„O să aibă o carieră mare”. Denisa Dedu, portarul care visează la o medalie cu România, privește spre viitor. Al ei și al naționalei

Andreea Giuclea 20 martie 2016

Brașoveanca Denisa Dedu a trăit din tribune victoria cu Danemarca, din prima zi a turneului preolimpic. Alături de staff-ul naționalei, al treilea portar al României a stat mai mult în picioare, de unde le-a aplaudat și încurajat pe fete. Le-a ținut pumnii strânși mai ales portărițelor Paula Ungureanu și Ionica Munteanu, două din modelele cu care a crescut și de la care învață de când e la lot.

Prima dată când a stat în poartă, la junioare, Denisa s-a plictisit. Avea 13 ani și se dusese la handbal mai mult în joacă, cu o prietenă. Antrenorii au pus-o portar, pentru că era înaltă, dar i se părea că stă cam mult degeaba, nefiind prea multe acțiuni în fața porții la vârsta aia. După ce echipa de juniori a Rulmentului Brașov s-a desființat, s-a dus la Dinamo Brașov, și n-a vrut să spună că mai stătuse în poartă. „Voiam pe teren, normal, ca inter. Antrenorii nu m-au forțat, au încercat să mă lase, dar mi-am dat seama și eu că nu prea e de mine acolo.”

Așa că a ajuns iar în poartă. Antrenorul Ferencz Lehner a încurajat-o, și-a dat seama că i se potrivește și a prins încredere. A debutat în Liga Națională la 16 ani, promovată la echipa de senioare a Rulmentului Brașov de Mariana Tîrcă, care îi prevedea de atunci „o carieră mare”. Anul următor i-a adus o convocare la naționala de senioare, la Campionatul Mondial din Brazilia din 2011. Avea 17 ani și trei luni și devenise cea mai tânără componentă a naționalei care participa la un turneu final.

„Atunci am avut mai multe emoții. Eram mai mică, nu știam exact cu ce se mănâncă sportul de înaltă performanță”. N-a prins multe minute, dar a fost o experiență care a învățat-o să gestioneze turneele importante, „febra competiției”.

În paralel cu emoțiile de pe teren, tot mai mari pe măsură ce importanța competițiilor creștea, Denisa jongla și cu școala. Era la un liceu de informatică și ajunsese să joace la cinci echipe – de junioare și senioare la club, plus loturile naționale de junioare, tineret și senioare. „Încercam să mă împart peste tot, cât puteam mai bine, dar lipseam și câte două-trei săptămâni de la școală.”

A avut profesori înțelegători, deși nu toți, a luat Bacul cu bine, și acum e în anul trei la Facultatea de Marketing. Nu știe încă ce vrea să facă după ce-și încheie cariera, o să se gândească la asta pe la 30 de ani. „Momentan vreau să mă bucur de handbal.”

Acum se bucură de handbal apărând poarta Coronei Brașov, cu care s-a calificat în semifinalele Cupei EHF. Se bucură și că e din nou în lotul național, după ce n-a fost convocată la Mondial. „Eu întotdeauna mi-am dorit să fiu la echipa națională, indiferent de acțiunea lotului. Normal că mi-a părut rău, dar asta e, viața merge înainte, acum e important ce voi face pe viitor.”

Un viitor de la care are așteptări mari și multe visuri, printre care o medalie cu naționala și să joace la o echipă de Champions League. Știe că România a avut mereu portari buni, dar nu simte încă presiunea de a le călca pe urme. Mai are de învățat și de demonstrat și crede că e încă „un portar de perspectivă. Se bucură că poate fi în preajma Paulei Ungureanu, pe care o admira în copilărie, ca și pe Luminița Huțupan. Învață de la ea, ca și de la Ionica Munteanu că, pe lângă reflexe bune și plasament, e important să ai și răbdare în poartă. Și că experiența contează mult, mai ales la portari.

După ce le-a susținut din tribună la primul meci, cu Danemarca, sâmbătă seară, cu Uruguay, a venit rândul Paulei și Ionicăi s-o încurajeze de pe margine, pentru că Ryde și Buceschi au dat șansa fetelor tinere să-și arate calitățile.

„Ușor ușor trebuie să pregătim și viitorul și e bine ca toată lumea să se simtă importantă la echipa națională”, spune secundul Buceschi. Ca și în returul cu Norvegia și în amicalul cu Suedia, „pe teren s-au regăsit jucătoarele care au jucat foarte puțin sau aproape deloc la națională: Mădălina Zamfirescu, Gabi Perianu, Ana Tănasie, Denisa Dedu sunt niște jucătoare foarte tinere care în câțiva ani cred că vor fi în lotul de bază.”

„Hai, Deni!”, i-au strigat de pe margine titularele, pentru că Denisa a stat în poartă toate cele 60 de minute. N-a fost pe deplin mulțumită de cum s-a descurcat, crede c-a fost un pic rigidă, dar a simțit că aruncările urguayencelor au fost cam amețitoare, diferite de stilul european.

Dincolo de procentajul de 39% și de lovitura de la șapte metri apărată, handbalista de 1,81 metri a surprins și prin două goluri date din poartă în poartă, profitând de momente în care portărița adversă nu era pe poziții. A înscris, așa cum își dorea în copilărie, când ar fi vrut să fie inter. Pare că, așa cum spune și ea, acum nu se mai plictisește în poartă. „Acum e acțiune din plin.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.