Interviu I Andreea Rotaru, despre lecțiile primului ei turneu final și meciul cu Suedia: „De aici trebuie să o luăm doar în sus, să luăm lucrurile bune care s-au întâmplat cu noi”

[Corespondență din Castello]

Înainte de ultimul meci al României la Campionatul Mondial din Spania (cu Suedia, luni, ora 19.00), coordonatoarea de joc a Gloriei Buzău, Andreea Pricopi Rotaru, ne-a vorbit despre ce-a învățat din experiența primului ei turneu final cu naționala de senioare – un debut venit la 27 de ani -, cum a simțit duelurile cu echipe ca Norvegia și Olanda, ce trebuie să facă echipa României mai bine în viitor și ce-și dorește de la ultimul meci.

Cum ai trăit primul tău turneu final cu naționala de senioare?

La maxim, m-am simțit foarte bine. Mă simt încrezătoare, simt că sunt aici de mult timp și asta e datorită fetelor, care mi-au dat încredere că le pot ajuta. Am avut emoții foarte mari și într-un fel a fost bine că am început cu două meciuri nu foarte tari, că am intrat un pic în ritm și am mai scăpat de ele. Ele există, cu oricine ai juca, mai ales când reprezinți România, dar cred că reușesc bine să trec peste ele, să mă mobilizez și să le transform în ceva productiv, care mă ajută în meci.

Îți doreai de mult să ajungi aici, ce-a însemnat momentul pentru tine?

Îl aștept de ceva timp, de ceva ani buni. Tot am fost pe la echipa națională, de multe ori convocată la acțiuni, dar așa a fost să fie să nu ajung niciodată la un campionat mondial sau european. Chiar l-am așteptat de mult și mi-am dorit foarte mult să fiu aici. Mi-am dorit foarte mult să ajut, în primul și primul rând. Să simt că e nevoie să ajut. Și cred că am simțit asta, acum chiar pot să spun că am simțit și mă bucură foarte mult că mi s-a dat încredere și, pe de o parte, nu am dezamăgit.

Ce simți că ai câștigat din participarea la acest turneu?

Pot să zic că am câștigat experiența la nivelul acesta, pe care eu nu o trăisem până acum. M-am întâlnit cu partea asta de echipă foarte unită și de încredere și ajutor din toate părțile. Nu e neapărat diferit de atmosfera de la club, dar acolo stai un an de zile, mai sunt suișuri și coborâșuri. Dar aici, tot timpul când vii e o presiune anume, un sentiment anume, toată țara se uită la tine; plus că ești la Campionatul Mondial, unde toată lumea se uită la tine.

Că spuneai de presiune, cum simți așteptările din jurul echipei naționale? 

Mereu au fost și mereu vor fi, cred. Și noi, la rândul nostru, avem așteptări și ne dorim foarte mult să facem lucruri bune, tot timpul a fost foamea asta de rezultat și tot timpul ne-am dorit. Și acum am venit chiar să dăm totul, să prindem încredere în noi, să prindem experiență pentru viitor, să vedem ce putem face, ce putem schimba, ce putem îmbunăți. Eu zic că ne-am descurcat bine, chiar dacă rezultatele din cele două meciuri, cu Norvegia și Olanda, nu au fost chiar bune, am avut ce învăța din ele și ne-am luptat până la ultima picătură de energie.

Și ce crezi că ați învățat din meciurile astea, unde se face diferența?

Ele joacă același sistem și fac aceleași lucruri dintotdeauna. Sunt cam același nucleu întotdeauna, cam aceleași jucătoare, fac aceleași lucruri tot timpul. Eu am simțit lucrul ăsta când am venit la echipa națională, că te adaptezi un pic mai greu, simți un pic mai greu colegele, nu ai jucat cu majoritatea și relațiile de joc se văd, se simt. Îți trebuie un anumit timp să le dezvolți, să iasă perfect, să ai timing-ul perfect, sunt niște pași de parcurs pe care ele i-au făcut. Fiind prezente la fiecare campionat și mereu având rezultate bune, și încrederea lor e alta. Cred că asta e diferența între noi și ele, experiența asta de a fi mereu acolo.

S-a tot vorbit despre greșelile din atacul României, de la finalizare, ce crezi că trebuie făcut pentru a le elimina?

Să ne concentrăm mai mult, probabil. Vă dați seama că e frustrant, ajungi, te bați, iei pumni până acolo, și acolo o dai de gard, am trăit-o și eu în meciul cu Norvegia. E o frustrare destul de mare, faci lucruri bune și totuși uite că nu dai gol. Dar cred că și din asta putem învăța, încet-încet, să ne concentrăm mai bine, să fim mai atente, să dăm mai multă importanță șutului. Pentru că dai importanță acțiunii, construcției să ajungi acolo, și ajungi acolo și nu te gândești că e și cineva acolo în poartă. Dar eu zic că încet-încet vom face și lucrurile astea, cu muncă și dăruire o să fie bine pe viitor.

Tu cum te-ai simțit în teren? Ai jucat și pe inter dreapta.

Abia așteptam să intru, eram plină de energie, voiam tot timpul să fiu acolo, m-am bucurat pentru noi, pentru fete. E altă atmosferă, e ceva aparte, vii să dai tot ce ai mai bun. Eu am mai jucat în trecut (inter dreapta), acum ceva ani buni, când eram mai mică. Nu pot să zic că mi-e incomod, într-adevăr a fost o parte mai incomodă pentru că nu am mai evoluat de ceva timp acolo, și nu în formula asta. Trebuie să simți cum să dai pasă, când să ataci, lucruri care trebuie lucrate. Dar oriunde e loc și te pune antrenorul trebuie să joci și să-ți faci treaba.

Unde simți că poți progresa, cum te motivează ce-ai văzut aici?

Cred că pe toate planurile e loc de mai bine. Unde cred că aș putea să mai îmbunătățesc ar fi în apărare probabil, dar peste tot e loc de îmbunătățiri, și în atac, și la relațiile de joc, relațiile cu pivotul, relațiile între noi, se pot îmbuntătăți multe. Văzând anumite lucruri aici și simțindu-le pe pielea mea, că nu e joacă aici, nu e glumă, orice echipă care a venit, toată lumea și-a dorit să câștige și asta cred că trebuie să se mențină. Să-ți dorești tot timpul să fii mai bun, să te bați cu tine să fii mai bun.

Cum ai simțit atmosfera din echipă, cum ați construit acest grup unit?

L-am simțit de când am ajuns la București, din prima zi de cantonament, cred că a venit natural, de la sine. Ne-am dorit să demonstrăm că se poate, putem să fim unite, putem să fim bătăioase. Ne-am dorit să fim una lângă alta. Probabil și Cristi, mental coach-ul, ne-a ajutat, se simte. De fiecare dată când a fost un moment în care a fost mai greu, s-a ratat, s-au făcut lucruri mai puțin bune, echipa a fost mereu acolo, a încurajat, a transmis lucruri bune și contează asta: și pentru tine ca jucător, dacă greșești să vezi echipa că spune „hai că o scoatem la capăt”. Contează mult să nu te dezumfli așa, când vezi că lucrurile nu merg bine. Cred că ne-a ajutat și ne va ajuta foarte mult treaba asta în viitor, dacă o vom ține tot așa.

Care crezi că va fi cel mai mare câștig al echipei după acest turneu?

Echipa e cel mai mare câștig; că am fost împreună și am tras împreună în aceeași direcție și cred că dacă o ținem tot așa în viitor vor apărea și rezultatele pozitive și o să începem să și câștigăm meciuri.

Care crezi că e potențialul, unde vă doriți să ajungeți?

Cred că obiectivul e Paris 2024. Să fim acolo. Și, pas cu pas, pentru că a fost primul campionat mondial, cred că de aici trebuie să o luăm doar în sus, să luăm lucrurile bune care s-au întâmplat aici cu noi, lucrurile mai puțin bune să le lăsăm aici, și sper să urcăm.

Ce-ți dorești de la ultimul meci, cu Suedia, ce vrei să arătați?

Victoria, clar. E un sentiment așa, că ai dat tot, dar totuși n-ai victoria. Ne dorim din tot sufletul să nici nu ne uităm la tabelă, să jucăm și să dăm totul și sperăm să câștigăm. Pentru că avem nevoie pentru moralul nostru, fiind ultimul meci. E ultima imagine pe care o lași aici și e imaginea cu care tu pleci acasă în cap. Și dacă e o imagine rea, rămâi cu ea. Trebuie să tragem pentru noi, să jucăm pentru noi, chiar dacă nu mai avem șanse pe mai departe, e important pentru noi, pentru moralul nostru, pentru sufletul nostru. Să știm de unde să pornim. OK, am dat totul aici, de unde pornim următoarea dată când ne întâlnim?

Simți că se poate, ce trebuie să faceți mai bine?

Da, simt că se poate, pentru că ne-am luat de gât și cu Olanda, și cu Norvegia. Ce dacă le cheamă așa, ce dacă sunt nordice? Nu e absolut nicio problemă. Probabil că trebuie să nu mai ratăm atât. În ambele meciuri am avut ratări care probabil și-au pus amprenta în rezultatul final; dacă nu ratam atât poate arăta altfel scorul. Cred că la asta ar mai trebui să ne concentrăm și să fim mai bune. E greu, pentru că a intervenit și oboseala, s-a simțit și la meciul cu Puerto Rico că nu am fost 100%, probabil și din cauza oboselii, probabil și din cauza frustrării de după meciul cu Olanda. Pentru că e greu, e greu și să dormi după asemenea meciuri.

A rămas un pic cu voi înfrângerea aceea la un gol?

Da, e imposibil să nu rămână, pentru că nu doar că ai pierdut la un gol și a fost frustrant că l-ai pierdut la un gol, dar odată cu meciul ăla s-a pierdut și calificarea și sunt două chestii care atârnă greu pe sufletul nostru. Trebuie să ne adunăm și, chiar dacă nu mai are nicio însemnătate – adică are pe ce loc terminăm, dar nu să ne calificăm -, însemnătatea e să plecăm noi de aici cu capul bine și cu sufletul cât de cât OK.