Interviu | Denisa Dedu: „Ne vom aduna încă o dată și vom încerca să obținem mai multe din meciurile cu Suedia și Japonia”
Andrei Năstase 9 decembrie 2019Când România încă era egala Rusiei, după vreo 35 de minute de joc, din colțul galben al tribunei metalice din Park Dome, marea sală de expoziții care găzduiește toate meciurile fazelor finale ale Mondialului japonez, puteai auzi, cât de poate de clar, numele Denisei Dedu. Până acolo, Denisa fusese mai bună decât experimentata și valoroasa Anna Sedoykina, iar România reușise să se țină aproape și chiar să conducă, în debutul reprizei a doua, Rusia – campioana olimpică de la Rio și finalista Europeanului de anul trecut.
Ce s-a întâmplat în ultimele 20 de minute știi deja prea bine, iar căderea României ne-a amintit, pentru încă o dată, că echipa asta tânără are nevoie de timp pentru a crește împreună. România a ajuns în Japonia nu doar cu multe jucătoare noi, între ele și cinci fete de 22 de ani sau chiar mai puțin, dar și cu cei mai tineri portari ai turneului: Diana Ciucă va împini 20 vara viitoare, Iulia Dumanska are 23 de ani, iar Dedu, intrată în circuitul Naționalei acum opt ani, înaintea Mondialului din Brazilia, are 25. „Atunci am avut mai multe emoții”, ne spunea Denisa acum trei ani. „Eram mai mică, nu știam exact cu ce se mănâncă sportul de înaltă performanță”. N-a prins multe minute acolo, dar a fost o experiență care a învățat-o să gestioneze turneele importante.
Între timp, Dedu și Dumanska sunt principalii portari României încă de acum doi ani, de la Campionatul Mondial din Germania. Și cum anul trecut, la Europeanul din Franța, ambele au avut roluri esențiale într-o campanie încheiată pe locul patru, la un pas de medaliile de bronz, mulți ne așteptam ca poarta să fie primul argument al acestei echipe cu atât de multe piese noi. Am înțeles târziu, după ce România a primit 31 de goluri de la Spania și câte 27 în meciurile cu Muntenegru, Ungaria și Rusia, că poarta și apărarea depind una de cealaltă.
La câteva ore după ce Tomas Ryde ne spunea că „Denisa Dedu a făcut un pas important înainte, a avut multe reușite în poartă – unele în momente critice – și cred că e dificil pentru ea acum, după înfrângerea asta (cu Rusia)”, am vrut să o întrebăm pe Denisa despre relația portarilor cu apărarea, despre energia echipei înaintea următoarelor două meciuri și despre evoluția acestui grup format din scurt.
Denisa, ai început turneul cu o problemă la gleznă, cum ești acum?
Entorsa am făcut-o în timpul pregătirii la Saga. A fost acum o săptămână și ceva, am pierdut niște antrenamente și amicale, nu știu dacă neapărat ăsta a fost motivul (pentru care poarta n-a arătat grozav). Și noi, portarii, depindem de apărare, și apărarea depinde de noi, lucrurile n-au funcționat atât de bine la început, am avut niște probleme. N-a fost o situație tocmai ușoară, dar am încercat să ne ajutăm reciproc și pe parcurs am început să ne înțelegem mai bine, să punem la punct ce n-a funcționat. A fost așa, o confuzie, probabil că nu am reușit să legăm perfect relațiile de joc cu jucătoarele care au venit în ultimul moment la echipă, dar pe parcursul competiției și cu mai multe antrenamente, am reușit, puțin câte puțin, să ne regăsim în teren. Cred că e un lucru destul de normal, era de așteptat să fie așa, pentru că a fost situația cum a fost înainte să venim și nu ne-a fost ușor. Dar am încercat, atât cât s-a putut, să remediem și să vedem ce e de făcut și să găsim soluții.
Ați câștigat acum și încrederea în apărare? Și invers?
Eu tot timpul am încredere, e obligatoriu că credem unele în celelalte. Însă ați văzut că în meciuri au fost multe situații de unu la unu, când portarii nu au șansele cele mai mari de a apăra. Și atunci e normal să fie un deficit. Dar în continuare am încredere în apărare și cu siguranță lucrurile vor fi din ce în ce mai bune.
Ați părut, la finalul meciului cu Rusia, stoarse de energie. E ăsta un lucru care vă preocupă, dacă ne gândim că turneele acestea lungi sunt și un concurs de rezistență?
Da, știm că pe parcursul competiției, și mai ales când ajungi la sfârșitul ei, resursele de energie sunt importante. Noi am avut șase meciuri în ceva mai mult de săptămână, cred că e destul de mult. Oboseala e deja acumulată, mai ales pentru cele care au jucat meci de meci aproape 60 de minute se resimte, cred că și în cazul celorlalte echipe. În fazele finale, e importantă și pregătirea fizică personală, dar și cea colectivă, e și ăsta un factor. Ținând cont că avem și jucătoare accidentate, care mult timp nu s-au putut pregăti, cum e cazul Cristinei, e dificil să păstrăm aceeași intensitate. Dar încercăm să ne recuperăm cât mai bine și să suplinim prin dorință.
Cum vă remontați pentru următoarele două meciuri?
Deși am avut multe urcușuri și coborâșuri în jocurile de până acum, și multe momente în care nu ne-am mai regăsit, sunt mândră că de fiecare dată ne-am luptat. De la începutul campionatului, ne-am luptat la fiecare meci, indiferent că pe hârtie a fost greu sau ușor, noi tot timpul am încercat să ieșim cu capul sus. Și cred că până acum am reușit. Și cu Rusia am încercat tot posibilul pentru a câștiga, din păcate ultimele 20 minute nu au fost în favoarea noastră și asta a fost. Poate diferența de goluri e destul de mare pentru cum a evoluat meciul, dar ăsta e sportul. Ne vom aduna încă o dată și vom încerca să obținem mai multe din meciurile cu Suedia și Japonia.
Costică Buceschi ne spunea că programul jucătoarelor echipei naționale e cu totul altul decât al fetelor care nu sunt aici. Că pentru voi, pregătirea individuală trebuie să continue în fiecare zi, chiar dacă alte colege de la club au vacanță…
Așa este. Și nu e ușor, multe dintre noi suntem angrenate și în campionatul României și în Liga Campionilor, joci din trei în trei zile. Și la echipa de club programul e intens și nu ai timp de odihnă. Noi nu am avut pauză nici măcar o zi. E normal, e oboseală acumulată și trebuie să ne pregătim și fizic, dar și mental pentru un astfel de campionat. Pentru că îmi doresc să fiu aici, nu mi-aș fi dorit acum să am vacanță și să nu fiu la campionatul mondial. Dar într-adevăr nu e ușor și trebuie să ai o voință foarte mare să poți să faci față.
Același lucru va fi valabil și la turneul de calificare la Tokyo, turneu pe care îl veți ataca probabil cu același grup. Ești optimistă că aveți timp să creșteți și mai mult până acolo?
Turneul de calificare pentru Jocurile Olimpice cred că o să fie în câteva luni (martie), cu siguranță cam același grup de fete o să fie și acolo. Și ați văzut că am început să progresăm ușor pe parcursul competiției, să se mai lege din relații. Mai avem cel puțin două meciuri aici, ne vom folosi și de ele. Cu siguranță că după turneu o să facem o analiză, o să vedem ce-a funcționat, unde trebuie să îmbunătățim și sper din suflet ăa dacă vom avea ocazia să jucăm la turneul de calificare să jucăm cât mai bine și să fim o echipă destul de puternică.
În final, spune-ne dacă vorbiți cu colegele voastre de la Brașov, dacă ați păstrat legătura zilele astea.
Da, vorbim, normal că ne pare rău de situația lor. Avem un grup, ținem legătura acolo, ele ne încurajează tot timpul, noi facem la fel, le transmitem gânduri pozitive. Dar nu am încercat să mai dezbatem acea situație, pentru că nu ajută. Le dorim să fie bine și le așteptăm să vină alături de noi cât se poate de repede. Asta e situația, ce putem face e să le încurajăm și să fim alături de ele.
*
După prima zi a grupelor principale, Rusia a făcut 6 puncte, Spania are 5, Muntenegru a trecut de Japonia (nu așa de simplu, 30-26) și a făcut 4 puncte, iar Suedia, următoarea noastră adversară, are 3 puncte, după ce a egalat Spania în ultima secundă, 28-28, la capătul unei reveniri spectaculoase (ibericele au avut și nouă goluri avans!).
România, fără puncte până aici, privește spre alte două meciuri diferite, în care jucătoarele fără experiență o pot câștiga, relațiile de joc pot fi dezvoltate, iar timing-ul din atac și colaborarea din apărare – și dintre apărare și poartă – pot fi exersate.
Programul României în Main Round:
Marţi, 10 decembrie, 13.30 – România – Suedia
Miercuri, 11 decembrie, 11:00 – România – Japonia
Foto: FRH
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni