Dinamo București face spectacol, trece fără griji de campioana Rusiei, își așteaptă deja adversara din barajul pentru optimile Ligii Campionilor

Lead.ro 20 noiembrie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

Deja calificată, după doar opt jocuri, în barajul pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor, Dinamo București s-a întors în propria sală pentru ultimul meci de acasă în această Grupă D pe care a dominat-o într-un mod impresionant. Neînvinsă în actualul sezon de Champions League, o performanță reușită doar de Bidasoa Irun, liderul Grupei C, Dinamo a primit-o în „Ștefan cel Mare” pe Chekhovskiye Medvedi cu gândul să-și asigure (matematic) primul loc și, odată cu el, o întâlnire în optimi cu locul doi din Grupa C: în mod normal, Savehof sau Sporting, echipa care a oprit-o pe Dinamo în barajul de anul trecut.

Fără puncte în primele patru deplasări din această grupă, Chekhovskiye Medvedi a fost singura echipă pe care Dinamo a bătut-o în deplasare, un 30-20 de toată frumusețea – probabil cel mai bun meci pe care jucătorii lui Constantin Ștefan l-au arătat până aici. Numai că Medvedi joacă ceva mai bine zilele astea, în timp ce Dinamo a părut ceva mai obosită – sau mai puțin concentrată – în ultimele două meciuri din Ligă. Nici în victoria la limită cu Kadetten, nici în egalul spectaculos cu Kristiansand n-am mai văzut apărarea excelentă din duelurile cu Wisla Plock, iar meciul cu Medvedi a început asemănător, cu Dinamo compensând în atac pentru scăpările din apărare.

Rușii au profitat de generozitatea lui Dinamo, s-au instalat rapid la conducere, s-au desprins mai întâi la două și trei goluri, apoi s-au distanțat la 11-7, înainte ca Ștefan să ceară timeout-ul prin care a pus lucrurile la punct.

Că Dinamo a revenit tocmai în desele perioade de inferioritate – minute în care Heidaridad n-a primit gol, iar Negru, Nantes, Alouini sau Bannour au găsit câteva finalizări cu totul speciale -, asta ne-a demonstrat forța acestui grup foarte echilibrat, care are soluții excelente pe fiecare post.

Cu cinci goluri consecutive, Dinamo a întors scorul spre finalul primei reprize, când a reușit chiar prima ei desprindere la două goluri, 15-13.

Intrată la vestiare în dezavantaj, deși n-a jucat chiar rău, Chekhovskiye Medvedi a început a doua repriză ca o echipă învinsă: fără idei, fără intensitate și fără înțelegerea adversarilor. Împinși de la spate de gălăgioșii lor suporteri, dinamoviștii au marcat alte cinci goluri consecutive – între care și o aeriană, a doua a meciului -, și după nici cinci minute, meciul era rezolvat: 20-13!

De aici încolo, Dinamo s-a concentrat și mai mult pe spectacol, un show la care și apărarea, prin câteva intercepții superbe, dar și portarii Heidaridad și Missaoui au contribuit din plin.

Au urmat 20 și ceva de minute în care Dinamo a făcut cam tot ce-a vrut – și a vrut destule -, până când Kuduz, Bannour, Alouini și ceilalți au decis că este de ajuns. Cu prima linie pe bancă, campioana României a terminat meciul într-o adevărată sărbătoare a tribunei, care a mulțumit cum se cuvine pentru acest frumos cadou: 34-23 cu Medvedi.

Cu 15 puncte înaintea ultimei etape, Dinamo nu mai poate fi prinsă de Wisla și GOG (câte 9 puncte fiecare), care se luptă pentru locul doi (meciul direct urmează pe 23 noiembrie, în Polonia).

Dinamo mai are de jucat cu GOG, în Danemarca, pe 1 decembrie, și am fi tentați să spunem că antrenorul Constantin Ștefan și jucătorii lui se pot odihni. Totuși, dacă echipa asta are ambiția să termine grupa neînvinsă, atunci nordicii se pot aștepta la ce-i mai rău…

 

Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories