Ceea ce părea în primă fază doar o idee aruncată într-o conferință de presă în speranța că poate prinde, s-a transformat în realitate. Andy Murray și Serena Williams vor juca împreună în turneul de mixt de la Wimbledon, o decizie care va spori dramatic interesul în jurul acestui tablou. Dar va (re)aduce în prim plan și un alt tip de discuție:

Formatul pe echipe (incluzând aici și mixtul) este exact ce ar trebui să fie tenisul la Jocurile Olimpice. S-o luăm pe rând: Cupa Hopman a crescut spectaculos în popularitate în ultimii ani, fanii și media redescoperind cât de interesante și ieșite din rutina zilnică a circuitului sunt meciurile de mixt, mai ales când implică și câte un nume mare. Doar că Hopman Cup a trebuit să facă loc în calendar ATP Cup, altă competiție nouă pe echipe, rezervată însă bărbaților. În puzderia de competiții pe echipe apărute sau reinventate în ultimii ani, probabil că lipsește exact unicul format care să dea cu adevărat senzația de un Campionat Mondial al tenisului. Iar Jocurile Olimpice ar trebui să facă asta: să aducă la start echipele naționale ale țărilor participante, într-un adevărat spirit olimpic.

Gândiți-vă: tenisul nu are cu adevărat o tradiție olimpică veritabilă, iar turneul olimpic nu aduce mare lucru în plus în calendarul tenisului. Mai degrabă pare înghesuit între două Slamuri – adevăratele mize pentru marea majoritate a jucătorilor în epoca asta. Are cu adevărat cineva nevoie de încă un tablou de simplu masculin și feminin pe hard, pe lângă zecile de turnee mari și foarte mari pe care le cuprinde calendarul unui sezon? N-ar fi mai frumos ca la JO să avem România, SUA, Germania, Japonia, și nu doar Simona Halep, Serena Williams, Angie Kerber sau Naomi Osaka? Să avem Spania, cu Nadal și Muguruza, sau Elveția, cu Federer, Wawrinka și Bencic în lot. Sigur, ar fi dificil pentru unele țări să se apropie de medalie, însă spiritul unui turneu în care simplul, dublul și dublul mixt să aibă o importanță egală ar fi de neegalat.

Tot ce i-ar trebui unui astfel de turneu ar fi câteva reguli inovatoare, dar clare și ușor de înțeles, vizavi de structura de desfășurare, iar succesul unui astfel de Fed Cup meets Davis Cup meets Laver Cup meets Cercurile Olimpice ar fi de neegalat. Iar faptul că turneul s-ar juca doar o dată la patru ani, ca atare, șansele de participare ar fi puține, n-ar face decât să îi crească farmecul, atât printre jucători, cât mai ales printre suporteri.

Dar să revenim, pentru că tenisul se frământă și are alte griji deocamdată, iar unitatea e ultima pe listă. Într-un astfel de context, o apariție oficială a echipei Andy Murray – Serena Williams trebuie salutată pentru efectele pozitive pe care le va avea faptul că doi super campioni vor juca în aceeași echipă, într-un turneu eliminatoriu, nu într-o ocazie special creată pentru asta. La Andy (asaltat de o mulțime de propuneri din circuitul feminin) e de înțeles că joacă și mixtul – e o altă oportunitate pentru el de a-și testa șoldul și de a avansa cu revenirea în circuit. E remarcabil că Serena, care are motive suficiente să urce mulți saci în căruța acestui Wimbledon la simplu, ca o șansă excelentă pentru ea să câștige Slamul 24, își asumă riscurile unui program ceva mai încărcat.

Simo vs Miki | Duelul româncelor, văzut de românce

Un lucru am învățat în acești ani: meciurile între românce nu-s deloc ușor de dus. Mai ales pentru cele implicate, dar nici pentru fani, și nu, nici pentru media. Întâlnirile dintre românce sunt cumva inevitabile când ai cinci-șase fete pe tabloul unui Slam ani la rândul, iar cele din ultimii ani au fost adesea parcă mai degrabă dificil de urmărit, fie că au fost în turnee mai mici sau la Slamuri. Cea de mâine, dintre Simona Halep și Mihaela Buzărnescu, e cumva ieșită din rând, pentru că le aduce față în față pe primele două românce din clasament (o raritate), pentru că e într-un Grand Slam și pentru că o implică pe Simona, lucru care sporește de fiecare dată interesul (și interesele) în orice discuție. De asemenea, e și primul lor duel  în WTA, ceea ce adaugă o urmă de imprevizibil pe acest meci.

Citește continuarea articolului pe Treizecizero