Carnaval în Ligă: grupele se termină cu Real Madrid, United și Juve în posturi neobișnuite, dar favoritele își iau toate locul la masa optimilor
Danny Coposescu 13 decembrie 2018Out with a bang.
Dacă tot trebuie să cadă cortina în grupele Champions League, atunci măcar să tune și fulgere într-o ploaie de goluri; să se reediteze rivalități vechi, să se nască unele noi și, ca într-un carnaval medieval, să se întoarcă totul pe dos pentru o seară, când bufonul poartă coroana și monarhul își servește slujitorii.
Nimeni nu joacă mai bine ca Real Madrid rolul ăsta regal. Întreaga identitatea a clubului e fundamentată pe convingerea că trofeul european i se cuvine și, în ultimele sezoane, a fost tare greu să-i contrazici. Tocmai de asta, snopeala încasată pe Bernabeu aseară de la CSKA Moscova contează. Nu numai pentru că a fost meritată sau pentru că vine în contextul unei perioade negre. Umilința asta lovește unde doare cu adevărat: înțelegerea de sine a unei instituții aristocratice.
Real Madrid 0-3 CSKA Moscow
✅ Biggest home defeat in European competition for Madrid
✅ Madrid's first UCL group stage home loss since October 2009
✅ CSKA are the first side in 10 years to beat Madrid both home and away during the UCL group stageA true stunner 😮 pic.twitter.com/5r4EKaUA2J
— Goal (@goal) December 12, 2018
Umilința asta va avea ecouri, dar e greu de ghicit în ce măsură. Pur și simplu nu există termeni de comparație care să ne ghideze. După șase decenii de participări, Realul a trăit o experiență complet nouă. Au mai fost eșecuri pe teren propriu, jocuri dezinteresate când biletele pentru optimi erau deja rezervate. Dar nimic atât de extrem. Apărarea experimentală e o explicație insuficientă. Vallejo și Sanchez au fost chinuiți fără milă de marcatorii Chalov, Shchennikov și Sigurdsson, dar veteranul Marcelo e cel care s-a distins cu o prestație de coșmar.
Marcelo: Isco rejected captain's armband… I don't know why #RealMadridCSKA #UCLhttps://t.co/6CWaDaAwcJ
— AS English (@English_AS) December 12, 2018
Lucrurile n-au stat mai bine în atac. Benzema, Asensio, Isco și Bale de abia dacă l-au deranjat pe Akinfeev. Singurul care-a ieșit relativ bine din dezastru e Vinicius Jr., brazilianul care și-a câștigat admiratori prin energia și flerul său. Altfel, nici faptul că Real n-a pierdut primul loc în grupa G nu clătește gustul amar. Roma a pierdut și ea neașteptat la Viktoria Plzen cu 1-2, dar asta nu-i va preocupa pe suporteri. Merită reamintit că în fotbalul spaniol, suporterii sunt adesea și membri cu drept de vot. E un aspect important, pentru că maladia s-a instalat adânc la Madrid și treptat, lumea nu va mai căuta vinovați pe teren sau pe bancă. Din loja VIP, Florentino Perez nu-și permite să trateze episodul ăsta ca pe o simplă scăpare fără consecințe serioase.
🎙️ Solari: "We were not decisive enough in either area. We dominated the first half-an-hour and created several chances but we didn't convert them and they were clinical in a five-minute spell. It was a poor second half from us, I didn't like what I saw."#RealMadridCSKA #UCL pic.twitter.com/wMu4fqeoUo
— MadridistaTV (@madridistatv_) December 12, 2018
Și Bayern era cât pe ce să redeschidă discuțiile tensionate. Nu e ca și cum în rândurile campioanei germane domnește armonia, dar e mai ușor să ții capacul pe oală când rezultatele negative n-o dau în clocot. Ratarea primei poziții în grupa E ar fi crescut fără îndoială temperatură și, în minutul 87 pe Amsterdam Arena, exact asta părea că se va întâmpla. Dubla lui Dusan Tadici întorsese scorul pentru Ajax, care conducea cu 2-1. Dar a mai fost timp berechet pentru ca totul s-o ia razna, într-o partidă remarcabilă, încheiată 3-3.
19 – There were 19 passes made in the build-up to Dusan Tadic's first goal for @AFCAjax against FC Bayern. Style. pic.twitter.com/UXq6GhaK1w
— OptaJohan (@OptaJohan) December 12, 2018
Tonul dezaxat al deznodământului a fost stabilit de Thomas Müller, care a confundat capul lui Tagliafico cu mingea, la o intrare dificil de înțeles sau descris. Maximilian Wöber primise și el roșu cu câteva momente în urmă, deci spectacolul s-a purtat în 10 contra 10. În puțin peste 200 de secunde, Bayern a revenit de nicăieri cu un penalti executat de Lewandowski și o finalizarea toată frumusețea a lui Kingsley Coman. Șapte minute de prelungiri mai târziu, Tagliafico încerca disperat să scoată mingea din plasa unui Neuer învins pentru a treia oară, hotărât să reînceapă jocul. Ajax n-a mai găsit golul victoriei care s-o ducă în fruntea clasamentului. Dar o bătălie ca asta, între două echipe legendare în istoria cupei europene, nu s-a mai dat de mult.
Five goals, two penalties and two red cards…
The second half of Ajax v Bayern Munich had a bit of everything!
👉 https://t.co/RgtXRIXEY1 pic.twitter.com/NPGQ2fUnJq
— BBC Sport (@BBCSport) December 12, 2018
La Lisabona, golul târziu al lui Grimaldo pentru Benfica – deja calificată în Europa League – i-a refuzat lui AEK Atena până și punctul de onoare într-o campanie slabă.
Tot dezamăgitor s-a terminat și grupa H, dar pentru favorite. Man Utd și Juventus au pierdut cu același scor, 1-2, în deplasările de la Valencia, respectiv Berna. Desfășurările au fost trase la indigo. În timp ce Soler și autogolul ridicol al lui Phil Jones încheiau socotelile pe Mestalla, Guillame Hoarau marca dubla carierei sale împotriva torinezilor.
Young Boys have scored 2+ goals in a Champions League group stage game for the first ever time.
They are now on course for their first ever win in the CL group stages too. ✔️ pic.twitter.com/ktZqO79A4V
— Squawka Football (@Squawka) December 12, 2018
Man City a avut și ea inițial probleme cu Hoffenheim, care a condus până în ultimul minut al primei reprize prin reușita lui Kramaric. Însă Leroy Sane a ieșit la rampă, întâi cu o lovitură liberă de pus în ramă, apoi cu golul victoriei în partea secundă. Alături de campioana Premier League merge mai departe și Lyon, care a scos egalul necesar (1-1) din confruntarea cu Șahtior Donețk.
One ❤
Love 💙 pic.twitter.com/adPGfdYpv7— Olympique Lyonnais (@OL) December 12, 2018
La capătul agitației, n-ai cum să nu observi că șocurile din ultima etapă a grupelor Champions League n-au schimbat mare lucru în peisaj. Carnavalul e temporar, o inversiune efemeră a ierarhiilor care reafirmă la final ordinea convențională. A doua zi, regii își recapătă coroanele și se întorc la masa mare a optimilor.
⏰ RESULTS ⏰
ℹ️ Lyon claim final last-16 place with away draw
ℹ️ Bayern, Manchester City & Juventus group winners#UCL pic.twitter.com/VKGryTfd48— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) December 12, 2018
🏆 UEFA Champions League last 16!
CONFIRMED ✅Best team left in the #UCL? 🤔 pic.twitter.com/7ecHZBlyNL
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) December 12, 2018
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni