Dortmund și Bayern s-au bătut pentru binele fotbalului german. Rezultatul nu promite nimic, dar lasă loc de speranță

Marcel Reif, veteranul comentator elveţian al Bundesligii, priveşte cum Borussia Dortmund şi Bayern München fac schimb de posesie în câteva secvenţe rapide din a doua repriză a derby-ului. „Ceea ce avem aici e un ritm apropiat de fotbalul englez. În ceea ce priveşte precizia tehnică, însă, e vorba de altă calitate”, spune el apreciativ, cu un uşor ton de mândrie. Faptul că acele momente și, de fapt, întreg egalul fără goluri dintre cele două rivale nu a dat pe afară de excelenţă tehnică (ci mai degrabă de un ritm sufocant, mai ales în primele 45 de minute), e neimportant. Strigentă, însă, e nevoia sporită a Bundesligii germane de a se compara cu auto-intitulata „cea mai bună ligă din lume”.

Întreaga avanpremieră a meciului a fost dominată de îndoielile pe care le are uneori fotbalul german în legătură cu propria sa valoare. Didi Hamann, fostul mijlocaş al lui Liverpool, i-a luat un interviu lui Thomas Tuchel înainte de joc. Pe lângă întrebările standard privind forma bună a echipei, speranţele antrenorului lui Dortmund de la confruntarea cu Bayern şi şansele echipei de a lua campionatul, Hamann şi-a permis o urare de bine nu tocmai echidistantă: „succes sâmbătă seară, de dragul fotbalului german!”. Asta spune multe despre disconfortul resimţit în Germania faţă de dominaţia nedisputată a lui Bayern şi lipsa unei adevărate lupte pentru trofeu.

Desigur, Bundesliga nu se poate plânge de prestigiul pe care bavarezii îl au în Europa: pe oricine întrebi cine o poate opri pe Barcelona anul ăsta în Champions League, îţi va răspunde, măcar cu jumătate de gură, că echipa lui Pep Guardiola are ceva șanse. Nici faptul că Bundesliga are cea mai bună rată de asistenţă la meciuri nu sună deloc rău. Însă toate plusurile acestea nu schimbă realitatea că, în ultimele aproape patru sezoane, în fruntea clasamentului domneşte un singur cuvânt: plictiseală.

Nu pentru fanii lui Bayern, desigur, dar cu siguranţă pentru un public care se aşteaptă măcar la o cursă care să reziste până în primăvară. Oricât de mult te-ai lăuda cu o calitate tehnică superioară, nu poţi atrage prea multă atenţie când toată lumea ştie deja cine va fi învingătoarea. Contrastul e cu atât mai puterinc cu cât Premier League a aruncat orice preconcepţii la gunoi sezonul ăsta. Cam aşa se explică entuziasmul abia mascat care a însoţit înfrângerea lui Bayern la Mainz, la mijlocul săptămânii trecute, sau „scăparea‟ lui Didi Hamann, înaintea marelui derby.

Nu e vorba atât despre o antipatie generală faţă de bavarezi (comparabilă cu cea simţită faţă de Man Utd în Anglia), cât despre dorinţa de a readuce, măcar pentru moment, un dram de competitivitate pentru titlul Bundesliga.

Atmosfera febrilă de pe Westfalenstadion (sau Signal Iduna Park, pentru corporatişti) s-a legat de posibilitatea de a ieşi, în sfârşit, de sub bocancul psihologic sub care Bayern o ţine pe Borussia, cu precădere de când a câştigat duelul din finala Champions League de acum trei ani. De atunci, Dortmund a reuşit o singură victorie în campionat, un 3-0 inutil pe Allianz Arena, după ce Guardiola câştigase deja prima sa ligă germană. Dar meciul din weekend a fost departe de a fi strict o chestiune de palmares: cinci puncte se puteau face două, și catalanul s-ar fi putut trezi, pentru prima dată de când e în Germania, cu o provocare domestică în martie.

Însă – și acesta e poate cel mai important lucru pe care a reuşit Pep să-l facă pentru Bayern – Guardiola a înconjurat clubul cu un aer ameninţător care trezește frica în adversari înainte ca vreo minge să fi fost lovită. Echipa lui Tuchel, atât de dezinvoltă şi prospătată în sezonul ăsta, cu un fotbal atât de aerisit şi fluid, a început meciul uşor emoţionată şi inhibată, atât de pressing-ul înalt al oponentului, cât şi de reputaţia sa. În tur, fusese totuşi 5-1 pentru Bayern. Multe pase greşite în propria jumătate şi inabilitatea de a ţine de minge au arătat că jucătorii Borussiei nu au uitat acel episod.

Dar nici trupa lui Guardiola nu s-a arătat tocmai la acelaşi nivel ca în întâlnirea precedentă. Ocaziile au venit în principal de pe partea stângă, unde Douglas Costa a centrat pentru una din multele şanse pe care Arturo Vidal le-a ratat. Însă cea mai mare dintre ele i-a aparţinut chiar brazilianului, scăpat singur cu portarul Roman Burki. Elveţianul de 25 de ani a fost superb tot meciul (cu o mică excepţie, când a respins greşit o centrare) şi a salvat din nou şi din nou. Chiar şi când şutul a venit de la cinci metri şi cu forţa unui chilean supărat, Burki a reuşit cumva să respingă în transversală.

De cealaltă parte, Dortmund are un sprinter de talie olimpică în Aubameyang, iar asta nu avea cum să nu pună probleme apărării improvizate a bavarezilor. Criza obişuită de accidentări a dus la mutarea fundaşului stânga David Alaba în centrul defensivei, alături de un mijlocaş: tânărul Joshua Kimmich. S-a dovedit a fi o decizie inspirată, pentru că viteza germanului l-a ajutat să facă faţă gabonezului din atacul Borussiei. Deşi cel din urmă a scăpat de cel puţin două ori de atenţia fundaşilor, s-a izbit de zidul Manuel Neuer.

Manuel Neuer kept 85 clean-sheets in 152 Bundesliga games with #FCBayern. pic.twitter.com/Q4c3yOejjX

— Home Bayern (@HomeBayern) March 7, 2016

Guardiola a avut o modalitate tare ciudată de a-şi arăta mulţumirea faţă de prestaţia lui Kimmich: la finalul celor 90 de minute, catalanul s-a repezit pe teren şi a început să-i administreze tânărului Kimmich (omul meciului, alături de Vidal) o doză amestecată de afecțiune și mustrare publică. „E un super, super, super, super jucător. Îl iubesc pe băiatul ăsta. Are absolut totul”, a spus antrenorul după meci. Fereşte-te, deci, de iubirea lui Pep.

Mult mai important decât scorul de 0-0 e faptul că echipa lui Tuchel s-a luptat de la egal la egal cu rivala din Bavaria. Nu e puţin lucru, având în vedere rezultatul din toamnă. Între cele două echipe rămân cinci puncte și Bayern are toate şansele să reţină din nou trofeul Bundesliga. Dar anul ăsta, băieţii lui Guardiola vor trebui să rămână pe vârfuri, nu numai pentru a fi pregătiţi pentru bătăliile europene, ci pentru a menţine o distanţă sănătoasă faţă de Dortmund.

Adevărul e că fotbalul german are nevoie de o rivalitate serioasă. Guardiola pleacă în vară şi, în același timp cu el, dispare cel mai vizibil atu al primei ligi. Pentru a face lumea să ciulească urechile la tine, nu e de ajuns să spui că ai una dintre cele mai bune echipe din Europa. Spania are deja două astfel de exemplare. Anglia are cei mai buni antrenori din Europa. Pentru a ţine pasul, trebuie să ai măcar o bătălie serioasă pentru titlu, ilustrată cel mai bine într-un derby competitiv.

Sentimentul ăsta îl exprima şi titlul din Bild, înainte de meci: „În sfârşit, din nou un derby de top grozav!‟