David Popovici: „Contează cât de mult muncești și cât de înfometat ești după medalii, după succes, cât de pasionat ești și cât de multe sacrificii ești dispus să faci”
Andreea Giuclea 22 iunie 2022Campionatele Mondiale de Natație de la Budapesta îți sunt oferite pe Lead de
(Budapesta)
La ultima lui conferință de presă de la aceste Mondiale, dublul campion mondial David Popovici (ce bine sună!) a fost din nou în formă excelentă, oferind o sumedenie de răspunsuri încărcate cu informație relevantă despre felul în care privește performanța reușită, popularitatea dobândită și noul statut de care se bucură de acum.
„Istoria se repetă”, a început el, cu referire la faptul că e abia al doilea bărbat din toate timpurile care câștigă și 100 de metri, și 200 de metri în același Mondial. „Sunt bucuros că am putut să scriem o mică pagină din istoria natației. Unii ar spune că e o pagină mare, dar prefer să ne păstrăm rezervați.”
Rugat să spună dacă e o pagină mare sau nu, antrenorul Adrian Rădulescu a adăugat: “Cel puțin pentru înotul românesc, este o pagină mare. O medalie de aur ar fi fost oricum fantastic, dar două înseamnă mult, mult mai mult. Visăm să repetăm performanța asta, de ce nu?”
Ce probă îi place mai mult
„Cred că îmi place mai mult proba de 200 de metri, în special pentru că e o cursă mai degrabă tactică, e o cursă pe care trebuie să o planifici foarte bine. Mi se pare că proba de 200 e o probă cumva mai inteligentă, în sensul de ce presupune să te pregătești pentru ea. Și aș zice că îmi place provocarea mai mult. Chiar și așa, proba de 100 are tot respectul meu, e o probă grea.”
Ce va urma, sau ce ar putea urma, pentru el
„Încă mai am trei competiții majore în vara asta. Abia le aștept, dar deocamdată o să am momentul meu de odihnă. În afară de asta, urmeaază să lucrăm la erori, pentru că nicio cursă nu e perfectă. Cu siguranță, avem mult spațiu de îmbunătățit și vrem să ne întoarcem mai puternici.”
Dacă se așteptau la așa rezultate
Adrian Rădulescu: “Bineînțeles. Nu știu dacă am pregătit niște medalii, am pregătit niște curse. Cu siguranță știam că aceste curse vor fi foarte competitive. Cât de sus? Puteau să fie alții într-o poziție extraordinară, să înoate mai bine, să înoate mai repede. Însă am fi fost foarte mulțumiți, pentru că pentru asta ne-am pregătit și ne-am făcut cursele așa cum ne-am dorit.”
„Nu m-aș supăra să am o primire mare acasă!”
Un jurnalist din Israel s-a declarat fericit pentru David, pentru că mama lui e româncă și are pașaport românesc. A vrut să afle de unde are David engleza asta perfectă și cât de faimos este acum în România.
“Părinții mei au fost suficient de inspirați să mă ducă la o școală în limba engleză. Profesorii mei sunt grozavi. N-am terminat liceul, nici nu conduc încă. Dar de acolo vine. Credit părinților mei, pentru că au știut că va fi important să știu engleză. Iar în momente ca ăsta, pot să vorbesc, am șansa să călătoresc mult. Și, din fericire, am șansa să mă conectez cu mulți oameni și să experimentez diverse culturi.”
“Cât despre faimă, o să vedem când ajungem acasă. Nu m-aș supăra să am o primire mare. De obicei, nu-mi trebuie, dar de data asta cred că ne-am câștigat un pic de drept la sărbătorit.”
Ce fel de cursă crede că trebuie să facă să înoate sub 47
„Avem strategiile noastre și e ceva ce putem dezvălui, că e simplu. Pentru 100, trebuie să plecăm foarte tare, și să ne întoarcem pe cât de repede e posibil. E atât de simplu. E o cursă de instinct.”
Despre absența unor înotători ca Dressel, Chalmers sau Kolesnikov
„E păcat că n-au fost aici, sigur au avut motivele lor, medicale sau nu. Mi-a lipsit prezența lui Kyle, Caeleb sau Kliment, abia aștept să mă întrec cu ei și cred că e o onoare în sine să concurez cu ei, și cred că e foarte provocator și îmi plac provocările.”
Despre cât de tânăr e, din punct de vedere fizic, și cât de mult se mai poate îmbunătăți
Adrian Rădulescu: „E greu de prevăzut, așa e el construit, nu e neapărat foarte puternic și nu cred că mergem în direcția aia. Cred că felul în care cursele de 100 m au fost executate în ultimii 20 ani poate fi făcut diferit, nu doar despre cine e primul după 50 metri, cred că e timpul pentru un nou mod de înot la 100m, și despre cine e mai bun pe al doilea bazin. Iar despre forță, pe măsură ce ești mai puternic folosești mai multă energie. Și când o folosești pe primii 50, nu o mai ai la întoarcere. Deci varianta ideală ar fi: cât de repede poți pe primii 50, fără să consumi multă energie, și apoi să ai suficientă benzină să te întorci.”
Despre noul val de înotători tineri
„Îmi place să cred că e un val nou de tineri, simt că noi trebuie să reprezentăm și să încercăm să schimbăm sportul cât de mult putem. Acum 10-15 ani, bătălia era între cei considerați la apogeu (prime age), pe la 20-24 ani. Dar e doar un mod de a dovedi că vârsta nu contează cu adevărat, contează cât de mult muncești și cât de înfometat ești după medalii, după succes, cât de pasionat ești și cât de multe sacrificii ești dispus să faci. Și dacă ești dispus să faci asta la 15, ca Summer (McIntosh, și ea a câștigat aurul mondial azi):, sau la 17, ca mine, sau la 42, ca Nicolas Santos (cel mai în vârstă campion mondial), e incredibil, și suntem la vârste opuse în ce privește înotul. E pur și simplu minunat că putem demonstra că indiferent de vârstă, putem face lucruri interesante în înot, pentru că îl iubim.”
Cum e să fii campion mondial la 17 ani
„Scurt și la obiect, e foarte frumos, se simte bine. O să avem timp să reflectăm în totalitate asupra experienței și a ce tocmai ni s-a întâmplat, cred că încă nu realizăm amploarea pe care poate s-o ia sau a luat-o deja, o vom vedea în țară. Și încă o dată vreau să le mulțumesc celor care mi-au oferit energia de a simți că concurez pentru țara mea.”
Foto: FINA
Citește aici și restul declarațiilor lui David de după al doilea titlu mondial.
Tot ce trebuie să știi despre Campionatele Mondiale de Natație de la Budapesta, aici.
*
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni