Johan Cruyff: Înaintemergătorul. Povestea celui mai influent personaj din istoria fotbalului

Ciprian Rus 25 martie 2016

Era în 1973. Ajax Amsterdam tocmai câștigase a treia Cupă a Campionilor consecutivă. Casa Regală olandeză îi invitase la palat pe jucătorii și pe oficialii clubului, pentru a-i felicita. Când se ajunge la Johan Cruyff, cineva din anturajul regal nu-și poate reprima o mică remarcă de muritor de rând. “Se spune că ești mai celebru decât noi prin Regat”. “Da, dar celebritatea asta mă costă un impozit de 80% pe salariu”, le-o întoarce Johan, imediat ce se vede cu medalia agățată la gât. Își flutură teatral pletele de Beatles și pleacă.

Pleacă de-a binelea, căci Johan nu era omul jumătăților de măsură. Conștienți de nemulțumirile fiscale ale vedetei sale, cei de la Ajax îl promit Realului din Madrid. Dar Johan refuză. “Nu e etic!”. Vrea să își aleagă singur drumul: merge la Barcelona și devine cel mai scump transfer din istorie la acel moment. Primul transfer de peste 100 de milioane de pesetas, cum și-l amintește presa spaniolă. Suta aceea de mii de pesetas avea să devină cea mai profitabilă investiție din istoria fotbalului.

JohanCruyff1

Când ajunge la Barcelona, Johan e, pur și simplu, cel mai bun fotbalist născut vreodată în Europa (cel mai probabil, a rămas cel mai bun până în ziua de azi), un exemplar din rasa aceea rară căreia au aparținut Di Stefano, Pele și Eusebio și care îi anunța pe Maradona și pe Messi.

Cruyff, care câștigase trei Cupe ale Campionilor și avea deja un Balon de Aur în palmares, îi ajută pe catalani să câștige primul titlu după 14 ani și să administreze “ocupatorului” din Madrid un 5-0 vindicativ, care avea să intre în istorie. Numai asta și făcea cu vârf și îndesat suta de milioane de pesetas!

Dar Johan nu gândea în termeni de opresiune și de răzbunare istorică, așa cum gândea mai toată lumea în Catalunya pe vremea frustrantei dictaturi a lui Francisco Franco. Johan era, înainte de toate, un om liber, iar felul deschis și iconoclast de a vedea lucrurile al tânărului care își luase peste picior propria casă regală avea să însemne pentru Barcelona ceva ce nici cu miliarde de pesetas nu putea cumpăra.

Johan Cruyff și Sant Jordi

“Felicitări! Aveți un băiețel de nota 10!”, l-a întâmpinat ofițerul stării civile, cu zâmbetul acela, jumătate îndatoritor, jumătate plin de importanță, al omului simplu, când se potrivește ca o mare vedetă să ajungă la mâna sa. Johan Cruyff mersese să-și înregistreze în acte copilul abia născut în Spania franchistă.
“Cum v-ați gândit să-l botezați?”, îl întreabă oficialul. “Jordi”. “Jordi Cruyff”. “Jor-di”, i-a silabisit Johan, care se suspecta că nu pronunță încă suficient de bine cuvintele în limba spaniolă.

Dar nu, problema era alta. Într-o vreme în care până și numele clubului-fanion al Barcelonei era spaniolizat forțat, CF (Club de Futbol) în loc de FC (Futbol Club), cum era natural în catalană, să-ți botezi copilul Jordi, la fel ca pe sfântul protector al Catalunyei, era imposibil! Funcționarul îl refuză, încurcat. Dar Johan bate cu pumnul în masă: “Sunt cetățean olandez și am dreptul să-i dau fiului meu ce nume vreau eu! Scrie după mine: Jordi Cruyff!”.
Se întâmpla cu doar o săptămână înainte de acel 5-0 din fieful lui Franco, pe “Santiago Bernabeu”. Venirea lui Cruyff la Barcelona însemna, mai mult decât orice, o schimbare de mentalitate.

“Salid y disfrutad!”

Ascuțit şi nonconformist – caracterul era o ilustrare fină a fizionomiei sale boeme, pe care copiii cuminți de la școlile de centru ale orașelor Catalunyei începuseră să o imite în masă, tunzându-se singuri în fața oglinzii, spre disperarea părinților – a lăsat Barcelonei mai mult decât un titlu și o cupă a Spaniei, cât a câștigat acolo, până în ’78, ca fotbalist.

Johan a inspirat plăcerea jocului și bucuria de a trăi, acel ceva dincolo de minut și scor – cele două mari apăsări ale modernității, nu doar în sport – care au făcut memorabilă o selecționată a Olandei, “Portocala mecanică”, echipă care nu a câștigat, de fapt, nici un trofeu cu Johan pe teren.

“Salid y disfrutad!”. “Ieșiți și vă bucurați!”, asta le spunea Johan Cruyff colegilor săi de echipă de la Ajax, de la Barcelona sau de la naționala Olandei. Asta le-a spus, ca antrenor, și lui Guardiola, Begiristain și Koeman, în 1992, când i-a trimis pe teren, împotriva Sampdoriei, în finala Cupei Campionilor Europeni, finală care avea să aducă primul trofeu internațional major în vitrina de pe “Camp Nou”.

Fotbalul trebuie să fie bucurie și pentru jucător, și pentru spectator, predica Johan, cu aerul său de ascet în pustnicia celor mai ascunse cotloane ale minții umane. Profet al “fotbalului total”, al cărui principal exponent a fost, în anii ’70, Cruyff a plusat, ca antrenor, cu ingeniozitatea și curajul său. “Mingea aleargă mai repede decât omul, fotbalul se joacă cu capul mai mult decât cu picioarele”.

Când, înaintea unui meci decisiv cu Valencia, le-a desenat jucătorilor pe tablă o formulă de joc cu trei “fundași” – Eusebio, Koeman și Witgsche – Guardiola și Begiristain s-au luat de cap. “A înnebunit Johan?! O să ne umple ăștia poarta de goluri!”. Dar 3-4-3-ul inventat de Cruyff a funcționat. Așa s-a născut fotbalul polivalent, estetic și asumat al Barcelonei de azi. Omul care, în tinerețe, a găsit cheia “lacătului” italian al lui Helenio Herrera a inspirat “tiki-taka” expusă magistral de cel mai bun dintre elevii și urmașii săi într-ale antrenoratului, Josep Guardiola.

Fotbalul după Johan Cruyff

johan-cruyff-pep-guardiola

Nimeni nu a influențat fotbalul în măsura în care a făcut-o Johan Cruyff. O spune azi “Marca”, un ziar de Madrid, sub semnătura grea a lui Santiago Segurola, o spun, de fapt, toți cei care l-au cunoscut pe Johan. Fabuloși pe gazon, Pele, Maradona sau Di Stefano au lăsat puține lucruri semnificative fotbalului după ce au pus ghetele în cui.

Cruyff nu s-a mulțumit cu vreo postură călduță de imagine și de reprezentare pe la Ajax sau Barcelona. Înainte de la pleca din Catalunya pentru o aventură în Statele Unite ale Americii, i-a pus pe masă președintelui Josep Lluis Nunez un plan de academie de fotbal pe model Ajax.

Așa avea să se nască faimoasa “La Masia”, cea mai bună școală de fotbal a ultimelor decenii, care a scos generația “Dream Team” a lui Amor și Guardiola, condusă chiar de Johan Cruyff spre patru titluri consecutive în Spania și spre prima Cupă a Campionilor, așa avea să se nască, mai apoi, “generația de aur” a lui Puyol, Pique, Xavi, Iniesta și Messi, jucători care au câștigat tot ceea ce se poate câștiga în fotbalul de azi.

Johan_Pep_Luis_marca

“Modelul Cruyff” a devenit literă de lege la Barcelona, echipă care joacă și azi cu dezinvoltura și bucuria “olandezului zburător” venit de la Amsterdam ca să revoluționeze nu doar o echipă sau un campionat, ci însuși felul nostru de a privi fotbalul. Scoțienii au inventat pasa, la câteva zeci de ani de când fotbalul se juca pe principiul grămezilor spontane din rugby. Johan ne-a învățat, după încă 100 de ani, ce să facem, de fapt, cu pasa.

Ultima reverență

Când, în urmă cu câteva săptămâni, Messi și Suarez au jucat un penalti indirect, spre surprinderea lumii întregi, gestul a fost imediat interpretat ca o reverență față de Johan Cruyff, cel care a făcut celebru artificiul pe finalul carierei sale. Retras de ani buni din cercurile de sfătuitori ai Barcelonei, după plecarea din funcția de președinte a lui Joan Laporta, Johan Cruyff a rămas, în ciuda relațiilor reci cu noii conducători, ideologul „fotbalului-spectacol” al Barcelonei.

JohanCruyff

Vestea că avea cancer a căzut ca un trăsnet peste lumea fotbalul, acum câteva luni. Dar, pozitiv și curajos, Johan a ținut să îi asigure pe toți că lucrurile sunt sub control. Zilele trecute urma să se vadă cu președintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu, pentru a semna o importantă colaborare instituțională între club și fundația sa. Revenirea lui Johan în mijlocul clubului său de suflet urma să fie un eveniment cu totul special. Dar întâlnirea a fost amânată din scurt, din motive „de agendă”. Lumea s-a gândit, imediat, la ce e mai rău…

“Am 2-0 la pauză împotriva cancerului şi o să câştig acest meci”, spunea Johan Cruyff, acum o lună. Cum a fost mereu, şi pe teren, şi pe marginea lui, Johan era şi acum ireverențios în lupta cu crunta previzibilitate a vieții noastre. Destinul i-a răspuns cu cel mai mare clişeu imaginat de sportul pe care Cruyff l-a înnobilat cu fantezia sa. 2-0 este, iată, ce ironie!, cel mai periculos scor. Johan a pierdut jucând deschis şi onest, cum îi plăcea lui. O știm toți cei care i-am văzut echipele la lucru: nu era omul care să tragă de timp.

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.