anunță a fi și el o sursă de venituri pentru club, la fel ca și afacerea Barca Studios.

La nivel de venituri, Barcelona nu a stat prost nici pe vremea lui Josep Maria Bartomeu. Problemele economice au venit de la proasta gestionare a cheltuielilor – salarii supradimensionate, transferuri fără cap, pariuri ghinioniste. Diferența vine, în acest moment, din faptul că noua conducere e mult mai realistă și mai atentă la cheltuieli. Dar presiunea aducerii unui mare nume pe „Camp Nou” e uriașă. Iar acesta va fi marele examen al noii conduceri.

Care crezi că au fost cele mai inspirate transferuri din ultimele luni? Și cum crezi că va arăta vestiarul în noul sezon? 

Toate transferurile din iarnă și-au dovedit imediat utilitatea. Dani Alves nu doar o soluție polivalentă, vine și cu o nouă energie în vestiar. Adama s-a potrivit excelent pe ideile lui Xavi, Ferran Torres confirmă, meci după meci, încrederea conducerii și banii, nu puțini, care s-au dat pe el. Iar Aubameyang e, cum chiar Xavi a spus, „un dar căzut din cer”. Cu Depay revenit după accidentare și cu Ansu Fati care încă așteaptă OK-ul medicilor, cu excelenții Gavi și Nico gata oricând să intre în cele mai grele meciuri, Barcelona are o bancă de rezerve cum puține echipe europene au în acest moment.

Pentru a-și întări proiectul sportiv, clubul așteaptă să se despartă, în vară, de mai mulți jucători – Griezmann și Coutinho sunt ca și plecați, Braithwaite și alții vor pleca și ei. Marea încercare e aducerea unui nume din categoria Erling Haaland, care să contracareze venirea aproape confirmată a lui Kylian Mbappe la Real Madrid. Rămâne de văzut dacă afacerea, care va însemna un efort de circa 250 de milioane de euro (cu tot cu salariile pe patru ani), se va realiza. Dacă nu, „magicienii” Mateu Alemany și Jordi Cruyff vor trebui să surprindă din nou.

În fine, cum e văzută transformarea Barcelonei în presa catalană, cum e văzută de fani?

Puțină lume îndrăznea să spere la o asemenea transformare în așa de scurt timp. Bucuria e cu atât mai mare – ea se vede chiar în vestiarul echipei, de altfel. Chiar dacă conversia în trofee a momentului traversat de echipă e încă departe, povestea din acest an a Barcelonei e una dintre miracolele cu care lumea sportului nu încetează să ne uimească. Nici un titlu și nici o primă pagină nu sună prea pompos zilele astea pe tarabele de presă din Catalunya.