Cum arată lotul Naționalei de tineret înaintea meciurilor de la EURO. Și ce poate face România U21 la Campionatul European
Ciprian Rus 30 mai 2023Au trecut patru ani de la Campionatul European U21 din Italia și San Marino, ultima noastră vară fierbinte din ultimii mulți ani. Fusese, desigur, înainte de asta, momentul Europeanului de seniori din 2016, dar acela a fost, de fapt, o sursă de frustrare pe care doar efervescența din 2019 a băieților antrenați pe atunci de Mirel Rădoi a reușit să o facă, măcar pentru o vreme, uitată. Succesele obținute de Ianis Hagi, George Pușcaș, Andrei Radu și compania, dar mai ales jocul lor avântat, ne-au urcat pe un val al speranței; însă reînnoirea lotului și a jocului Naționalei mari, încredințată chiar lui Mirel Rădoi, a eșuat în mijlocul proiectului. Nici rezultatele n-au fost cele mult-așteptate, nici jocul nu a fost cel pe care ni l-am imaginat. Și cu nici noi – suporteri, presă, specialiști – n-am excelat la capitolul răbdare.
Faptul că noul val de la Naționala mare nu a obținut calificările dorite s-a repercutat, automat, și la nivelul Naționalei de tineret. Generația următoare, cu Adrian Mutu pe bancă, n-a repetat nici ea rezultatele echipei din 2019, chiar dacă România U21 a jucat mai mult decât decent și la Euro 2021, și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din același an. Din păcate, refuzul multor cluburi de a-și oferi serviciile jucătorilor selecționabili a atârnat greu. Echipei disciplinate și muncitoare a lui Adi Mutu i-au lipsit câțiva jucători cu personalitate în atac pentru a ieși din grupele celor două competiții.
Acum, în 2023, România U21 participă la al treilea turneu de tineret consecutiv – o performanță în sine, chiar dacă prezența din acest an a fost garantată de găzduirea, alături de Georgia, a competiției.
Efervescența cu care urmăream evoluțiile tinerelor talente din fotbalul nostru s-a stins – o altă explicație o poate reprezenta lipsa preliminariilor și rezultatele inconstante din meciurile pregătitoare pentru Euro 2023 – cumva nedrept, tocmai într-un moment în care, tinerii eligibili pentru Naționala de tineret sunt mai influenți ca oricând la echipele lor de club. Câțiva dintre ei sunt titulari indiscutabili la formații din Occident, în vreme ce mulți dintre cei care joacă în Superliga românească o fac pe propria valoare, fără să lase impresia, ca în alți ani, că ar fi împinși de la spate de regula U21.
Victoria în campionat a Farului confirmă ascensiunea unei noi generații de tineri. Chiar Louis Munteanu, cel care a decis recent, prin golul său, titlul în favoarea constănțenilor, în thriller-ul cu FCSB (3-2 după 0-2), este unul dintre oamenii de bază de la selecționata U21 antrenată de Emil Săndoi. De altfel, în „finala” campionatului au fost implicați nu mai puțin de șapte jucători din lotul cu care Săndoi se pregătește să abordeze Euro 2023. Câteva zile mai târziu, în ultima etapă a Superligii, într-un meci cu Farul la Cluj, decisiv pentru traseul european al celor de la CFR, golurile ambelor echipe au fost marcate de jucători de la U21: Bîrligea pentru ardeleni, același Louis Munteanu pentru dobrogeni.
La Farul, Louis Munteanu, Adrian Mazilu, Constantin Grameni și Andrei Borza au fost oameni de bază în câștigarea titlului, dar tineri eligibili U21 au fost determinanți și la alte echipe de top: Ștefan Târnovanu și Octavian Popescu la FCSB, Daniel Bîrligea și Claudiu Petrila la CFR, Vladimir Screciu, Alexandru Cîmpanu și Alexandru Ișfan la Universitatea Craiova. Față de generația lui Adrian Mutu, noul lot de la U21 pare și mai matur, și mai rodat în meciuri cu miză, și mai echilibrat pe posturi. În plus, foarte important, are un nucleu de oameni cu ADN de campioni – campionii en-titre de la Farul, plus cei de la CFR, campioni anul trecut. Sunt argumente destule să credem în noua echipă U21 și să o susținem în meciurile pe care le va juca în „Ghencea” în cadrul Euro 2023, de la final de iunie.
*
Cu trei săptămâni rămase până la debutul în competiție, selecționerul Emil Săndoi a anunțat azi lotul preliminar al selecționatei României U21 pentru Campionatul European 2023, turneu găzduit de România și Georgia. „Tricolorii” fac parte din Grupa B, alături de Spania, Ucraina și Croația.
Selecționerul Emil Săndoi a trimis convocări către 27 de jucători pentru Campionatul European Under21. Lotul care va face deplasarea în cantonamentul din Italia va suferi modificări în funcție de convocările de la prima reprezentativă, iar lotul final pentru Euro 2023, unde ar mai putea apărea nume noi, va fi anunțat pe 14 iunie.
Lotul României U21
PORTARI: Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB), Otto Hindrich (Kisvarda / Ungaria);
FUNDAȘI: Alexandru Pantea (FCSB), Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Marco Ehmann (EN Paralimniou / Cipru), Victor Dican (FC Botoșani), Radu Drăgușin (Genoa / Italia), Andrei Borza (Farul), Valentin Țicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi);
MIJLOCAȘI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Dragoș Albu (U Craiova 1948), Alexi Pitu (Bordeaux / Franța), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Constantin Grameni (Farul), Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova), David Miculescu (FCSB), Adrian Mazilu (Farul), Valentin Mihăilă (Parma / Italia), Octavian Popescu (FCSB), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (U Craiova 1948);
ATACANȚI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul).
„Tricolorii” vor efectua vizita medicală și se vor reuni pe 2 iunie, la București, unde se vor pregăti până pe 5 iunie, când este programată plecarea către Italia pentru un stagiu de pregătire de șapte zile.
*
Cea mai importantă absență este cea a lui Ștefan Bairam, accidentat recent la un meci al Craiovei. Pe lângă el, mai mult ca sigur, Emil Săndoi nu va putea conta și pe alți jucători din lotul de 27. Ar fi extraordinar ca Radu Drăgușin (Genoa), Valentin Mihăilă (Parma) sau Octavian Popescu (FCSB) să joace la Euro, dar participarea lor pare în acest moment mai degrabă un bonus decât o certitudine.
Chiar și așa, Emil Săndoi are de unde alege. În poartă, spectaculosul Mihai Popa (FC Voluntari) este un om de bază în prima ligă de mai multe sezoane. Cu Dican (FC Botoșani) și Racovițan (Rakow / Polonia), centrul apărării este asigurat, în vreme ce, pe stânga, impetuosul Andrei Borza (Farul) are șansa să facă un pas înainte spre afirmare la acest European.
La închidere, Screciu (Universitatea Craiova) și Grameni (Farul) sunt jucători de mare încredere, lângă care pot construi în liniște Alexi Pițu (Bordeaux / Franța), Adrian Mazilu (Farul) sau Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova). În față sunt, la fel, destule soluții de impact – Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova), nemaivorbind de Valentin Mihăilă (Parma / Italia) sau Octavian Popescu (FCSB), dacă vor juca la Euro.
*
Dacă postura de gazdă obligă și, în egală măsură, oferă un avantaj incontestabil, marea problemă a trupei lui Emil Săndoi este faptul că nu are meciuri oficiale în picioare. Lungul „turneu” de meciuri din ultimul an și ceva n-a fost câtuși de puțin un succes. Naționala U21 n-a mai câștigat un meci din martie 2022, un 2-1 cu Finlanda, timp în care a făcut trei egaluri și a pierdut de patru ori. Totuși, două dintre egaluri sunt rezultate prestigioase: un dublu 0-0 cu Țările de Jos, respectiv Germania, campioana europeană en-titre, în chiar ultimul test înainte de turneul final.
În formula Târnovanu – Pantea, Racoviţan, Dican, Ţicu (Dumitrescu) – Albu, Screciu (Lixandru) – Işfan (Miculescu), Bairam (Ilie), Petrila (Pitu) – Bîrligea (Markovic), România U21 a făcut un meci solid în fața Germaniei, iar dacă va juca la fel de concentrat și de curajos are șanse reale să iasă din grupa de la Euro. O grupă deloc ușoară, mai ales că joacă în deschidere tocmai cu echipa cea mai greu de abordat, Spania (cu care, de altfel, am pierdut 1-4 anul trecut, într-un amical). Tocmai de aceea, pe lângă calitatea pe care le-o cunoaștem deja, „tricolorii” au nevoie și de un moral foarte bun pentru a ataca o clasare pe locul 2, cel care duce în etapa eliminatorie a competiției: sprijinul publicului abia aici se poate dovedi decisiv pentru o reeditare a verii superbe de acum patru ani din Italia.
*
România va găzdui meciurile din Grupa B (la București) și Grupa D (la Cluj-Napoca), în timp ce Grupele A și C se vor juca în Georgia. Tricolorii U21 vor disputa toate meciurile din faza grupelor pe Stadionul „Steaua”.
GRUPA A: Georgia, Portugalia, Belgia, Țările de Jos
GRUPA B: ROMÂNIA, Spania, Ucraina, Croația
GRUPA C: Cehia, Anglia, Germania, Israel
GRUPA D: Norvegia, Elveția, Franța, Italia
Programul Grupei B:
Miercuri, 21 iunie
19:00 Ucraina – Croația (Stadionul Giulești, București)
21:45 România – Spania (Stadionul Ghencea, București)
Sâmbătă, 24 iunie
19:00 România – Ucraina (Stadionul Ghencea, București)
21:45 Spania – Croația (Stadionul Giulești, București)
Marți, 27 iunie
21:45 Croația – România (Stadionul Ghencea, București)
21:45 Spania – Ucraina (Stadionul Giulești, București)
Foto: Macrea Valentin/SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni