De la Nadia până azi. Cum a evoluat gimnastica în 40 de ani și cum își caută România identitatea într-un sport în care obișnuia să exceleze

După ce a analizat pentru The Guardian cum și de ce s-a petrecut decăderea gimnasticii românești, Dvora Meyers, o jurnalistă newyorkeză specializată în gimnastică, marchează cei 40 de ani trecuți de la nota 10 primită de Nadia în cartea ei, „De la Nadia până azi”, o perspectivă pătrunzătoare asupra lumii gimnasticii. Sincronizarea n-ar putea fi mai bună pentru apariția pe piața românească, în condițiile în care Jocurile Olimpice, la care România nu e reprezentată de echipe nici la feminin, nici la masculin, sunt aproape de start.

Cartea este publicată în seria Victoria Books a editurii Publica și va fi disponibilă în librării începând cu data de 5 august.

Ani în șir, gimnastica a fost punctată cu note până la 10. După ce sistemul de evaluare care avea ca plafon nota 10 a provocat controverse majore la Olimpiada din 2004, gimnastica internațională de elită a trecut la sistemul de punctaj deschis pe care îl folosește și astăzi. Astfel, notele maxime au devenit doar o amintire, schimbând pentru totdeauna acest sport.

De la Nadia până azi explorează tocmai aceste schimbări suferite de sport de la Zecele Perfect al Nadiei. Răspunde la întrebările fanilor din toți acești ani, cercetează, printre altele, progresul americanilor sau căderea românilor, explică de ce gimnastele de succes sunt acum mai în vârstă și ne dă o idee către ce urmează în viitorul gimnasticii.

Dvora Meyers este scriitoare și jurnalistă newyorkeză care „documentează gimnastica de la opt ani”, cum scrie prezentarea făcută de DOR. În cadrul Olimpiadei din 2012, a analizat și a comentat competițiile de gimnastică pentru site-urile sportive Deadspin și Jezebel. A fost comentator sportiv și pentru postul ESPN, dar și pentru publicațiile Slate, VICE și The Atlantic. A scris și articole care nu au avut legătură cu gimnastica și care au fost publicate în The New York Times, Elle și Tablet. 

Dvora este invitată ca speaker anul acesta la conferința The Power of Storytelling – Dare to Wonder, care va avea loc între 14 și 15 octombrie, la București. The Power of Storytelling este o conferință internațională inițiată în 2011 de DOR (Decât o Revistă) din credința că poveștile bine spuse pot schimba vieți și comunități, să inspire și să ne apropie de ceilalți.

Apariția ediției în limba română este susținută de Erste Asset Management.

Lead.ro vă prezintă câteva fragmente din cartea pe care o puteți comanda deja de pe site-ul Editurii Publica.

***

„În prima seară a competiției de la Montreal, Nadia Comăneci, o gimnastă în vârstă de paisprezece ani, din România, a urcat pe podium. Comăneci nu avea mai mult de 1,50 metri și cântărea doar 36 de kilograme și ceva. Avea părul prins în coadă și legat cu funde. Purta un costum alb cu anchior, care îi scotea în evidență clavicula proeminentă și atrăgea atenția asupra medalionului de pe mijlocul pieptului. Pe lateralele costumului se vedea o bandă în dungi, în culorile steagului românesc – roșu, galben și albastru. Întreaga ei înfățișare era definită de linii – de la dungile de pe costumul de gimnastică până la forma picioarelor și stândurile perfecte în mâini. Nicio rotunjime nu submina liniile. Cu corpul ei, putea crea forme geometrice perfecte, unghiuri diferite, în funcție de figură.”

***

„Deodată, prin amplificator s‑a auzit vocea comentatorului, explicând confuzia legată de punctajul lui Comăneci. Comentatorul a anunțat: „Doamnelor și domnilor, pentru prima dată în istoria olimpică, Nadia Comăneci a primit punctajul maxim, nota 10 perfectă”. La fel ca în cazul programatorilor primelor computere, care au rezervat doar două spații exprimării anului, dând naștere panicii Y2K, organizatorii concursului de gimnastică nu au anticipat posibilitatea acordării unui 10 Perfect, când au comandat tabela pentru eveniment. Publicul, comunitatea de gimnastică și tabela – nimeni nu a fost pregătit pentru Nadia Comăneci.

Gimnasta a revenit la aplauze, urcând pe podium și salutând mulțimea, nu o dată, ci de două ori. Apoi s‑a îndreptat spre următoarea probă. Această scenă avea să se repete de încă șase ori în Montreal. La finalul competiției din 1976, Comăneci dobândise șapte punctaje perfecte, trei medalii de aur, una de argint și una de bronz. Nadia devenise noul chip al gimnasticii feminine.”

***

„Spre deosebire de americani și chinezi, românii nu au selectat o echipă pentru Mondiale. „Selecția” implică o serie de opțiuni. Românii nu aveau niciuna. În 2014, Diana Bulimar, gimnasta lor numărul doi, după Iordache, s‑a accidentat și nu a putut concura. Ceea ce însemna că trebuiau să ia cu ei în China toate gimnastele senioare de elită din țară. Nu rămânea nimeni pe tușă. Rezervele erau în echipă. În 2015 s‑a întâmplat din nou ceva similar. Bulimar revenise, chiar dacă nu era complet pregătită după ce revenise în urma altei accidentări. Și, în ajunul competiției, au pierdut‑o pe gimnasta numărul doi la individual compus, care s‑a accidentat la gleznă. Nu și‑au înlocuit rezerva, care se lupta cu exercițiile. Asta a fost.

Nu aveau pe cine să pună în loc.

Cum ajunsese o echipă care adusese lumii prima notă maximă și constituise o amenințare cu adevărat credibilă pentru supremația gimnasticii sovietice să fie atât de lipsită de talente și resurse, încât de‑abia putea alcătui o echipă completă la o competiție internațională importantă?”

***

„E greu să fii admirator al gimnasticii fără să te lași înspăimântat de criza traversată de programele României și ale Rusiei, chiar dacă ești, totodată, fericit că echipa ta – Statele Unite – câștigă. Majoritatea performanțelor mele preferate nu sunt ale americancelor. Sunt ale sovieticelor din anii 1980. Această epocă și această echipă au fost, pentru mulți, epoca de aur a gimnasticii. Nivelul de dificultate a crescut rapid după Olga și Nadia, iar în anii 1980 gimnastele sovietice aduceau în competiție figuri care depășeau acele vremuri într‑o asemenea măsură, încât aveau să rămână competitive peste 30 de ani. Pe lângă dificultate, introduceau în joc și măiestrie. În exercițiile de la sol ale rusoaicelor, coregrafia nu era de umplutură între salturi – exprima muzica. Un exercițiu sovietic avea un început, un mijloc și o încheiere. Transmitea o idee. Exercițiile la sol ale rusoaicelor erau cu adevărat mai semnificative decât suma părților lor.

Și este foarte puțin probabil ca în gimnastica de astăzi, marcată de latura acrobatică, să mai vedem vreo altă echipă precum cea sovietică din anii 1980. Dar asta nu înseamnă că lumea gimnasticii feminine este condamnată, chiar dacă nu ești din Statele Unite. În ultimul deceniu au apărut noi jucători. În gimnastica masculină, britanicii au trecut de la a nu trimite o echipă completă la Beijing la câștigarea unui bronz pe echipe, pe teren propriu, în 2012. În anul acela, gimnastele britanice au obținut un loc istoric, clasându‑se pe poziția a șasea, în finalele pe echipe la Londra. Beth Tweddle, veterana echipei lor și fostă campioană mondială la paralele inegale, a câștigat bronzul la aparatul ei preferat. Era o premieră pentru gimnastica feminină britanică.

Victoriile au continuat pentru ambele programe. În 2015, din nou la ei acasă, gimnaștii britanici i‑au învins pe chinezi, câștigând medalia de argint, în seara în care fetele înfrânseseră Rusia, în absența României, obținând bronzul, prima lor medalie pe echipe din toate timpurile, într‑o competiție mondială sau olimpică.

Britanicii au demarat un program similar cu cel al americanilor: investesc în gimnastică la nivel de club, punând accentul pe dezvoltarea sportivilor și a antrenorilor. Gimnastica britanică a instituit un sistem de cantonamente și pregătire a antrenorilor. În loc să centralizeze talentele și cunoștințele, le diseminează. Chiar dacă nu au o fermă în Texas, condusă de o româncă expertă în domeniu, pentru o țară nu mai mare decât Oregonul, se descurcă mai bine decât ar fi de așteptat.

Cele care ocupau constant primele patru locuri – Statele Unite, Rusia, China și România – nu mai există. A fost instituită, în cele din urmă, o nouă ordine mondială în gimnastica feminină. Nu mai sunt doar patru contra restului lumii.”