Exilul. Opțiunea „morală” recomandată tinerelor și tinerilor handbaliști români

În handbalul românesc, mai ales în cel feminin, nu sunt multe teme mai controversate și mai tocite decât salariile pe care jucătoarele le primesc la cluburile lor, cluburi finanțate adesea din bugetele locale. Sau din banii unui minister ori altul. Am citit și recent, odată cu anunțul retragerii Cristinei Neagu de la echipa națională, o serie de editoriale și comentarii diverse care-i amintesc Cristinei Neagu că ne este, cumva, datoare, și că ar trebuie să se simtă cu musca pe căciulă pentru că primește banii pe care-i primește de la CSM București, bani care vin, în mare parte, de la Primăria București.

Sigur, Cristina nu-i singura vizată. „Vinovate” ar fi și celelalte jucătoare – românce sau străine – care primesc aceste salarii pe care o parte din opinia publică le consideră injuste. Dar nu cumva reproșurile astea sunt prost plasate?

Vă invit să facem împreună un exercițiu de imaginație: suntem părinții unei tinere de 18 ani care joacă handbal la cel mai înalt nivel și este de ani de zile o jucătoare de bază în echipele naționale ale României. Are un prezent minunat și i se arată un viitor la fel. Pasul următor este trecerea la senioare. 

Are oferte de la mai multe echipe de club din România, inclusiv de la echipa din regiunea noastră, acolo unde simțim că se va integra bine, va avea oportunitatea să joace meci de meci în Liga Florilor (un campionat puternic) și în cupele europene. Oferta financiară este bună – chiar mai bună decât poate am visat că va câștiga la 18 ani – și va putea continua să stea acasă, să ne aibă (și să o avem) aproape.

I-am recomanda oare să-și facă bagajele și să se ducă în străinătate, ca nu cumva să aibă salariul plătit din bani publici? Să se rupă de România, unde de zeci de ani sportul este finanțat aproape în totalitate de stat, și să-și trăiască anii de handbal pe alte meleaguri? Să plece și să se întoarcă doar după ce se lasă de handbal? Dacă nu cumva decide să continue cu antrenoratul sau altceva legat de sport, caz în care o așteptăm înapoi la pensie?

Sau poate să facă un protest la club prin care să ceară ferm să vină un investitor privat care să-și asume salariile jucătoarelor? Sau măcar să ceară un salariu mai mic și să nu primească atâția bani la 18 ani?

Ce i-am recomanda?

Nu cumva scenariile de mai sus frizează nebunia? Nu i-am recomanda pur și simplu să se bucure de oferta primită și să muncească în continuare la fel de serios, să se bucure de handbal încercând să fie cât mai puțin afectată de discursul public în care li se reproșează sportivelor, pe niște tonuri aberante, sursa finanțării salariilor lor?

Dar oare nu același lucru l-am face pentru orice jucătoare, indiferent de vârsta ei și de momentul în care se află cariera ei sportivă? Că se numește Neagu, Buceschi, Laslo, Pintea, Dumanska, Ostase, Bazaliu, Dindiligan sau Lixăndroiu?

Care sunt așteptările noastre de la sportivii în activitate? Să plece azi din România și să nu se mai întoarcă până când nu le zicem noi că s-a rezolvat și e OK să aibă salarii de la cluburi românești? Să ceară salarii mai mici?

E total nerealist, chiar absurd. Pentru că finanțarea cluburilor – ori sănătatea ecosistemului sportiv de la noi – nu este nu este treaba sau răspunderea sportivilor.

Discuțiile despre sursele bugetelor ar trebui să fie îndreptate spre autoritățile și factorii de decizie responsabili pentru finanțarea sportului, către managementul cluburilor. Acolo este răspunderea, de acolo pot să vină soluțiile.

***

Lorand (Boți) Balint este Managing Director al Publicis Sport & Entertainment Romania. Până de curând, a lucrat, cu destul succes, la imaginea handbalului românesc. Textul publicat mai sus face parte din seria „Cum se face sportul bine”, serie pe care Lead – alături de o mână de invitați specializați în comunicare, sociologie, branding sau politici publice – o așază spre dezbatere. Scopul îl intuiești: vrem să aflăm cum putem face sportul bine; cum putem să-l însănătoșim, cum îl putem înșuruba mai bine în societatea de azi.

Fotografie: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES