România suferă în Feroe, câștigă târziu, pe inspirația la schimbări a lui Contra. Cu ce rămânem după meciul ăsta

Ciprian Rus 12 octombrie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

Trebuia să fie doar o „încălzire”, o bună pregătire înaintea primei „finale”, cea cu Norvegia, din grupa de calificare pentru Euro 2020. La cum a pregătit primul 11, de la mijloc în sus, cu o distribuție tânără și creativă, Cosmin Contra miza tocmai pe o injecție de moral, o „joacă” care să lege mai ușor vechea și noua generație de la echipa națională.

Cu două vârfuri împinse și alți trei oameni care pot juca oricând „vârf doi”, selecționerul a trimis în teren una dintre cele mai ofensive echipe din istoria recentă a Naționalei. Numai că elanul „tricolorilor” s-a lovit de un teren prost, artificial, de o echipă bătăioasă, bine pusă în teren, peste care a venit lipsa de insiprația a alor noștri și lipsa – până la un punct explicabilă – a unor relații de joc, în condițiile în care, la un moment dat, spre finalul primei părți, România avea în teren nu mai puțin de cinci dintre jucătorii U21 cu care Mirel Rădoi juca semifinalele Europeanului din Italia și San Marino.

Nu a fost galopul de sănătate la care cu toții am fi sperat la primul meci la Națională al lui Florinel Coman și la primul meci jucat de Ianis Hagi la echipa mare cu tricoul greu, cu numărul 10, al tatălui său. Insistența „tricolorilor”, 22 de ocazii în 60 de minute!, nu s-a concretizat deloc pe tabela de marcaj, toate șuturilor noastre pe poartă fiind mai mult niște pase către Nielsen.

Ultimul sfert de oră din prima parte și primul din a doua au fost de-a dreptul îngrijorătoare, echipa dând drumul la joc abia după ce Contra dădea de înțeles că pregătește primele schimbări. Ca la un semn, echipa s-a activat, i-a împins pe feroezi în preajma propriului careu, iar jocul a început ușor-ușor să se limpezească, în ciuda presiunii timpului.

A fost nevoie, însă, de proverbiala inspirație la schimbări a lui Contra pentru ca România să rezolve meciul. Mai întâi, selecționerul a mizat bine pe Pușcaș, pe care l-a lăsat în teren în detrimentul lui Andone, în condițiile în care nu fusese nicidecum mai inspirat decât vârful Galatei. Iar fosta vedetă de la U21 i-a răsplătit imediat încrederea antrenorului, cu un gol fin, în minutul 74, după o pasă luminoasă a lui Stanciu. Au intrat apoi în scenă și rezervele lui Contra: prima dată Keseru, cu pasă la golul lui Mitriță, a doua oară, în prelungiri, Mitriță pasă pentru Keseru. S-a terminat bine, cu un scor, 3-0, pe care ni-l doream, dar nu și cu un joc care să ne liniștească în perspectiva meciurilor decisive cu Norvegia și Suedia de la București.

Lipsă de chimie între cei vechi și cei noi

Jocul de atac crispat, lipsit de cursivitate, e deja, de ani buni, din păcate, marca Naționalei României. Am jucat așa și cu Pițurcă, și cu Iordănescu, la Euro 2016, și cu Daum, am început la fel și cu Cosmin Contra. Jocul Naționalei U21 la Euro 2019 ne-a dat speranțe că și Naționala mare se va putea contamina de jocul curajos, asumat și, în final, estetic al lui Ianis Hagi și compania.

Principala concluzie după meciul cu Insulele Feroe, în care Contra a mizat, în față, pe Hagi Jr, Florinel Coman și Pușcaș, alături de mai vechii Andone și Stanciu, e că integrarea tinerilor e mult mai grea decât ne-am fi dorit. Vreme de mai bine de o oră, chimia dintre Pușcaș și Andone, dintre Hagi și Stanciu, dintre Coman și restul jucătorilor ofensivi a fost aproape inexistentă. Pasa lui Stanciu pentru Pușcaș la primul gol și legătura bună făcută de Ianis la golul al treilea par mai degrabă excepții, la cum s-a jucat în general. În fața Norvegiei și Suediei va fi nevoie de o conexiune mult mai bună ca să ne putem gândi la calificarea la Euro.

Cum am jucat cu Feroe, cum vom juca cu Norvegia

Dincolo de miza sa implicită, de cele 3 puncte câștigate cu greu, până la urmă, de România, meciul cu Insulele Feroe era interesant și pentru că ne devoala un pic din felul în care Cosmin Contra pregătește „finala” de marți cu Norvegia.

Tocmai pentru că își dorea să aibă echipa proaspătă pentru partida de pe „Arena Națională”, Contra și-a permis să improvizeze în față, ocazie cu care a schimbat și sistemul, într-un 1-4-1-3-2, cu Anton singur închizător (ajutat, ce-i drept, și de Stanciu), și cu Coman, Stanciu și Hagi în spatele celor două vârfuri, Andone și Pușcaș.

În mod clar, intenția lui Contra era să folosească aceeași formulă de apărare – Benzar, Chiricheș, Nedelcearu, Bancu – și în meciul cu Norvegia. Numai că accidentarea căpitanului Chiricheș i-a dat deja planurile peste cap, cuplul Rus – Nedelcearu, promovat de la U21, urmând să ducă greul apărării în complicatul meci cu nordicii. Lipsa de experiență a celor doi l-ar putea promova în prima echipă, pe stânga, pe Toșca, obișnuit să acopere și zona centrală, la nevoie.

De la mijloc în sus, e clar că vor fi schimbări pentru meciul următor: Deac și Marin au fost odihniți tocmai în acest scop, Mitriță și Keseru tocmai s-au propus la titularizare după golurile cu Feroe. Pușcaș, și el, pare o soluție fixă în avanposturi.

Insulele Feroe – România 0-3

Au marcat: Pușcaș (’74), Mitriță (’83), Keșeru (’90+4)

Insulele Feroe: Nielsen – Vatnsdal, A. Gregersen, Baldvinsson – Rolantsson, Hendriksson, Hansson, Davidsen – Vatnhamar, Olsen, Bjartalíð

Rezerve: Bartalsstovu, Danielsen, Edmundsson, Egilsson, Eriksen, Frederiksberg, Gestsson, Joensen, Johannesen, Jonsson, Justinussen, Nielsen. Antrenor: Lars Olsen

România: Tătărușanu – Benzar, Nedelcearu, Chiricheș, Bancu – Anton – I. Hagi, Stanciu, Coman – Pușcaș, Fl. Andone

Rezerve: Ionuț Radu, Niță, Bordeianu, Cicâldău, Deac, Keșeru, Marin, Mitriță, Mogoș, Nistor, Rus, Toșca. Antrenor: Cosmin Contra

Calcule

După ce Suedia a învins clar în Malta, 4-0, România e pe locul pe locul 3 în Grupa F, cu 13 puncte, cu 3 mai multe decât Norvegia, care a reușit să egaleze Spania chiar în prelungiri, din penalti (s-a terminat 1-1). Exact când jucăm noi cu Norvegia (marți, 21.45), Suedia primește, la rându-i, vizita Spaniei. Din nou, ajutorul ibericilor ar fi de aur pentru trupa lui Contra.

România va juca ultimele două meciuri ale grupei în noiembrie, acasă cu Suedia (pe 15) și în deplasare cu Spania (pe 18).

Clasament

Spania – 19 puncte, are de jucat o nouă deplasare în nord, pe terenul Suediei, apoi acasă cu Malta și România

Suedia – 14 puncte, joacă acasă cu Spania, apoi în deplasare cu România și din nou acasă cu Insulele Feroe

România – 13 puncte, acasă cu Norvegia și Suedia, apoi ultimul meci în Spania

Norvegia – 10 puncte, deplasare în România, acasă cu Insulele Feroe și deplasare în Malta

Malta – 3 puncte

Insulele Feroe – 0 puncte

 

Foto: Razvan Pasarica / Sport Pictures

Articolul a fost actualizat după rezultatele ultimelor două meciuri ale grupei

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories