Frumoasa și bestia: Ajax face spectacol, o domină și pe Juve, dar Ronaldo nu iartă pe nimeni. Exact ca Barcelona lui Messi
Lead.ro 11 aprilie 2019După două egaluri frumoase cu Bayern, ambele în faza grupelor, după alte două meciuri mari contra lui Real, pe care a eliminat-o chiar la Madrid, lui Ajax i s-a cerut o nouă probă că drumul ei n-a fost întâmplător. De parcă fotbalul jucat până aici n-ar fi fost dovada suficientă, specialiștii – și ai noștri, și ai lor – l-au scos din buzunar pe obișnuitul „Da, dar…“. Da, au jucat, dar Bayern și Real n-au fost chiar ele sezonul ăsta; da, au jucat, dar să-i vedem cu o echipă închisă; da, dar să-i vedem cu Juventus, să vedem atunci dacă mai pot pasa așa.
Ei bine, după primele 90 de minute ale acestui sfert de finală, avem toate indiciile necesare că Ajax chiar știe fotbal. Și încă ce fotbal frumos!
Pe Johan Cruijff Arena, într-o atmosferă superbă, de Jong, de Ligt, Tadic, Neres și ai lor s-au așezat în același 4-2-3-1 foarte dinamic – un sistem care stă aproape de filosofia fotbalului total în care Ajax i-a format pe Johan Cruyff, Frank Rijkaard, Bergkamp, Kluivert, frații de Boer, Seedorf sau Davids, van der Vaart, Sneijder și mulți alții – , au început morișca lor de pase din prima și devieri pe poziții viitoare și au împins-o pe Juventus în spate, tot mai în spate. Experimentați, trecuți prin multe, torinezii s-au prins devreme că atât timp cât tinerii ăștia vor alerga ca apucații în jurul lor nu au ce face decât să aștepte.
Și-au așteptat cuminți până spre finalul reprizei, când Bernadeschi a ratat prima ocazie a lui Juve, ca pentru a-l anunța pe Ronaldo. Revenit după câteva săptămâni de absență, portughezul nu s-a văzut prea mult în primele 44 de minute, dar a confiscat toată atenția înainte de pauză, cu un gol-fulger: aut la mijlocul terenului, pasă în centru, de acolo în margine, de unde Cancelo l-a zărit pe Ronaldo repezindu-se printre liniile lui Ajax direct în careu. Demarcat perfect, Cristiano a plonjat pentru o lovitură de cap imparabilă – un gol pe care l-a marcat de nenumărate ori în ultimii ani.
Ronaldo adds another to his #UCL collection 🎯
👕1⃣6⃣1⃣
⚽️1⃣2⃣5⃣ pic.twitter.com/mdqMNFipBF— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) April 10, 2019
Că Ajax a răspuns imediat, la câteva secunde după pauză, prin excelenta pătrundere și finalizare a lui Neres, și apoi a forțat victoria până spre final, când bara lui Costa a mai tăiat din avântul ei tineresc, asta ne promite un retur încins la Torino.
Ne așteaptă probabil una dintre ultimele apariții ale acestei frumoase echipe care va rămâne, peste doar câteva luni, fără mulți dintre jucătorii ei actuali. Cel mai de seamă, Frenkie de Jong, a semnat deja cu Barcelona, căpitanul Matthijs de Ligt, care va face 20 de ani în august, e dorit și el de toate marile cluburi, la fel și Ziyech, Neres sau Van de Beek. Probabil că și antrenorul Erik ten Hag, care a antrenat rezervele lui Bayern în perioada în care Guardiola era și el la club, o va lăsa pe Ajax în urmă.
În urmă a cam lăsat-o și Barcelona pe Man United, după un 1-0 în care nici catalanii n-au insistat prea mult, nici englezii n-au reușit prea multe. Messi și Suarez au făcut faza din care Luke Shaw și-a deviat mingea în propria poartă, devreme în prima repriză, iar de acolo Barça, zgârcită cum o știi, a păstrat ea mingea, a dictat ea ritmul. Iar dacă Suarez ar fi făcut 2-0 la marea lui ocazie din a doua repriză, lucrurile ar fi fost lămurite până la capăt.
Chiar și așa, ca să reușească și-n Catalonia ce a reușit la Paris, United are nevoie de o (altă) minune. Dar Ole Gunnar Solskjær rămâne optimist.
"We're Man Utd, you can never write us off!" 🔴⚫️
Scott McTominay knows the Red Devils have a habit of upsetting the odds…
🎙 @DesKellyBTS pic.twitter.com/FGwEkl105K
— Football on BT Sport (@btsportfootball) April 10, 2019
Since THAT night in Paris:
4 defeats ❌
1 win ✅Can #MUFC turn the tie around in Barcelona?
📲 The Football Daily will bring you all the reaction tomorrow morning: https://t.co/QyEtthokcZ#MUNBAR #UCL #bbcfootball pic.twitter.com/Xz1BdNCJx3
— BBC 5 Live Sport (@5liveSport) April 10, 2019
Champions League quarter-final first leg results:
Liverpool 2-0 Porto
Tottenham 1-0 Man City
Man Utd 0-1 Barcelona
Ajax 1-1 JuventusWho are you backing to reach the semis?https://t.co/6gb9skaKSb #UCL pic.twitter.com/vyCEv53Cyt
— Match of the Day (@BBCMOTD) April 10, 2019
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni