Ce gust mai are aurul? Judoka Andreea Chițu câștigă prima sa competiție după 2 ani de accidentări grave, intră în linie dreaptă pentru Tokyo 2020

Nu trebuie să simți decât o singură dată senzația metalică, electrizantă, a medaliei de aur, amestecată cu dulceața sfârșelii ce te cuprinde după ce totul s-a terminat și totul a ieșit perfect, conform planului, că nu mai uiți niciodată gustul acela. Ești sus, pe podium, cântă imnul, blițurile camerelor foto îți fac ocheade din fiece colț al sălii, iar gustul acela rămâne, e senzația cea mai puternică și mai limpede în aburul de vis care te înconjoară.

Ca să-și aducă aminte când a câștigat ultima oară o medalie de aur, Andreea Chițu merge în urmă, din accidentare în accidentare. Anul trecut s-a rupt după singurul meci pe care l-a disputat, la Campionatele Europene. Înainte de asta a fost Olimpiada, cu ruptura de ligamente care i-a tăiat drumul spre podiumul de la Rio de Janeiro, iar mai înainte de asta luase un bronz la Europene.

Să tot fie, deci, vreo doi ani și jumătate de la ultimul aur, și, chiar dacă gustul aurului nu se uită, dorul de a mușca, din nou, de-adevăratelea, din medalia de campioană te urmărește, iată, cu lunile și cu anii, prin saloanele de operație și cele de terapie intensivă, prin sălile de recuperare și sălile de forță, te urmărește în vacanțele în care încerci să-i furi timpului câteva clipe după o adolescență și o tinerețe petrecute prin cantonamente.

Gustul aurului te urmărește peste tot și numai când câștigi din nou ești sigură că munca ta nu e în zadar, că visurile tale nu sunt în van, că nu alergi după himere: gustul acela al aurului e ceva cât se poate de real.

Andreea Chițu tocmai a câștigat, la Open-ul de la Madrid de zilele trecute, prima sa medalie de aur după calvarul celor două rupturi de ligamente succesive care au pus între paranteze cariera celei mai bune sportive din România în 2015. „Nu a fost o competiție foarte-foarte grea, am luptat cu câteva sportive care vin din urmă, numele consacrate nu au fost la Madrid”, ține să puncteze Andreea, cu franchețea și onestitatea cu care ne-a obișnuit.

Dar recunoaște că victoria i-a picat cum nu se poate mai bine. Dacă nu lua aurul – căci, în sinea ei, aurul și-l propusese – știe că i-ar fi fost mai greu câteva zile, până când reușea să lase totul în urmă și să se concentreze din nou pe muncă, cum face de fiecare dată.

„Acest aur mi-a dat încredere că mai pot. E doar a doua competiție la care particip după ultima operație. M-am simțit bine și la Europene, dar faptul că nu aveam competiții în spate a fost ciudat. De fapt, eu nici nu le-am luat ca pe niște campionate europene, pentru mine au fost, pur și simplu, primul concurs de după accidentare. A fost un loc 7, destul de bun pentru o primă competiție la un nivel ridicat”, povestește Andreea.

Podium -52kg #JudoMadrid2018

Andreea CHITU (ROU)
Nina Estefania ESTEO LINNE (ESP)
Alesya KUZNETSOVA (RUS)
Ana PEREZ BOX (ESP) https://t.co/W3tJODKt5S pic.twitter.com/bJmZ1D8EIM

— European Judo Union (@europeanjudo) June 2, 2018

I-a fost dor de gustul aurului, dar parcă și mai dor i-a fost de adrenalina competiției. „Îmi era foarte dor de concursuri, dar a trebuit să mă gândesc foarte bine când reintru. Aș fi vrut să reintru mai repede, dar știam că trebuie să mă temperez, să nu risc o recidivă la unul dintre genunchi”.

„Trebuie să o iau pas cu pas”, își spune Andreea, cu voce tare, ca și cum ar încerca să se convingă pe sine. „Prima oară am fost mult mai necăjită, mult mai depresivă, după a doua accidentare am luat totul mai ușor, am încercat să văd partea bună a lucrurilor, să lucrez mai mult pe partea de forță în timpul recuperării. Accidentarea a doua nu m-a demotivat, nu a fost ceva care să mă determine să mă las de judo, dimpotrivă”, mărturisește judoka.

„Acum am două operații, am două cicatrici, am ligamente noi la ambele picioare”, zâmbește Andreea Chițu. Tocmai a câștigat la Madrid în fața noului val al judo-ului feminin al categoriei sale, -52 kg, și, de unde era oricum o persoană plină de energie, parcă s-a molipsit și mai mult de la puștoaicele care vor să îi calce pe urme.

De-abia a revenit în sala de judo, că planul de bătaie pentru anul acesta e deja stabilit: în iulie un stagiu internațional în Barcelona, apoi o competiție la Zagreb, în august o alta, la Budapesta, apoi pregătire pentru Campionatele Mondiale de la final de septembrie. „Ideea e să fiu în vârf de formă atunci, în septembrie”.

Nu s-au schimbat prea multe în cei doi ani lungi în care a ieșit din scenă, crede Andreea.  „Primele patru-cinci judoka sunt acolo, le cunosc, sunt și sportivele tinere care vin din spate, au prospețime și trebuie să fii foarte atentă cu oricare dintre ele. La final de mai a început calificarea pentru Jocurile Olimpice. Nu am luat multe puncte la Madrid, dar mai important decât punctele e moralul. Doi ani, am timp să strâng puncte și să ajung între primele 16 jucătoare ale categoriei”, spune Andreea Chițu.

Simte că poate reveni între primele 16. „Sunt puternică, m-am maturizat un pic, mi-am mai îmbunătățit stilul de luptă, stau mai bine și mental, mă văd în primele 16. Nu vreau să fiu lipsită de modestie, nu fac pronosticuri, dar am sentimentul că pot reveni în top”.

După doi ani de încercări grele, după doi ani de luptă cu ea însăși, o trântă pe tatami pare acum o joacă. Aproape că uitase gustul aurului, dar Madridul i-a redeschis apetitul pentru marea performanță.

*

Pe lângă Victoria Andreei Chițu, Open-ul de la Madrid a mai consemnat o revenire de senzație pe podiumul internațional. Daniel Natea (+100 kg) a cucerit medalia de aur la primul său concurs după o lungă pauză cauzată de probleme medicale. Locul 1 le-a adus ambilor sportivi români câte 100 de puncte în World Ranking List-ul mondial.