Champions League, tragerea la sorți | Messi și Ronaldo se întâlnesc în grupe, Lewandowski primește trofeul lui individual

Lead.ro 1 octombrie 2020
Fast
Împarte cu alții acest articol

Într-o ceremonie prezentată de la distanță, cu doar câțiva invitați prezenți în persoană la Geneva, UEFA a închis cu totul precedentul sezon al Ligii Campionilor, deschizându-l cu ocazia asta pe următorul.

Cele mai bune jucătoare și cei mai buni jucători din ediția trecută au fost aleși, la fel și cei mai buni antrenori, iar Lyon și Bayern München au fost, așa cum era de așteptat, marile câștigătoare.

Jucătoarele și jucătorii anului

Manuel Neuer a fost numit cel mai bun portar al precedentei ediții din Liga Campionilor, Joshua Kimmich a fost ales cel mai bun fundaș (deși a jucat mai des la mijloc), Kevin de Bruyne – cel mai bun mijlocaș, iar Robert Lewandowski nu avea cum să piardă trofeul pentru cel mai bun atacant al competiției. Tot el a fost ales cel mai bun jucător al sezonului.

Antrenorul lui Bayern, Hansi Flick, a primit voturile pentru cel mai bun tehnician al precedentului sezon. 

În fotbalul feminin, Sarah Bouhaddi, de la Lyon, a fost numită portărița sezonuluiWendie Renard, colega ei de la campioana europei, a fost aleasă cea mai bună apărătoare, Dzsenifer Marozsán a făcut trei din trei pentru Lyon – cea mai bună jucătoare de mijloc -, Pernille Harder, trecută de la Wolfsburg la Chelsea, a fost aleasă cea mai bună atacantă și cea mai valoroasă jucătoare a competiției.

În fine, Jean-Luc Vasseur, de la Lyon, a fost numit antrenorul sezonului trecut.

Grupele Champions League

Și așa am ajuns la startul unui nou sezon în Liga Campionilor. Florent Maluda și Didier Drogba, campioni în 2012,  s-au ocupat de tragerea la sorți. Și s-au ocupat bine.

Avem câteva grupe interesante, am primit duelul dintre Messi și Ronaldo în Grupa G, s-au format și câteva grupe-capcană, dar să vedem pentru cine.

PSG, Manchester United și Leipzig au fost distribuite în Grupa H, alături de debutanta Istanbul Başakşehir.

Liverpool, Ajax și Atalanta vor marca multe goluri în Grupa D, probabil în poarta lui Midtjylland.

Bayern, câștigătoarea en-titre, va avea de lucru cu Atletico Madrid, Salzburg, o echipă imprevizibilă, și Lokomotiv.

Real Madrid și Inter sunt favorite în fața lui Shahtior și ‘Gladbach, dar iată cum arată grupele:

Programul

Când vine vorba despre program, acesta e foarte aglomerat: jocugrupele încep pe 20 octombrie și se termină pe 9 decembrie, cu o singură fereastră mai mare – trei săptămâni – strecurată între meciurile jucate săptămânal.

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories