Care criză? Barcelona câștigă derbiul cu Sevilla, revine pe primul loc, dar îl pierde pe Messi

Danny Coposescu 20 octombrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Nu puțini jurnaliști spanioli – în special cei din presa madrilenă – au insistat asupra „norocului‟ de care are parte recent Ernesto Valverde. Nu-i vorba că ne-ar fi scăpat forma șubredă a Barcelonei, însă dezordinea totală din curtea marii rivale a confiscat atenția tuturor. N-a rămas prea multă energie pentru a-i turna cenușă în cap celui care, până sâmbătă seară, nu mai gustase o victorie în La Liga de patru meciuri.

Dar orice ai crede despre teoria asta, e clar că Valverde n-a fost pus sub atâta presiune cât omologul de la Real Madrid. Pe de-o parte, asta-i pentru că prestațiile Barçei parcă n-au ajuns încă la subsol; pe de altă parte, parcă nici conducerea clubului n-a fost vreodată atât de capricioasă sau dictatorială cum e cea de la Real.

Poate așa se explică și discrepanța de acum: în timp ce Santiago Bernabeu își fluiera de zor favoriții, Camp Nou sărbătorea revenirea în fruntea clasamentului după o victorie împotriva unui adversar mult mai incomod.

Barcelona 4-2 Sevilla

N-a fost floare la ureche. Deși părea să fie, după un sfert de oră. Coutinho a potolit rapid orice emoții cu un șut de minune înainte ca oaspeții să se așeze bine în ghete. De când Valverde a renunțat să-și înghesuie toate talentele principale în atac – în defavoarea lui Dembele –, jocul Barcelonei se leagă mult mai bine. Încă un argument a venit sub forma unei contre încheiate perfect de Messi și totul arăta iarăși roz în curtea campioanei.

Asta până când Messi a rămas cu cotul în pioneze, după o căzătură zdravănă. Nici un sul întreg de bandaje înfășurate cu disperare la marginea terenului n-a putut repara stricăciunile și Barça a rămas fără căpitan la jumătatea primei reprize. Ar fi exagerat să spunem că acolo au început problemele, dar cu siguranță a fost momentul în care s-a risipit o parte din avântul gazdelor.

Sevilla nu s-a regăsit cu adevărat decât după pauză, dar a dat de un Ander Ter Stegen în zi mare. Portarul Barcelonei a fost de departe omul meciului: două parade de pus în compilații pe Youtube i-au permis lui Suarez să facă 3-0 dintr-un penalti obținut pe contră. După ce Sarabia a redus din deficit, neamțul a mai intervenit o dată salvator, ceea ce i-a permis lui Rakitic să liniștească apele în minutul 88. A mai fost timp și pentru golul lui Muriel, parcă numai pentru a sublinia din nou cât de vulnerabilă e Barcelona în apărare.

Dar după atâtea probleme sezonul ăsta, plus vestea că Messi va lipsi trei săptămâni cu o fractură, Valverde și ai săi și-au câștigat dreptul să se concentreze pe lucrurile pozitive. Cum altfel, când ești în top?

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories