„ECHIPA IDEALĂ” a lui Barbu Mateescu. Colegi din curtea școlii și „necunoscuți” ca Pfaff și Vasyl Raț lângă legende ca Hagi și Maradona

Trecem printr-o perioadă în care relația noastră cu sportul este mai intimă decât era acum câteva săptămâni. Fără distanța dintre fotoliu și ecran, fără balamucul informațiilor breaking, și mai breaking, cel mai breaking, legătura dintre noi și sport s-a modificat. În sufragerie, în curte sau pe străzile din jur – dacă ești genul care aleargă -, am schimbat privitul și cititul despre sport cu participarea la mișcarea sportivă. În plus, am înlocuit meciurile în direct cu meciurile care, în memoria noastră, au rămas nemuritoare. Vedem reluări, revizităm o sumedenie de momente care ne-au adus inspirație în ultimii ani, clasificăm din nou amintirile valoroase – acele victorii pe care nu le vom uita, dar și înfrângerile care ne-au tras și pe noi, nu doar pe ai noștri, înainte.

Iar când vine vorba de fotbal, lansăm seria Echipa mea ideală, o invitație de a construi sau cunoaște echipele de vis ale oamenilor pe care îi urmărim. E vorba de un prim 11 ideal, post cu post, cu antrenor cu tot. Nu ne interesează cine poate forma cea mai puternică echipă, ne interesează argumentele subiective, afecțiunea pentru un jucător sau altul. Nu există alte reguli, generațiile pot fi amestecate, jucătorii pot fi așezați și pe alte posturi.

*

Portar = Jean-Marie Pfaff. Un factor vital în calificarea în semifinalele cupei mondiale din 1986 a unei Belgii altfel ne-senzaționale. În optimi a „scos” trei goluri sovietice. În genere Pfaff a fost un portar stilat, eficient, un model pentru coechipieri, un plus semnificativ pentru toate echipele la care a jucat.

Fundaș dreapta = Dan Petrescu, o combinație de sportivitate, tehnicitate și viteză absolut remarcabilă.

Fundași centrali = Blanc și Desailly, axul fundamental al Franței în ’98. Sunt subiectiv aici, pentru că la Nesta și Cannavaro îmi amintesc în special eșecurile sau înfrângerile.

Fundaș stânga = Mișa Klein, plecat dintre noi prea devreme și uitat. Puternic, ofensiv, un fundaș lateral înaintea timpului său ca gândire tactică, surprinzător de rapid.

Mijlocaș stânga = Vasyl Raț, ucrainian de origine maghiară, jucător la Dinamo Kiev și în naționala URSS în anii ’80. Extrem de rapid, șuteur absolut fenomenal de la distanță. Genul de jucător ușor de trecut cu vederea dar vital pentru înțelegerea performanțelor echipelor la care a jucat.

Mijlocaș dreapta = Mihnea Marin, coleg de generală și liceu. Jucător (și om!) inteligent, grijuliu, foarte bun pasator, creativ. Când îi dădeai mingea știai că urma să se întâmple ceva bun pentru echipă. L-am pus pe dreapta întrucât, dacă nu mă înșel, *nu* era stângaci.

Mijlocaș ofensiv = Gică Hagi. Cred că dribling-urile și șuturile sunt recunoscute într-o măsură mai mare decât talentul său fenomenal ca pasator.

Liber de responsabilități, poate face ce dorește = Maradona. Putea roti orice apărare.

Extremă dreapta = Marius Lăcătuș, cel din perioada 1987-1990. Imbatabil, dârz, un fin speculator al oricăror oportunități.

Atacant central = nu Pele întrucât nu-l pot aprecia cu adevărat. Ci Răzvan Popa, colegul meu din școala primară – înalt, bun șuteur, foarte bună poziționare în teren. Cel mai bun jucător alături de care am jucat vreodată 🙂

Rezervă = „intră Balint și marchează!”

Antrenor = Emeric Jenei. Serios, inteligent, capabil să managerieze o echipă de oameni foarte diferiți și ambițioși (mă refer și la Steaua ’86 dar și la echipa națională din ’88-90)