Cu Denisa Dedu într-o zi excelentă, CSM câștigă la Esbjerg, începe cu bine noul sezon european
Lead.ro 6 octombrie 2019După demisia neașteptată a lui Tomas Ryde, care a plecat de la București din motive personale, dar a rămas pe banca naționalei României, secundul Adrian Vasile (36 de ani) a fost numit antrenor principal al lui CSM. „În sfârșit!“ au spus unii, gândindu-se că Adrian Vasile este aici de cinci ani, cunoaște perfect și clubul, și jucătoarele (măcar pe cele mai vechi, căci CSM are 10 jucătoare pentru acest sezon), și a avut ocazia, așa cum spunea recent chiar el, să învețe de la toți antrenorii care au trecut pe la București. Au fost 11 în ultimii cinci ani, și unul singur a reușit să înceapă și să termine un sezon cu CSM: Kim Rasmussen, cu care bucureștencele au și câștigat Liga Campionilor în 2016.
Cum Ryde a demisionat după doar câteva luni – șase meciuri pe bancă -, și cu câteva zile înainte de startul Ligii Campionilor, saltul pe care Adrian Vasile trebuie acum să-l facă este destul de brusc. Cât de repede va reuși el schimbările necesare pentru a fi un la fel de bun antrenor principal? E greu de spus astăzi, însă de răspunsul acestei întrebări va depinde parcursul lui CSM în perioada imediat următoare. Și primul hop a fost trecut cu bine.
„Este o provocare mare și o responsabilitate uriașă, dar sunt onorat să conduc această echipă puternică. Cunosc bine jucătoarele, ele mă cunosc pe mine, deci nu cred că vor fi probleme pentru a merge mai departe în direcția corectă”, a declarat Vasile pentru site-ul EHF. „În filozofia mea, cea mai importantă este apărarea. Vreau să văd intensitatea potrivită, deoarece rezultatele nu vor veni fără o apărare bună. Am vorbit deja cu jucătoarele și le-am spus că vreau să ne respectăm reciproc. Acesta este singurul mod în care putem merge înainte cu rezultate bune ”, a mai spus Vasile pentru Federația Europeană.
Asta s-a văzut în startul meciului, când CSM s-a apărat așa cum vrea Adrian Vasile: agresiv, cu multă precizie și la fel de multe reușite. Doar trei goluri a încasat CSM în primele 16 minute de joc, până la 7-3, când danezele au cerut primul timeout și au tăiat puțin ritmul din atacul coordonat bine de Lekic. Au urmat trei atacuri ratate și trei goluri primite ușor (și foarte repede) de vicecampioanele României, moment în care Adrian Vasile a cerut și el primul său timeout, pentru a indica câteva variante pentru a fenta apărarea 5+1, cu om la Lekic, pe care Esbjerg și-a sprijinit revenirea. Primul atac n-a mers, dar la al doilea, în superioritate, mingea a circulat repede până-n extrema drepta, de unde Carmen Martin și-a deshis unghiul și a deblocat lucrurile. A urmat un gol de la mare distanță, direct în poarta goală, reușit de Crina Pintea, și avansul de trei goluri a fost refăcut, înainte ca Pintea să mai lovească o dată, pentru 10-6, cea mai mare diferență de până aici.
Până la pauză, Denisa Dedu a avut timp să se remarce cu alte trei-patru intervenții grozave, chiar când CSM juca în inferioritate, iar scorul pauzei a fost liniștitor: 13-8.
HALF-TIME: Goalkeeper Dedu has been a key part of why #CSMBucuresti hold a 13:8 lead in #MOTW after the first half. Can @TeamEsbjerg respond in the second half? Find out on https://t.co/IvVYbSMq1y. #ehfcl pic.twitter.com/Yx5OrL7dwL
— EHF Champions League (@ehfcl) October 6, 2019
Mai important, primele 30 de minute s-au jucat în ritmul preferat de CSM București, care a făcut eforturi serioase pentru a se replia de ajuns de rapid ca să le oblige pe nordice (șase norvegiene, patru daneze și câte o handbalistă din Suedia, Islanda și Olanda) să atace pozițional. Pentru Adrian Vasile și jucătoarele lui, asta a fost marea reușită a primei părți.
Esbjerg a început mai tare a doua repriză, danezele au reușit trei goluri consecutive, apoi au avut două șanse pentru a se apropia la 15-13. Prima le-a fost refuzată de aceeași excelentă Dedu, care a scos de la șapte metri, a doua a fost ratată pe un atac fără portar, când Crina Pintea a strâns la timp pentru a obține o forțare. CSM a marcat pe atacul următor, pentru a se duce la 16-12, însă Esbjerg a răspuns imediat și a continuat să pună presiune (chiar dacă românii din tribune și-au făcut treaba fără reproș).
La 16-14 pentru CSM, Adrian Vasile a simțit nevoia unui timeout prin care să-și reașeze atacul, pentru că echipa lui a reușit doar trei goluri în primele 15 minute ale reprizei. Dacă propria apărare n-ar fi fost bună (în definitiv, 15 goluri în 45 de minute nu sunt deloc multe), sau dacă Dedu n-ar fi rămas la un procentaj de aproape 50% în poartă, scorul ar fi fost și mai strâns. Așa însă, CSM București a reușit să se desprindă mai întâi la 19-16, mai apoi la 21-17, profitând și de două eliminări adverse, dar și de două aruncări frumoase ale lui Omoregie, care a găsit poarta goală de la mare distanță.
Dar Esjberg nu s-a lăsat descurajată nici de aceste două goluri, nici de intervențiile nemaipomenite ale Denisei, și s-a apropiat din nou la două goluri (21-19), cu ceva mai mult de trei minute rămase de jucat.
Din fericire, nimeni n-a clipit în tabăra CSM-ului. Cu mult calm, Lekic și Pintea au marcat pentru a-și ține echipa înainte, iar ultima șansă de revenire a lui Esbjerg a fost irosită de la șapte metri, când Dedu, omul meciului, a privit cum mingea zboară mult peste bara de sus.
S-a terminat 24-22 pentru CSM București, care a depășit momentul complicat al schimbării de antrenor și a debutat bine într-o grupă din care mai fac parte Rostov Don (echipa lui Ambros Martin) și Perla Lublin, campioana Poloniei.
Câștigătoare în primele meciuri, CSM și Rostov se vor vedea peste cinci zile la București. Pentru un nou meci bun, jucătoarele CSM-ului vor fi nevoite să facă o treabă cel puțin la fel de bună în apărare, unde Adi Vasile va dori să vadă aceeași intensitate pe care a văzut-o mai ales în prima parte cu Esbjerg.
What an intense fight! @TeamEsbjerg gave @csm_bucharest tough competition till the very end. The final score is 22-24. #ehfcl #MOTW pic.twitter.com/ekAF3f1Vt2
— EHF Champions League (@ehfcl) October 6, 2019
Foto: Sabin Malisevschi/ Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni