Codașă în România, codașă în Europa! FCSB ratează grupele Europa League, Guimaraes îi predă o lecție de fotbal și, mai ales, o lecție de normalitate

Ciprian Rus 29 august 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

Meciul tur de la Giurgiu cu Guimaraes, jucat de FCSB în „deplasare”, în fața a doar 4.000 de spectatori, și cu un antrenor interimar pe banca tehnică, schimbat mai apoi, între cele două manșe, nu ne-a lămurit prea bine despre diferența dintre formația lui Gigi Becali și Guimaraes.

Dar n-a fost nevoie decât de cele câteva minute de dinaintea începerii meciului de la Guimaraes ca să ne dăm seama care era, de fapt, diferența. Un stadion cochet, plin, 22.000 de spectatori entuziaști, care cântau imnul clubului mai ceva ca pe „Anfield” sau „Camp Nou”, gazon, evident, impecabil: micile detalii de normalitate care-i lipsesc atât de mult fotbalului românesc și, mai presus de toate, vicecampioanei FCSB.

N-a început bine meciul, că diferența dintre Guimaraes și FCSB s-a văzut și mai bine. Gazdele au fost cât pe ce să marcheze în minutul 2, au menținut presiunea în jumătatea noastră încă 20 de minute, forțând flancul drept al apărării noastre în așa măsură că antrenorul Bogdan Vintilă a trebuit să îl schimbe pe Crețu, avertizat cu cartonaș, încă din minutul 3.

„Roș-albaștrii” nu au reușit să țină deloc de minge, mijlocul a fost sufocat, iar portughezii au avut dese momente de virtuozitate încheiate cu ocazii mari la poarta lui Bălgrădean, salvator în multe momente.Un fotbal dezinvolt, creativ, ofensiv, o adevărată plăcere pentru ochi. Doar golul le-a lipsit celor de la Vitoria într-o primă parte pe care au încheiat-o cu o minge în transversală și cu un nou șut peste din 6 metri.

Salvată de „clopoțel” după 45 de minute, FCSB a rezistat doar câteva minute. Intrat în locul lui Crețu, Roman a fost și el depășit pe flancul drept și a comis fault în careu.

Guimaraes putea închide meciul până în minutul 60. Lusitanii au ratat ocazie după ocazie, minut după minut; puține echipe s-au distrat cu FCSB așa cum a făcut-o Guimaraes în returul „play-off”-ului de Europa League. Dominare totală, cu faze de toată frumusețea la poarta lui Bălgrădean și cu ratări care mai de care, inclusiv o nouă bară la final de meci.

Apatică, fără vlagă și fără pic stil, FCSB a făcut cel mai prost meci european din istoria ei și adâncește și mai mult criza în care se află: pe ultimul loc în campionat și afară din Europa. Gigi Becali a sacrificat totul pentru accederea în grupele Europa League, iar când a fost cazul să lupte pentru calificare formația lui s-a prezentat mai prost ca oricând. Dincolo de lecția de fotbal, greu de digerat, Gigi Becali și echipa lui trebuie să învețe altceva de la Guimaraes: lecția de normalitate de dinaintea meciului.

*

Guimaraes – FCSB 1-0

A marcat: Tapsoba (’53)

Guimaraes: Douglas – Sacko, Tapsoba, Bondarenko, Hanin – Poha, Al Musrati, Pepe – Rochinha, Da Silva, Davidson

Rezerve: Silva, Venancio, R. Soares, Teixeira, Pereira, L. Soares, Almeida

Antrenor: Ivo Vieira

FCSB: Bălgrădean – V. Crețu, B. Planic, I. Cristea, A. Soiledis – Ov. Popescu, M. Pintilii, I. Panțîru – I. Vînă, F. Tănase, F. Coman

Rezerve: T. Niga, H. Gnohere, T. Moutinho, R. Oaidă, M. Roman I, A. Marc, A. Popa

Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories