Cosmin Contra, după victoria din Insulele Feroe: „Au avut atitudine, agresivitate, sunt mulțumit de băieți”

Ciprian Rus 12 octombrie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

Imediat după finalul unui meci care ne-a amintit că integrarea jucătorilor de la U21 în naționala mare necesită timp, selecționerul Cosmin Contra a făcut primele comentarii asupra jocului arătat de România în nordul Europei. Contra continuă pe linia sa optimist-mobilizatoare și accentuează lucrurile bune făcut de „tricolori”.

„Rezultatul e bun și ne menține în cursa pentru calificare. Sunt 3 puncte meritate, am dominat aproape tot meciul. Suntem o echipă care are probleme în fața celor care se baricadează în apărare. Felicit băieții pentru jocul prestat pe acest teren foarte greu. Nu ne-a fost ușor, acum rămâne să ne pregătim pentru meciul de marți (cu Norvegia). Dacă jucătorii vor avea aceeași atitudine și se pregătesc la fel cum au făcut-o în această săptămână, avem șanse. Am avut un joc consistent, atitudine, agresivitate, sunt mulțumit de băieți”, a declarat selecționerul.

În privința schimbării în bine observate după pauză, Contra spune că le-a cerut băieților „să fie lucizi, pentru că cei din Feroe vor cădea din punct de vedere fizic”. „Așa s-a întâmplat, au apărut ocaziile, au înscris de trei ori. Băieții au făcut ce le-am zis”.

Contra a confirmat însă și accidentarea gravă a căpitanului Chiricheș și a anunțat două convocări de urgență pentru meciul cu Norvegia, Iulian Cristea de la FCSB și Andrei Burcă de la CFR Cluj. Și Claudiu Keseru s-a resimțit după golul marcat aseară, dar la el pare a fi doar un cârcel.

Tătărușanu: „A fost dificil pe acest teren sintetic”

Ciprian Tătărușanu, cel mai bun jucător român în preliminariile Euro 2020, a salvat din nou echipa națională în prima repriză, când a scos de la vinclu o minge grea trimisă de Hendriksson. „E o victorie importantă. Ne așteptam să fie un meci dificil. Nu am marcat în prima repriză, deși am avut foarte multe ocazii. A fost dificil pe acest teren sintetic, o suprafață de joc cu care nu suntem obișnuiți”, a spus portarul României.

Calcule

După ce Suedia a învins clar în Malta, 4-0, România e pe locul pe locul 3 în Grupa F, cu 13 puncte, cu 3 mai multe decât Norvegia, care a reușit să egaleze Spania chiar în prelungiri, din penalti (s-a terminat 1-1). Exact când jucăm noi cu Norvegia (marți, 21.45), Suedia primește, la rându-i, vizita Spaniei. Din nou, ajutorul ibericilor ar fi de aur pentru trupa lui Contra.

România va juca ultimele două meciuri ale grupei în noiembrie, acasă cu Suedia (pe 15) și în deplasare cu Spania (pe 18).

Clasament

Spania – 19 puncte, are de jucat o nouă deplasare în nord, pe terenul Suediei, apoi acasă cu Malta și România

Suedia – 14 puncte, joacă acasă cu Spania, apoi în deplasare cu România și din nou acasă cu Insulele Feroe

România – 13 puncte, acasă cu Norvegia și Suedia, apoi ultimul meci în Spania

Norvegia – 10 puncte, deplasare în România, acasă cu Insulele Feroe și deplasare în Malta

Malta – 3 puncte

Insulele Feroe – 0 puncte

 

Foto: Razvan Pasarica / Sport Pictures

Articolul a fost actualizat după rezultatele ultimelor două meciuri ale grupei

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories