De ce iubim această nouă generație a Naționalei de fotbal a României

Pentru că ne era dor de fotbal 

Venită la două decenii după generația Guadalajara – care patentase temporizarea și în care, să nu uităm, Gicu Dobrin, cu bunele și cu păcatele lui, nu a jucat nici un minut în Mexico – generația lui Gică Hagi nu a fost nici ea genul de echipă foarte deschisă în fața adversarilor. Cu individualități fantastice, dependente și ele uneori de forma căpitanului ei, echipa lui Anghel Iordănescu juca adesea oportunist, pe contre, pe greșeala adversarului sau pe inspirația marelui ei decar, mai ales în meciurile grele. Dar și când juca fotbal, juca fotbal! E plin YouTube-ul nostalgicilor de faze antologice făcute de sfert-finaliștii de la World Cup 1994.

Ce a urmat după Hagi și compania știm: jucător fantastic, înconjurat de personalități precum Chivu, Contra, Rădoi sau Lobonț, Mutu nu a reușit să-i dea României poleiala din anii ’90. Ocazii au fost, precum memorabilul meci cu Italia de la Euro 2008, dar senzația a rămas aceea că grupul nu a putut sau nu a avut calitatea să facă un pas în urma liderilor de generație, jucători cu galoane serioase la echipele de club. Suporterii peste 25 de ani își amintesc și acum neputința „tricolorilor” din meciul cu rezervele Olandei de la același European. 

Între timp, după retragerea lui Mutu și Contra, neputința a devenit încă mai dureroasă. La Euro 2016, nu am fost în stare să ne impunem jocul nici împotriva Elveției, nici împotriva Albaniei. Apoi am ratat, fără drept de apel, și Mondialul din Rusia, deși am jucat într-o grupă rezonabilă, cu Polonia și Danemarca. 

Dincolo de rezultate, stilul de joc, prudent, bătrânicios, pus de selecționeri pe seama calității jucătorilor, i-a îndepărtat pe suporteri de echipa națională. După cum, iarăși, dincolo de rezultate, noua generație Under 21 a reușit să aducă la Cluj, în tribunele din Gruia, peste 12.000 de suporteri, tocmai pentru că joacă altceva; joacă dezinvolt, curajos, cu personalitate indiferent de adversar, ceva ce n-am mai văzut de pe vremea generației tatălui decarului de azi, Hagi Senior. Ne e dor de rezultate, desigur, dar parcă încă mai dor ne era de un joc care să ne entuziasmeze. În lunga campanie pentru Euro 2019, Hagi Jr, Man, Pușcaș și Cicâldau ne-au oferit adesea jocul deschis și curajos după care tânjeam. De aceea iubim generația Hagi (Junior). 

Pentru că a crescut sub ochii noștri 

E deja mai bine de un deceniu de când Gică Hagi ne amenință cu puștii lui care vor cuceri fotbalul românesc și vor forma primul 11 al Naționalei. Era plin și pe atunci fotbalul românesc de oameni care ziceau grozăvii, e plin și azi. Unii au crezut în Hagi, cei mai mulți nu. Dar gura tot mai mare, tonul tot mai vocal al lui Gică Hagi a scos la lumină o întreagă generație – întâmplător contemporană cu fiul său, vor sublinia chibiții.

Măcar pentru a ne convinge că Gică e subiectiv când vine vorba de Ianis, mulți ne-am întors ochii, de câțiva ani buni, spre generația lui Hagi Jr. Înainte de a fi subiecții unor tranzacții de milioane de euro, pe Ianis, Răzvan Marin, pe Florinel Coman i-am descoperit mai mult de gura lui Gică. Și i-am descoperit – surpriză! – jucând fără complexe, pe atac, talentați, plini de improvizație. „Mai talentați decât generația mea”, cum recunoștea tânărul selecționer Mirel Rădoi. 

„Pentru echipele mele nu există meciuri acasă sau meciuri în deplasare”, propovăduia, acum ceva ani, Gică Hagi. Iar generația fiului său a câștigat meciul decisiv din Portugalia, o superputere în fotbalul juvenil! Dar asta deja nu ne-a mai mirat pe cei care-i urmărim de ceva vreme pe Ianis și pe colegii lui. Îi știm de când erau mici: n-au jucat niciodată altfel! Ca într-un reality show modern, grație noilor tehnologii, mulți dintre noi am asistat, pas cu pas, la nașterea acestei generații. Știam de Ionuț Radu și de Alex Pașcanu încă dinainte să-i vedem, știam de Alex Cicâldău și de Pușcaș cu mult înainte de a juca sub tricolor. Și de asta iubim generația Hagi (Junior). 

Pentru că e echipa tuturor

Poate pentru că i-am urmărit de când erau mici, poate pentru că mulți dintre ei au parte de o expunere care nu-i mai poate ascunde de oficialii puși să-i selecționeze, poate pentru că Adrian Boingiu, Daniel Isăilă și Mirel Radoi sunt, înainte de toate, oameni onești, de caracter, poate pentru că s-a schimbat cu adevărat ceva în fotbalul românesc, asupra echipelor U19 și U21 nu au planat în ultima vreme suspiciuni de selecție pe bază de partizanat. S-au mai plâns cei de la Dinamo, a mai zis și Gică Hagi una-alta, dar generația asta chiar pare generația României așa cum e ea. Sunt aici și copii de mari internaționali, de oameni influenți, ca Răzvan Marin, Marco Dulca sau Ianis Hagi, dar sunt și copii crescuți cu greu, precum Alex Pașcanu, prin străinătate. Și unii, și alții ne-au arătat, prin această calificare virtuală, că merită să fie la loturile de tineret. Din ambiția unora de a demonstra că se pot ridica la înălțimea numelor pe care le poartă pe tricou și din încrâncenarea celor din afară de a demonstra că, deși sunt diferiți de tinerii englezi, italieni sau spanioli, pot fi cei mai buni, s-a născut această echipă nu doar foarte talentată, ci și cu mult caracter, așa cum ne povestea Alex Pașcanu. Și pentru asta iubim generația lui Hagi Junior.

*

Ce aduce reușita asta?

Calificarea asta la Euro 2019 scoate în evidență, întâi de toate, lipsa de complexe pe care Gică Hagi o propusese că slogan al generației pe care a format-o la academia sa și pe care a promovat-o nebunește la Viitorul. Acum doi ani, cu Coman, Cicâldău și Dăncuș, Viitorul pierdea în fața lui FC Porto șansa de a ajunge să se dueleze cu La Masia, școala de fotbal a Barcelonei. Puștii lui Hagi pierdeau atunci pe câteva greșeli individuale, dar după un joc foarte curajos la Porto.

Acum un an și ceva, selecționata U19 a lui Adrian Bongiu pierdea Turneul de Elită iarăși conjunctural, după ce etalase un fotbal splendid.

Dar lecțiile au fost învățate la U21: echipa asta a câștigat deplasări grele, cu Elveția, cu Bosnia-Herțegovina și, mai ales, cu Portugalia jucându-și fotbalul ei, cu personalitate, cu mult curaj. Dacă aduce ceva esențial calificarea la Euro a trupei U21 a lui Isăilă și Rădoi e – iarăși dincolo de rezultate – faptul că elimină definitiv alibiul fotbalului jucat cu frică.

O lume întreagă s-a convins cât de talentate sunt generațiile U19-U21. Din 50 și mai bine de jucători e imposibil să nu iasă o echipă frumoasă după 2020. Scuza fotbalului mărunt nu mai există pentru Naționala viitorului! Dacă tinerii de azi vor depăși generația ’94, așa cum și-ar dori Gică Hagi, rămâne de văzut. Un lucru e clar: Ionuț Radu, Ianis Hagi, Pușcaș, Cicâldău, Nedelcearu, Pașcanu, Dragomir și ceilalți – colegii lor de generație și cei care vor mai veni pe parcurs,  în siajul acestei frumoase performanțe – ne vor bucura ani buni de acum înainte cu un fotbal mai bogat decât am avut parte după ieșirea din scenă a lui Hagi, Dumitrescu și Răducioiu.

FOTO: PAUL URSACHI /Sport Pictures