Egal spectaculos: Dinamo revine pe final cu Kristiansand, rămâne neînvinsă, țintește primul loc în grupa ei de Liga Campionilor
Lead.ro 13 noiembrie 2019Cu obiectivul – calificarea în barajul pentru optimile Ligii Campionilor – aproape îndeplinit, Dinamo s-a deplasat în Suedia, pentru meciul cu Kristiansand, cu gândul să facă un pas în plus spre câștigarea acestei grupe în care GOG mai are încă șanse la locul 1.
La o săptămână distanță de meciul câștigat acasă cu Kadetten, după singurul joc mai puțin convingător din acest sezon european, Dinamo a părut decisă să ne arate altă față. Poate așa se explică de ce jucătorii lui Constantin Ștefan au fost de acord să înceapă meciul în ritmul foarte alert preferat de adversari. Altfel, nu e un secret pentru nimeni că echipele nordice sunt specialistele stilului acesta fulger, cu repuneri iuți și multe contraatacuri. Or exact așa a arătat prima parte a meciului: un festival de goluri la cele două porți, ba cu suedezii, ba cu Dinamo la conducere, fără ca cineva să se poată distanța.
S-a mers cap la cap până la 8-8, chiar dacă Dinamo a adunat și șase minute de inferioritate, și tocmai campioana României a intrat în ultimele 10 minute ale reprizei cu avantaj de două goluri, 10-8 și 11-9, diferență la care portarul Heidaridad și puternicii Kuduz (cinci goluri în prima repriză) și Bannour (trei) au avut o contribuție importantă. Gavriloaia s-a mișcat și el foarte bine pe extremă (patru goluri), așa cum a făcut-o în fiecare meci european din acest sezon, dar și suedezii și-au arătat până aici tinerețea, risipind mai multe atacuri rapide – lucru rar pentru o echipă nordică.
În condițiile astea, Dinamo a continuat să se distanțeze, a condus chiar și la patru goluri, 15-11, spre mulțumirea suporterilor ei gălăgioși, care și-au făcut simțită prezența și în Suedia, dar câteva minute de neatenție au ajutat-o pe Kristiansand să revină în joc. Trei goluri consecutive au reușit nordicii, care au avut și șansa egalării, înainte ca Dinamo, din extrema lui Negru, să-și întrerupă seceta de trei-patru minute.
Răspunsul a venit la timp, Dinamo a avut chiar ocazia să intre la vestiare cu trei goluri avans, dar o forțare la Bannour și o contră reușită de suedezi au păstrat lucrurile în echilibru: 17-16 pentru campioana României, echipa mai matură, mai bună, dar destul de generoasă în apărare.
Generozitatea asta a fost mascată în primele 30 de minute de reușitele din atac, însă Dinamo a ratat startul reprizei a doua – multe greșeli individuale și aproape opt minute fără gol -, iar Kristiansand a profitat bucuroasă și s-a distanțat pentru prima oară, întâi 19-17, apoi 20-18, înainte ca Dinamo să răspundă prin Nantes și Mamdouh.
A fost rândul lui Dinamo să conducă și apoi să rateze imediat șansa desprinderii, iar meciul a alunecat din nou în ritmul turbo impus de suedezi: cu câte două atacuri pe minut, cu intervenții excelente când într-o poartă, când în alta, s-a intrat în ultimele 10 minute cu un 23-23 spectaculos, dar parcă sprinten pentru jucătorii lui Ștefan, obligat să facă mai multe schimbări pentru a-și păstra echipa proaspătă.
Fără golurile lui Kuduz și Bannour, fără intervențiile lui Heidaridad, probabil amețit și el de energia suedezilor, Dinamo s-a văzut distanțată din nou, 28-26 și 29-27, cu doar trei minute înaintea finalului. A fost nevoie de sângele rece al lui Negru, care a marcat dintr-un unghi imposibil, de timeout-ul inspirat al lui Ștefan, apoi de detenta și aruncartea impresionantă a lui Kuduz (singurul lui gol în repriza secundă) pentru ca Dinamo să egaleze la 29, înainte să rateze șansa victoriei în ultimele secunde.
RESULT: @CSDinamo secure a draw in the last minute vs @IFKKristianstad, which is enough to ensure their place in the elimination round 💪 #veluxehfcl #ehfcl #KRIBUC pic.twitter.com/ShbjyrPHq1
— EHF Champions League (@ehfcl) November 13, 2019
S-a terminat egal, 29-29, și poate că e rezultatul just. Suedezii au arătat toate lucrurile bune și mai puțin bune care vin odată cu tinerețea lor – Kristiansand are doar 5 puncte după opt meciuri -, Dinamo a arătat că nici măcar atunci când joacă în termenii adversarilor nu e tocmai ușor de bătut.
Neînvinși până acum, bucureștenii au ajuns la 13 puncte, cu patru mai mult decât GOG, care joacă cu Chekhovskiye Medvedi peste trei zile.
Dacă își câștigă grupa, Dinamo va juca în play-off (tur-retur) contra locului doi din Grupa C, unde Bidasoa are un punct mai mult și un meci mai puțin decât Sporting Lisabona, echipa care a oprit-o pe Dinamo anul trecut. Savehof e și ea în cărți.
Dinamo mai are de jucat acasă cu Medvedi, pe 20 noiembrie, și în deplasare cu GOG, pe 1 decembrie.
Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni