Cu multe absențe în lot, România învinge Ucraina, începe cu bine preliminariile Euro 2020
Lead.ro 25 septembrie 2019„Ne așteaptă un meci dificil. Este început de drum, de campanie de calificare. Vom juca împotriva unei echipe arțăgoase, și, ținând cont și de problemele medicale pe care le avem, cred că meciul va fi destul de greu“, spunea Costică Buceschi, antrenorul secund al României, înaintea meciului cu Ucraina.
Într-adevăr, cu multe absențe pe ambii interi – Gabriela Perianu și Bianca Tiron s-au accidentat și ele, alăturându-se Cristinei Neagu pe lista indisponibilelor – și aflată la primul meci oficial de la revenirea lui Tomas Ryde și Costică Buceschi pe bancă, naționala României nu se putea aștepta la un debut simplu în preliminariile Euro 2020. Mai ales că Ucraina, chiar dacă nu s-a mai calificat la un turneu final de cinci ani, este o echipă în creștere, cu un stil incomod, bazat pe multe acțiuni unu la unu.
În condițiile astea, n-a fost un secret pentru nimeni că meciul urma să fie decis, și asta în mare măsură, de apărarea României. De fapt, atât Ryde, cât și Ambros Martin, fostul selecționer al României, și-au propus ca principala armă a echipei lor să fie apărarea. Iar pentru a testa eventualul progres din ultimele luni (când Ryde și Buceshi au avut două acțiuni cu naționala), Ucraina a fost adversara ideală: suficient de curajoasă și creativă ca să pună probleme, dar parcă nu suficient de matură (încă) pentru a ne strica socotelile. Într-o grupă din care mai fac parte Polonia și Insulele Feroe, nimeni nu a luat în calcul ratarea primelor două locuri care aduc calificarea la Europeanul organizat (în decembrie 2020) de Norvegia și Danemarca.
La Brașov, într-o sală pe care Eliza Buceschi și colegele ei de la Corona Brașov, liderul Ligii Florilor, o cunosc foarte bine, lucrurile au demarat timid, cu doar trei goluri în primele cinci minute, însă România și-a intrat mai repede în ritm, și, inspirată mai întâi de intervențiile Iuliei Dumanska, a reușit să se desprindă la 6-3, după trei goluri consecutive, toate marcate pe faza a doua.
Aceste atacuri rapide au mers foarte bine în prima jumătate a reprizei, iar jocul combinativ a adus multe reușite din extremă, unde Aneta Udriștioiu, Valentina Ardean Elisei sau Laura Chiper-Moisă s-au remarcat rând pe rând.
Când Ucraina a început să strângă mai bine în lateral, Eliza Buceschi și Cristina Laslo și-au intrat ele în rol, fiecare cu câteva pătrunderi de toată frumusețea, mai toate pe blocajele Crinei Pintea, care a fost mai eficientă pe blocaj decât la finalizare.
Din păcate, perioada asta foarte bună, în care România s-a distanțat chiar și la cinci goluri, 14-9, a lăsat loc unor derapaje din finalul primei părți, câteva minute și câteva greșeli individuale care au ajutat Ucraina să se apropie la 14-12, după trei goluri simple, evitabile.
Au fost singurele momente slabe ale apărării agresive, avansată spre opt metri, pe care Ryde și Buceshi au pregătit-o Ucrainei, dar scăpările acestea au fost suficiente pentru a oferi adversarelor și mai mult curaj. Dovadă, chiar dacă la vestiare s-a intrat cu 15-12 pentru România, a doua repriză avea să fie mai complicată.
HALF-TIME: The home fans are happy as Romania take a 3-goal lead at the break vs Ukraine in their #ehfeuro2020 qualifier.
Watch the second half LIVE on https://t.co/SNHm1eQjlM ➡ https://t.co/jh89nqG0hy pic.twitter.com/jrChbInzYz— EHF EURO (@EHFEURO) September 25, 2019
Tot mai multe greșeli pe faza de construcție, câteva ratări simple pe două-trei contraatacuri – parcă și ele mai rare -, și Ucraina a izbutit să se țină mai mereu la două-trei goluri de România. Că diferența n-a fost și mai mică, asta i se datorează și Denisei Dedu, cea care a scos mai multe aruncări imposibile, imitând evoluția bună pe care Dumanska a avut-o în prima parte.
De altfel, poarta Româniai e postul care arată cel mai bine zilele astea; aici, lucrurile sunt foarte încurajatoare – stăm liniștiți.
Mai sus, însă, e încă nevoie de timp. E drept, apărarea a început deja, în ciuda absențelor, să arate o mai bună colaborare, mai multă mișcare și mai multă agresivitate, dar până la nivelul pe care Ryde și Buceschi îl urmăresc mai e ceva de lucru. Mai ales când extremele sau pivoții adverși au intrat în circulație, așa cum au făcut-o adesea ucrainiencele.
Dincolo, în atac, cele două reprize ale jocului cu Ucraina au fost diferite. Mai multe goluri lucrate în echipă în primele 30 de minute, mai multe contre și repuneri rapide; în partea a doua, realizările au fost mai degrabă individuale, și aici s-a remarcat mai ales Cristina Laslo, care a părut să ia jocul pe cont propriu – și asta în sensul bun.
Când de pe inter, când din centru, când cu angajare pe pivot, când cu pătrunderi rapide sau aruncări de pe picioare, Cristina a fost omul de gol pe final, când fiecare gol a cântărit parcă mai mult.
Or tocmai curajul acesta e o veste foarte bună, mai ales că el a fost dovedit atunci când Ucraina punea mai mare presiune, la 24-22. Exact aici și-au arătat valoarea jucătoarele de la care Ryde, dar și suporterii acestei echipe, așteaptă mai multe în lipsa Cristinei Neagu. Or Laslo, Buceschi sau Pintea n-au ezitat deloc atunci când a fost mai mare nevoie de ele.
S-a terminat 27-24, un meci care putea fi și mai simplu, dar un test tocmai bun pentru debutul acestor preliminarii.
Pe 29 septembrie, România se va deplasa în Insulele Feroe pentru al doilea meci din Grupa 7. Tot în etapa a doua, Ucraina va primi vizita Poloniei.
Nu uita că România este deja calificată la Mondialul pe care Joponia îl va organziza începând cu sfârșitul lunii noimebrie.
Foto: © Nebojsa Tejic / kolektiff
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni