Fotbalul feminin la început. Povestea Lilianei Șanta: „Cum, echipă de fotbal de fete? Nu știam că există așa ceva în țară”

(Interviu de Ileana Szasz & Teodora Căbuț)

Din Satu Mare, Liliana Șanta este o fostă componentă a echipei naționale de fotbal feminin între anii 1990-1997 și jucătoare emblematică la ICIM Brașov. Onorată cu titlul de Maestru al Sportului, a strâns peste 70 de selecții la prima reprezentativă, în care a marcat 28 de goluri. De asemenea, pe lângă titlurile câștigate cu ICIM și Fartec, apetitul pentru goluri i-a adus de două ori titlul de golgheteră a campionatului României. În 2019 a revenit în sport și de atunci participă la probele Campionatelor Naționale de atletism Masters, competiție rezervată atleților de peste 35 de ani. Munca și devotamentul i-au adus până acum 3 medalii de aur și 4 de argint la probele de 200m, 400m și 800m.

Ca pentru multe alte fete, nu fotbalul a fost primul sport practicat de Lili. A început timid în școala generală cu baletul, apoi gimnastică și într-un final atletism, sport care i-a fost călăuză până la poarta stadionului de fotbal. Cu fotbalul s-a întâlnit în curtea școlii sau uneori la ștrand, iar dintre coechipieri niciunul nu era ca ea.

A aflat că există fotbal feminin de abia în ’86, când a venit la București să dea admitere la Institutul de Educație Fizică și Sport (actual UNEFS). „Ieșind de la un antrenament la atletism, am văzut pe un teren alăturat o echipă de fotbal de fete făcând antrenamente cu antrenor, organizat și am rămas pur și simplu șocată, cum echipă de fotbal de fete?”

Echipa pe care Lili Șanta o văzuse era Spartac București, iar entuziasmul a împins-o să ceară voie la un antrenament. De aici până la a fi chemată la echipă n-a fost mult, singura problemă era că Lili nu locuia în București și a trebuit să se întoarcă la Satu Mare a doua zi.

Deciziile regimului politic de dinainte de 1989 au făcut ca atâtia ani fotbalul feminin să nu aibă un cadru oficial de desfășurare, să nu aibă condiții și nici chiar jucătoare. La fel ca Lili Șanta au fost și alte fete care jucau cu băieții și care nu știau că există și echipe feminine de fotbal și că au și ele o șansă. Într-o societate ceva mai democratică decât cea de atunci, percepțiile și prejudecățile sociale legate de femei au persistat și au dus la o lipsă a interesului, a investițiilor și la o slabă mediatizare a fotbalului feminin. Reprezentarea femeilor în acest sport a rămas astfel problematică și mai are chiar și azi de parcurs un drum lung până să putem vorbi despre oportunități egale cu cele pe care le au fotbaliștii.

Deși exista dorință din parte clubului, legitimarea la Spartac București nu s-a întâmplat. În ianuarie 1987 însă, Lili a fost invitată să se alăture celei mai puternice echipe feminine la un turneu în sală desfășurat la Brașov. Acolo a fost remarcată de antrenorul lui ICIM Brașov, iar după câteva luni, în ciuda vârstei fragede și a împotrivirii mamei, Lili Șanta se-a mutat în orașul de sub Tâmpa.

Perioada de la Brașov a fost una înfloritoare, cu mai multe campionate câștigate și cu un număr impresionant de suporteri extrem de dedicați, despre care Liliana își amintește și acum cu emoție. „Niște oameni pe care nu o să îi uit niciodată în viața mea, veneau nu doar la meciurile de acasă, veneau cu noi la foarte multe meciuri din deplasare, exact ca și la băieți.” Cu toate astea, în acest timp în Satu Mare nimeni nu știa că există fotbal feminin.

În anii ’90, fabricile și întreprinderile care încă funcționau reușeau să își recompenseze sportivele cu salarii și prime. Regresul cel mai mare s-a produs odată cu fenomenul dezindustrializării, care a afectat toată România; finanțarea a fost sistată la mai toate echipele din campionat. De atunci, fotbalul feminin s-a bazat aproape exclusiv pe pasiunea pentru acest sport. În prezent nu există date publice cu privire la ponderea jucătoarelor cu contract din Liga 1, zvonurile fiind că puțin peste jumătate din echipele de prim eșalon își permit să își trateze jucătoarele ca pe niște profesioniste, oferindu-le salarii.

După ce ICIM a intrat în imposibilitatea de a-și susține susține financiar echipa, toate jucătoarele și stafful tehnic au trecut sub conducerea uzinei Fartec, rezistând doar doi ani. A urmat o perioadă de un an în care jucătoarele și-au găsit diverse echipe, inclusiv în Liga 2, doar pentru a putea evolua în continuare la echipa națională.

În ’96 fostele componente ale ICIM-ului revin la Brașov, însă având o nouă formă inedită de finanțare: sponsorizarea jucătoarelor individuale, un sponsor susținea una sau două jucătoare de la echipă. Astfel Lili Șanta și portarul ICIM-ului, Izabela Ștefănescu, ajung să fie susținute de fostul primar al Brașovului, George Scripcaru.

Fotbal feminin sub tricolor

Odată cu performanțele din campionat au venit și primele convocări la proaspăt înființata echipă națională a României. Cantonamentele aveau loc la Câmpina iar primele victorii internaționale au dat un plus de încredere în fotbalul feminin.

Oficializarea din 1990 a venit cu un val de entuziasm și susținere a echipelor naționale ce disputau partide în străinătate. Un astfel de episod s-a întâmplat și la un meci cu Israel la care au asistat numeroși suporteri români. „Așa de bine ne-am simțit, să strige oamenii România, România, să te încurajeze pe un stadion în străinătate.”

Citește continuarea poveștii Lilianei Șanta pe fotbalfemininromania.ro.

Fotbal Feminin România, un grup de pasionate ale fotbalului care cred că e loc de mult mai multe femei în fotbalul românesc, își propune să aducă în prim-plan poveștile sportivelor care jucau fotbal pe vremea când acesta era interzis, a celor care încearcă să își facă un nume în realitatea zilelor noastre, dar și ale generației ce vine. 

Sursă foto: arhiva personală 

Montaj video: Alexandra Diaconu