După o finală frumoasă și dramatică, Olanda învinge Spania, câștigă în premieră titlul mondial!

Ce final de finală, prieteni! Spania a revenit de departe, a egalat în ultimul minut, a avut 25 de secunde pentru a marca golul victoriei, a ratat ușor, iar Olanda a primit – nu fără controversă – primul și ultimul ei șapte metri din această finală: l-a transformat Abbingh, cea mai bună marcatoare a Campionatului Mondial din Japonia, iar Olanda a câștigat primul ei titlu mondial! 

WIJ ZIJN WERELDKAMPIOEN 🏆🧡🔥🤩🥳💥🥇#HandbalNL #TeamNL #oneteamonedream #Japan2019 #handinhand pic.twitter.com/gTLGZ9bzCk

— NLteam Handball (@nedteamhandbal) December 15, 2019

În ultimii patru ani, această națională a Olandei ne-a luat pe toți prin surprindere când, din subsolul handbalului feminin, a reușit să urce exact la vârf: argint la Mondialul din 2015, semifinală la Jocurile Olimpice de la Rio, argint la Europeanul din 2016, bronz la Mondialul din 2017, bronz la Europeanul de anul trecut, după o finală mică contra României. Și acum prima medalie de aur.

Meciul

Spania a pornit perfect, s-a dus la 6-2 și ne-a arătat din nou nu doar forța de pătrundere a unei linii ofensive foarte, foarte tehnice, dar mai ales apărarea avansată și mobilă pe care am cunoscut-o și noi, pe pielea noastră, dar și Norvegia, acum două zile. Exact ca în semifinale, Spania a reușit să oblige și Olanda să atace lung, în pozițional – nu pe faza a doua, cum ar fi vrut – și primele minute ale meciului au fost dominate categoric de jucătoarele latine.

Abia după time-out-ul cerut de Emmanuel Mayonnade, selecționerul francez al Olandei, și-au găsit batavele ritmul din atac. Cu ceva mai mult curaj la linia de nouă metri, Olanda a izbutit să păcălească cumva jocul la intercepție (și falsă intercepție) al Spaniei și să revină, pas cu pas, în meci.

Mai mult, când Spania a început să schimbe prima linie, a fost rândul Olandei să impresioneze în apărare. Și de unde meciul alunecase într-un ritm nebun, cu goluri rapide la ambele porți, ceva s-a stricat în mecanismul fin al Spaniei. Pătrunderile n-au mai mers, finalizările de la distanță n-au mai fost încercate (și pentru că Barbosa a fost odihnită), iar creativitatea lui Pena sau Fernandez n-a mai fost de ajuns. Fără gol pentru mai bine de 12 minute, Spania s-a văzut prinsă din urmă (9-9, după 9-5) și apoi depășită pe finalul primei reprize, când viteza Olandei (dar și forța de aruncare de la distanță) a fost pur și simplu prea mare. 

Intrată cu 16-13 la pauză, Olanda a continuat să se distanțeze (până la +5) și-n startul reprizei a doua, când Abbingh și Polman au făcut mari stricăciuni de la nouă metri, iar pivotul Danick Snelder a dirijat apărarea Spaniei cum a vrut. 

Doar câteva ratări consecutive – mai toate din poziții ușoare – ale Olandei au ajutat Spania, prima noastră adversară din Japonia, să rămână aproape și să revină, la rândul ei, în joc. De la 17-22, echipa lui Carlos Viver a strâns la 24-25, cu 10 minute înaintea finalului. Și ce final avea să fie!

Apăsate de o presiune greu de suportat – ambele finaliste au jucat pentru prima lor medalie de aur  – jucătoarele au început să rateze din poziții simple și să marcheze din altele mult mai dificile, cu Spania reușind să egaleze la 29 cu ceva mai bine de 60 de secunde rămase de jucat. Olanda n-a găsit golul, a fost penalizată pentru joc pasiv, iar Spania a avut mingea și 25 de secunde pentru a marca golul victoriei. 

Numai că și Spania a ratat aruncarea, portărița Wester a vrut să-și lanseze echipa pe o contră de șase secunde, însă Hernandez, pivotul Spaniei, a blocat-o imediat. Și a părut să fie o intercepție regulamentară, însă arbitrele Bonaventura au considerat că mâinile jucătoarei din Spania au trecut de linia semicercului și, așa cum spune regulamentul, i-au acordat cartonaș roșu și au acordat șapte metri pentru Olanda: Abbingh a marcat al șaptelea ei gol al finalei, a îngenuncheat pe parchet, apoi s-a repezit spre colegele ei – noile campioane mondiale!

The title-winning goal, by @loisabbingh! 🤪 #Japan2019@Handbal_NL 🇳🇱🏆 pic.twitter.com/PToVrRezJA

— IHF (@ihf_info) December 15, 2019

Și chiar dacă finala asta a primit un final controversat, povestea apariției Olandei în handbalul mare merită repetată cu fiecare ocazie. De ce? Pentru că ascensiunea Olandei a fost surprinzătoare, dar nu e o surpriză. E consecința firească a muncii serioase din ultimii ani.

Ascensiunea Olandei

Am discutat despre sistemul olandez cu Harria Wűerman, antrenorul naționalei B a Olandei, la Cluj, acum trei ani. Puține s-au schimbat de atunci și, chiar dacă Olanda a mai pierdut câteva jucătoare importante, chiar dacă selecționer este acum francezul Mayonnade (antrenorul lui Metz a înlocuit-o pe Helle Thomsen), echipa are același joc în mare viteză cu care poate pune probleme oricui. Mai ales dacă faci greșeala să joci în ritmul impus de repunerile iuți ale portăriței Wester.

Cu extreme excelente și cu multă forță la linia de nouă metri, unde Abbingh și Polman sunt impresionante, Olanda e o echipă fără prea multe slăbiciuni, spectaculoasă – cel mai bun atac al acestui Mondial – și foarte curajoasă.

Iată cum ne explica Wűerman succesul olandez

Acum ceva mai bine de 10 ani, Federația Olandeză a înființat o academie de handbal. A selectat, din toată țara, 25 de jucătoare de 16-17 ani pe care le-a strâns în cantonament la Centrul Olimpic Sportiv din Papendal. În weekend mergeau să joace la echipele de club, iar în restul săptămânii învățau și se antrenau acolo, câte două ore de pregătire fizică și două ore de antrenament în sală în fiecare zi. Lotul a fost perfect organizat acolo, cu tot ce trebuie: echipă medicală, preparator fizic, mental trainer, o echipă de profesioniști ai centrului olimpic care lucrează și cu alți sportivi. 

13 dintre fetele care au apărut la echipa națională în 2015-2016 au făcut parte din acel program, care în fiecare an pornește cu o nouă generație. Jucătoarele pot sta câte patru-cinci ani acolo, iar părinții plătesc 350 de euro pe lună pentru cazarea și pregătirea lor. Au fost și cazuri de jucătoare talentate care nu-și permiteau taxa, iar Federația a căutat soluții să le ajute. Înainte de a le selecta la academie, le monitorizează timp de doi-trei ani.

O națională puternică, un campionat slab

Și în Olanda, ca peste tot în lume, fotbalul e numărul unu. E greu să atragi sponsori în handbal, abia de doi ani au început să susțină echipa națională. Nici Federația nu e încă suficient de bine organizată, și abia acum un an au angajat pe cineva pentru activitățile de marketing.

Nu avem un campionat intern puternic, ci cluburi semiprofesioniste care se antrenează doar de două-trei ori pe săptămână. Or, ai nevoie de 30 de ore pe săptămână ca să obții performanță. De asta, toate jucătoarele din națională joacă în campionate din străinătate, ca Ungaria, Danemarca, Franța, Germania.

Nici campionatul masculin nu e mai puternic, sunt foarte puțini handbaliști din națională care joacă în țară, restul sunt în Germania sau Franța. Băieții nu au avut încă succes (s-au calificat la un singur campionat mondial, în 1961, n.red.), pentru că în handbalul feminin e un pic mai ușor să ajungi în vârf. Dar încep să apară rezultate și la băieți, la nivel de juniori.

Ce e specific handbalului olandez

Fetele vin la handbal pentru că le place. Încep cu mininhandbalul de la patru-cinci ani. Calitatea vieții e ridicată, așa că fac sport din plăcere, și mentalitatea e foarte importantă. Sunt handbaliste care nu sunt extrem de talentate, dar muncesc mult. Dintr-o jucătoare slabă poți face o jucătoare foarte bună, prin muncă și mentalitate corectă.

Pentru selecțiile și rezultatele de la echipa națională, jucătoarele nu primesc nimic, vin pentru că își doresc să fie aici. Dar asta înseamnă că își câștigă existența din altă parte și trebuie să joace la echipe de club puternice. Dacă nu primești banii de la club, cum știm că a pățit Lois Abbingh în 2015, la Baia Mare, nu ai din ce să trăiești.

Iată și echipa turneului:

MVP: Estavana Polman, Olanda

Extremă stângă: Camilla Herrem, Norvegia
Inter stânga: Alexandrina Cabral Barbosa, Spania
Centru: Estavana Polman, Olanda
Inter dreapta: Anna Vyakhireva, Rusia
Extremă dreapta: Jovanka Radicevic, Muntenegru
Pivot: Linn Blohm, Suedia
Portar: Tess Wester, Olanda

Cea mai bună marcatoare: Lois Abbingh, Olanda – 71 goluri