Încă o dată: Ajax Amsterdam câștigă și la Londra, cu Tottenham, se așază acum la un pas de finala Champions League

Lead.ro 30 aprilie 2019
Fast
Împarte cu alții acest articol

Când două echipe ca Tottenham și Ajax – spectaculoase, dar lipsite de experiență – ajung atât de sus în Liga Campionilor, se poate întâmpla să primim un meci anost. Presiunea e adesea prea mare, ocazia ajunge să inhibe, avântul ofensiv e înlocuit de precauție. N-a fost cazul la Londra.

Pe arena asta nouă a lui Spurs, Ajax și-a adus fotbalul ei modern – cu un sistem dinamic, cu joc complex, cu multe pase din prima și devieri pe poziție viitoare – și ne-a demonstrat încă o dată că tinerețea vine fără complexe și fără griji. Fotbal pentru bucuria jocului, asta ne-a arătat Ajax în actuala ediție de Liga Campionilor, o campanie în care tânăra echipă a lui Erik ten Hag n-a pierdut la Munchen, cu Bayern, și a câștigat la Madrid, cu Real, și la Torino, cu Juve.

Așezată în contextul ăsta, victoria de la Londra, unde Ajax Amsterdam a dominat-o pe Spurs, nici nu mai pare o grozăvie. Nu avem decât să admirăm în continuare jocul modern și curajos ale acestei echipe olandeze care nu vrea să se oprească aici. 

*

Pentru Tottenham, absențele lui Kane și Son, cei mai în formă jucători ai echipei, s-au văzut mai ales în prima repriză, când elanul lui Ajax a fost parcă subliniat și mai bine de letargia londonezilor. Poate că a fost lipsa de experiență la nivelul ăsta. Tottenham a mai fost o singură dată în semifinalele Cupei Campionilor (acum aproape 60 de ani), și, chiar dacă nici Ajax n-a mai ajuns aici de ani buni, senzația este că succesul marilor echipe de la Amsterdam a rămas cumva în ADN-ul acestui club. Un genom pe care Spurs nu-l are. 

Tadic, omul care a alergat cel mai mult în această ediție a competiției, a fost din nou în mai multe locuri simultan, Frenkie de Jong n-a atins nicio minge de două ori, de parcă tema jocului ar fi fost pasa din prima, căpitanul Matthijs de Ligt (care va face 20 de ani în august) a avut calmul unui om cu cel puțin 10 ani mai în vârstă, Ziyech, Neres și Van de Beek au desenat zeci de triunghiuri în jumătatea adversă. Unul dintre ele ne-a adus golul superb al blondului de Beek, care l-a fentat de câteva ori pe Lloris, înainte să-l bată la colțul lung.

Până aici totul a fost despre Ajax, care putea face 2-0 dacă de Beek ar fi ales o pasă în centru în locul șutului din unghi, la capătul unei alte faze de toată isprava: două pase iuți, un salt peste minge și o finalizare dintr-o bucată.

Amețită de viteza olandezilor, Tottenham are meritul că nu s-a prăbușit. Și, ușor-ușor, și-a făcut loc în meci. Două faze fixe periculoase, în care centrările lui Eriksen au ajuns pe capul lui Llorente, respectiv Alderweireld, ne-au arătat din nou că slăbiciunea lui Ajax e tocmai asta – mingea aruncată între portarul Onana și fundașii centrali. 

După pauză, englezii au ținut ceva mai bine de minge, au împins jocul – mai degrabă prin forță fizică decât prin construcții complexe – spre poarta lui Ajax și au dat senzația că sunt gata-gata să-și facă rost de câteva ocazii. Numai că (anti)sistemul ăsta al lui Ajax e atât de incomod încât fiecare minge pierdută la mijloc se poate transforma într-o contră periculoasă la poarta ta.

E principalul avantaj al acestui 4-2-3-1 cameleonic – un sistem care stă aproape de filosofia fotbalului total în care Ajax i-a format pe Johan Cruyff, Frank Rijkaard, Bergkamp, Kluivert, frații de Boer, Seedorf sau Davids, van der Vaart, Sneijder și mulți alții. Tranziția este imediată, căci echipa are mai mereu oameni în față. Și chiar dacă Ajax e de multe ori o echipă lungă, cu spații mari între linii, ăsta e rareori un dezavantaj, pentru că băieții din Amsterdam aleargă în fiecare meci mai mult decât adversarii.

Și asta s-a văzut perfect în ultimele 20 de minute ale meciului, când Tottenham a fost nevoită să-și lase deoparte disciplina tactică – principala armă a lui Pochettino – pentru a alerga umăr la umăr cu Ajax în acest joc liber, în care jucătorii lui ten Hag (care a antrenat doi ani la rezervele lui Bayern, într-o perioadă în care Guardiola era la prima echipă) își schimbă mereu posturile.

Bucuroși că jocul a alunecat în termenii lor, liderii campionatului olandez (la egalitate cu PSV) au avut marea șansă să rezolve calificarea chiar de la Londra, numai că șutul lui Neres (din prima, evident) a lovit bara, cu ceva mai mult de 10 minute rămase de jucat.

Speriată probabil de acest glonț care i-a șuierat pe lângă ureche, Tottenham s-a mai liniștit și ea. În final, Pochettino și ai săi au părut să accepte acest 0-1 ca pe-o primă bătălie pierdută.

Peste opt zile, la Amstredam, pe stadionul Johan Cruyff, englezii vor fi nevoiți să înscrie. Îl vor avea în teren pe Son și, cu ceva noroc, îl vor avea în teren și pe Kane.

Până atunci, Ajax poate fi mulțumită. Nu doar că a fost mai bună, dar are de-acum prima șansă la calificarea în finală, o performanță pe care n-a mai reușit-o din 1996.

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories