E rândul lor! Tinerii României bat și Țara Galilor, se apropie la un simplu pas de marea calificare la Euro. O merită cu prisosință
Andrei Năstase 12 octombrie 2018Naționala de tineret a României a câștigat a treia „finală“ la rând, mai are nevoie de un singur punct din meciul cu Liechtenstein pentru a pune capăt unei (prea) lungi așteptări: după 20 de ani de absență, România e pregătită să trimită o echipă de tineret la un turneu final european! Și la capătul acestui 2-0 cu Țara Galilor, primim o nouă confirmare: avem toate motivele să urmărim creșterea acestei generații. Ei vor forma echipa națională a României – și nu putem decât să-i așteptăm!
*
La Cluj, pe stadionul lui CFR, peste 12.000 de oameni au venit să vadă la lucru de aproape o echipă națională care a reușit, în ultimul an, să-i transforme în optimiști. Încrezători nu doar că o altă generație excelentă și-a făcut apariția (nu din senin) în tricoul galben, dar mai ales că fotbalul românesc e aproape să iasă din nou la lumină, suporterii au vrut să fie martorii unui eveniment a cărei însemnătate o vom înțelege mai bine peste doi-trei ani, când mulți dintre tinerii de la U21 își vor face loc spre „echipa mare“.
Până acolo, acestor tineri li s-a cerut să-și țină până la capăt primele promisiuni. Cea mai mare dintre ele — calificarea, după 20 de ani de absență – la Campionatul European din 2019!
Sub apăsarea acestui obiectiv, meciul decisiv (al treilea consecutiv) cu Țara Galilor a început într-o liniște în care Hagi, Man, Ivan, Coman, Cicâldău și ai lor au pasat frumos, iute și eficient. Așa au confiscat mai întâi mingea, mai apoi mijlocul terenului – ca o echipă mare. Și tot ca o echipă serioasă (și modernă), jucătorii antrenați de Mirel Rădoi și secundul Adrian Boingiu au ieșit în pressing, au mutat jocul de pe o parte pe alta și au controlat puținele contre încercate de galezi.
Așa au trecut primele 20 de minute, perioadă în care România a avut câteva jumătăți de ocazie și, la fel de important, a arătat un fotbal măsurat: generos, dar matur.
Cu Gigă Hagi și Gică Popescu în tribune, alături de alți mari foști jucători ai unei generații pe care încă o numim „de aur“, fotbaliștii de la tineret și-au ascuns bine emoțiile și au ținut mereu seama de socoteli: aveau nevoie de patru puncte din ultimele două meciuri ale unei campanii în care nu au pierdut nici măcar un joc și au detronat Portugalia, una dintre obișnuitele turneelor finale de tineret.
Și până la pauză, jocul echipei lui Rădoi ne-a făcut să uităm – cu una sau două excepții – că mulți dintre acești jucători nu au împlinit încă 20 de ani. Exact atât a trecut de la ultima prezență a naționalei de tineret la un turneu european. În 1998, chiar generația lui Rădoi mergea la singurul European la care a participat vreodată România, dar actualul antrenor de la U21 (venit aici după plecare lui Isăilă și înaintea dublei hotărâtoare cu Portugalia și Bosnia) ne spunea recent că acest grup este mai valoros decât generația sa.
În a doua repriză cu Țara Galilor, am primit o sumedenie de dovezi în sensul ăsta. Mai întâi ratarea marea a lui Andrei Ivan, care a tras peste după ce driblase portarul, mai apoi golul lui Denis Man, care a împins mingea în poartă din șase metri, în minutul 55, pentru a elibera și mai mult energia colegilor lui. Al doilea gol – după finalizarea excelentă a lui Pușcaș, abia intrat în locul lui Coman – a venit ca o consecință firească, și doar ratările bietului Ivan – pe cât de activ, pe atât de neinspirat la finalizare – i-a păstrat pe galezi în joc. Cu o bară dintr-o poziție simplă, Țara Galilor a avut șansele ei doar pe relaxarea (probabil firească) echipei lui Rădoi.
România a încheiat meciul în uralele spectatorilor și va căuta să facă scor în meciul care le va aduce (nu se poate altfel) calificarea: cu Liechtenstein, la Ploiești, pe 16 octombrie.
Primele declarații
„Mai avem punctul ăla care e foarte greu de obținut“, a transmis Mirel Rădoi, de la microfonul Pro X, la câteva minute după victoria băieților lui. E o declarație firească, pentru că e treaba selecționerului să-și păstreze jucătorii concentrați; dar meciul cu Liechtenstein de peste patru zile nu va fi greu. Adversarii de la Ploiești – unde stadionul va fi probabil plin – nu au câștigat niciun punct până la acest ultim joc din grupă și au un golaveraj lămuritor: două goluri marcate, aproape 40 primite.
Dar Rădoi, prin declarația lui, rămâne consecvent. Iar stilul acesta măsurat, dar încrezător, s-a potrivit perfect cu elanul și curajul acestor jucători pe care i-a ajutat să treacă peste cele mai importante trei meciuri ale acestei campanii: victoria entuziasmantă și spectaculoasă din Portugalia, apoi cele două meciuri câștigate printr-un joc matur și așezat cu Bosnia și Țara Galilor.
Mirel Rădoi a preluat această echipă de U21 cu numai o lună înaintea unor meciuri decisive pentru calificarea echipei de tineret la Campionatul European. A pus o singură condiție: să continue indiferent de rezultatul campaniei actuale, ca să aibă timp suficient să-și pună ideile în practică. A promis un fotbal curajos, ofensiv și era, încă dinaintea primului meci al lui pe bancă, convins că va avea cu cine să-l joace.
Iar azi, când toți suporterii acestei naționale s-au convins și ei de același lucru, ne-am amintit că Rădoi ne spunea, chiar înainte meciului din Portugalia, că toate calculele lui sunt simple: „patru meciuri, patru finale, 12 puncte, calificarea!“.
Acum, când calificarea se vede la orizont, Rădoi a preferat să rămână aproape de meciul abia încheiat: „Sunt bucuros că la pauza au înțeles că nu jucau decât la 25% din potențialul lor. După ce au început să joace ce știu ei cel mai bine, meciul a fost al nostru. Am încercat să reglăm ce nu a mers în prima repriză și, după discuția pe care am avut-o, băieții au rămas în vestiar și au înțeles ce aveau de făcut“, a spus Rădoi, înainte să le mulțumească lui Daniel Isailă și echipei lui „pentru tot ce au făcut, lui Contra pentru că ne-a lăsat foarte mulți jucători. Mai avem de obținut trei puncte, sper să reușim asta marti. Va trebui să lucrăm la mental, pentru că mentalitatea se construiește în timp. Jucătorii din echipa asta vor fi un model de urmat!“.
În final, Rădoi a lansat un mesaj de încurajare: „După foarte mulți ani în străinătate, vă spun că sunt un român fericit. Acești jucători o să realizeze ceva ce nu s-a mai reușit de 20 de ani. Trebuie să fim mândri peste tot în lume că venim din România. Chiar dacă jocul nostru n-a mers in prima repriza, oamenii au aplaudat echipa neconditionat. Dacă iese bine marți, ne vom bucura așa cum știu românii, timp de trei zile”, a spus selecționerul la Pro X.
Context
Antrenorul Mirel Rădoi – cel care a reușit trei victorii la rând în cele trei „finale“ jucate până acum – ne spunea, într-o discuție amplă despre următorii jucători emblematici ai României, că Gică Hagi are meritul de a fi format următoarele generații de fotbaliști creativi, curajoși și foarte bine pregătiți tehnic – adică exact tipul de jucător care ne-a lipsit în ultimii ani.
„Gică Hagi e cel care a dat tonul la acești jucători cu calitate tehnică foarte bună. Indiferent dacă sunt mici, dacă sunt înalți, Gică Hagi a pus accent pe calitatea tehnică. E îmbucurător să vedem că apar tot mai mulți astfel de jucători în fotbalul nostru; trebuie spus că, la un moment dat, dispăruseră aproape toți jucătorii talentați de la mijloc în sus. Nu mai crea nimeni, nu mai dribla nimeni, nu mai făcea nimeni spectacol. Și aici cel mai mare impact l-a avut Gică Hagi. Calitatea tehnică e evidentă la majoritatea jucătorilor, și la U21, și la U19, U17 etc. Se vede că jucătorii au un plus la calitatea tehnică“, ne spunea Rădoi, cel care a venit la echipa de tineret după ce Daniel Isăilă a abandonat, surprinzător, un proiect promițător pentru a antrena în Arabia Saudită, la Al Hazem.
E bine că există tot mai mult interes pentru formarea acestor jucători, căci de ei va depinde și interesul nostru pentru fotbalul românesc: de priceperea și seriozitatea lor depinde popularitatea unei echipe naționale de care suporterii s-au tot îndepărtat în ultimii ani. Și poate că nu lipsa de rezultate i-a plictisit, ci lipsa pasiunii, lipsa ideilor. Echipele românești au jucat – și asta de ani buni – fără zvâc; am mai avut jucători serioși, oameni care și-au făcut treaba, dar fotbalul trebuie jucat, nu rezolvat. Pe teren nu e vorba doar de sarcini și responsabili de proiect; nu e de-ajuns să termini ziua de lucru – meciul – fără greșeală. Asta e doar prima condiție, nu ultima. În final, fără jucători de creație, fără echipe care-și propun să facă, nu să desfacă, suporterii se plictisesc de moarte.
Așa că marea încercare a echipelor U21, U19 sau U17 – marea răspundere a celor care formează generațiile de mâine – asta este: să (se) joace pentru a da gol, nu pentru a pleca din vestiar cu liniștea că „uite, domnule, că n-am greșit, am jucat corect“.
Adrian Boingiu, fostul antrenor de la U19 și actualul secund al lui Rădoi la U21, știe asta foarte bine, pentru că a reușit deja să lege o astfel de echipă. Calificarea la Euro U19 a fost pierdută dramatic, la capătul singurului meci în care echipa a căutat să joace pragmatic, contabilicește, în loc să joace fotbalul bogat și plin de idei pe care l-au arătat până acolo.
Acum, la U21, lecțiile au fost învățate. Și rezultatele sunt evidente: nu doar că echipa asta e aproape de o performanță imensă – să întreci Portugalia la U21 e mare lucru! -, dar a reușit să ne recâștige încrederea și simpatia.
Acești jucători joacă un fotbal frumos și solid acum, azi. Toți jucătorii aceștia au confirmat deja, sunt deja jucători de valoare, singura întrebare la care trebuie să răspundă în următorii doi-trei ani e – cât de buni pot să devină de-acum înainte? După mulți ani în care întrebarea asta ne-a indispus, avem acum motive să fim optimiști.
Numerele alese de tricolorii U21 pentru meciul din această seară 👉 bit.ly/2pPbCcF🇷🇴 România U21 – 🏴Țara Galilor U21, ora 19:00, stadion Dr. Constantin Rădulescu (Cluj-Napoca), Pro X
Gepostet von Echipa națională de fotbal a României am Freitag, 12. Oktober 2018
FOTO: PAUL URSACHI /Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni