Interviu | Tomas Ryde: „Există presiune pe echipa feminină a României, da. Și e ok să fie așa”
Andreea Giuclea 1 noiembrie 2019În a doua parte a interviului cu Tomas Ryde, selecționerul României vorbește despre adversarele României de la Campionatul Mondial din Japonia (30 noiembrie – 15 decembrie), despre nevoia unei mai bune organizări a handbalului românesc, care să pornească de la junioare, și despre ce înseamnă să fii puternic mental.
Despre adversarele României la Campionatul Mondial:
Intenția a fost să începem să pregătim tactic meciurile de acum, de la Cluj. Dar pentru că am tot avut jucătoare cu accidentări care ba erau, ba nu erau în echipă, am vorbit cu Costică Buceschi să renunțăm și să ne concentrăm mai mult pe jocul nostru și să-l pregătim cu intenție spre acele meciuri.
Dintre Ungaria, Muntenegru, Spania și România, trei echipe vor merge în grupa principală. Știm că una din ele va fi cea mai mare pierzătoare, și nimeni nu vrea locul acela, bineînțeles.
Cred că Muntenegru e mult mai puternică acum decât anul trecut. Unele jucătoare sunt în formă foarte bună. Jovanka Radicevic e la un nivel foarte ridicat. Durdina Jauković e într-o formă fizică mai bună și e mai rapidă. Milena Raičević e foarte bună.
Ungaria are niște jucătoare tinere pe inter foarte bune, care devin mai bune de la lună la lună. După mine, ce a făcut Ungaria în ultimii ani, în întreg sportul, e despre condiția fizică. Care nouă încă ne lipsește. Ștefan (Ciuntu, preparatorul fizic al echipei naționale) face o treabă foarte bună. I-am spus lui și lui Dragoș (Luscan, preparator fizic la CSM București) că ar trebui să pornească împreună o școală de pregătire fizică. Pentru că e nevoie de zona asta în țară, pentru viitor, pentru dezvoltarea sportului.
Se vede și în handbalul masculin de azi, nivelul din Norvegia, Danemarca, Germania, Franța – o altă lume. Și noi, în Suedia, avem același sentiment acum. Trebuie să recuperăm diferența, trebuie să facem și mai mult. În România, unii jucători spun că atunci când ai două meciuri într-o săptămână e foarte dificil. Le-am spus: După meci te duci direct la sală și faci cinci exerciții. După meci, pentru că nu există alt moment mai bun.
Despre nevoia unui sistem mai bun, pornind de la junioare
La echipa națională de tineret avem câteva jucătoare bune și acolo cred că ar trebui să creăm un playbook asemănător. Nu exact la fel, dar similar. Cred că ar trebui să avem un fel de-a juca românesc (a Romanian way of playing). În 2015, am avut multe discuții cu Costică Buceschi, cu Cristina (Neagu), Alice (Elisei), Mica (Brădeanu) despre cum ar trebui să jucăm. E despre a elimina deciziile slabe, a nu face greșeli în contratac, a juca cu schimbări de intensitate și tempo, a folosi jucătoarele de la 6 metri, extremele și pivotul, mult mai mult.
Eu am spus ce să facem, dar le-am lăsat pe jucătoare să discute despre cum să facem. Asta a fost principala schimbare, cred că înainte antrenorii voiau să le spună tot și unele jucătoare chiar vor să li se spună, pentru că se simt în siguranță. E nevoie de timp până mă înțeleg, ca să-și asume acest cum să facem. Dar nu au voie să schimbe ce să facem. Nu e loc pentru a juca liber, pentru a ieși din playbook.
Se poate implementa asta și la junioare, absolut. Dar procesul e altul. Am vorbit cu Federația și cred că modul cum e organizat handbalul la nivel de junioare și tineret e greșit. Folosim același model de organizare ca la echipele de senioare, dar la junioare nu trebuie să fie despre performanță, ci despre dezvoltare, învățare, despre proces. Trebuie să avem mai mulți antrenori la echipă, cum e în fotbalul american sau în hochei. Noi avem un antrenor, un asistent și poate un antrenor cu portarii. De ce să nu avem un antrenor pentru apărare, unul pentru atac, unul pentru extreme sau pivot?
Cred că trebuie să fie o mai bună organizare pentru dezvoltare, în viitor. Văd și în Danemarca, și în Germania că începe să se schimbe partea asta. Au mai mulți antrenori și muncesc mai mult la nivel individual. Asta e important la 16-18 ani, până la 20 de ani, ca jucătoarele să primească mai mult feedback. Unii antrenori sunt foarte buni la tehnici individuale, alții sunt foarte buni la nivel tactic.
Dacă te uiți la Norvegia, au un sistem foarte bun și multe jucătoare, dar au jucat cu aceeași echipă mai mulți ani, fără multe accidentări; deși Nora a mai lipsit. Înainte aveai multe zile împreună, dar acum sistemul competițional s-a schimbat. Liga Campionilor ia mai mult timp, cluburile iau mai mult, iar echipa națională nu mai are așa de mult timp. Dacă ai aceleași jucătoare, poți face lucruri într-o săptămână, dar dacă nu ai aceleași jucătoare, îți trebuie mai mult timp de pregătire. Și nu îl ai.
Cred că trebuie să schimbăm întreaga strategie, dar și structura din spatele strategiei. E vorba de cum ne organizăm, cum planificăm, și apoi cum planificăm echipele – de senioare, U21, U17, șamd. Dar nu facem asta și pentru echipele de management din jurul echipelor; nu vorbim despre cum ar trebui să lucreze și ele împreună. N-am fost la nicio întâlnire comună cu antrenorii echipelor naționale, feminine și masculine. Trebuie să facem și asta, să vorbim despre un stil românesc de-a juca, cum se poate obține, și să-l creăm împreună.
În Suedia, de la 15 la 18 ani, fiecare antrenor e educat să facă antrenamentele într-un anume fel. Deciziile sunt luate, se știe ce trebuie să facă și să învețe jucătoarele. După 18 ani, începem cu performanța. Nu înainte, nu le pasă de rezultat. Știu că în România le pasă, și cred că asta poate fi o greșeală. Trebuie să ai un scop: să știi când e vorba de dezvoltare, de educație, și când e despre performanță.
Exemplul francez
Cred că Federația a făcut multe schimbări, dar e nevoie de mai multe. Și să te uiți și la cum se schimbă lumea. Poate să mergi în Franța și să studiezi ce poți învăța de acolo. Eu spun asta și în Suedia: Mergeți în Norvegia, Danemarca, în Franța și vedeți ce fac bine.
În Franța, Federația a angajat 26 de antrenori full-time și lucrează în școli, iar școlile au echipe. Și acei antrenori se întâlnesc și decid unde să joace anumite jucătoare, la ce cluburi. Nu cluburile. Pentru mine, asta e o metoda puțin învechită și comunistă, am fost surprins că fac asta, dar ăsta e sistemul.
Când ne-am antrenat acolo, erau și jucătoarele Franței, ce echipă au! Unu la unu, cred că am câștiga poate 3 meciuri și ele 21, dacă iei doar puterea fizică și tactică. Au o echipă incredibilă. Dar în România avem alte lucruri, bineînțeles, și putem compensa prin modul cum jucăm.
Jucătoarele din România aruncă bine. Cred că danezele și norvegiencele aruncă mult mai bine ca multe altele, ca acuratețe, precizie. Dar cum pasează româncele, abilitățile tehnice și viteza în care o fac, e de 9.8 pe o scală. Jucătoarele franceze nu se apropie de asta, nu sunt așa precise. O dau mai în față, mai în spate, dar compensează pentru că sunt așa puternice fizic. Pot să primească mingea în altă direcție sau mai târziu, dar o iau și tot pot continua în același ritm. Dacă o jucătoare română primește mingea mai în spate, pierde din viteză, din body power. Nu au aceeași putere în partea de sus a corpului. Dar trebuie să studiezi lucrurile astea.
Când vezi cum joacă împreună Nora, Veronika, Stine în Norvegia, pasele sunt foarte bune, au un timing foarte bun și au mereu o poziție a corpului foarte bună când încep să atace unu la unu. Și asta e ce trebuie să întrerupi când te aperi. Când am jucat cu ele la Jocurile Olimpice de la Rio, erau prea rapide pentru noi. Rusia e la fel, când joci cu ele ai sentimentul că ești mereu cu un pas în urmă, prea târziu. Dacă ajungi prea târziu la Anna Vyakhireva, e bye bye. E incredibilă. Uneori te întrebi dacă un jucător chiar poate avea un impact atât de mare. Răspunsul e da. La fel e și cu Cristina Neagu.
Putere mentală, așteptări și presiune
Am vorbit cu jucătoarele despre ce s-a întâmplat în martie, la Golden League, când toată echipa s-a prăbușit, să zicem. A fost 100% mental collapse, breakdown. Nimic n-a mers.
Unii vorbesc de lipsa de putere mentală când e momentul pentru performanță. Dar poate nu e adevărat. Poate nu e despre putere mentală. Poate e despre structură, despre planificare, poate e despre cum te pregătești, ce mănâncă jucătoarele, când se culcă. Știu, de exemplu, că în România condițiile de călătorit sunt dificile și unele jucătoare nu se odihnesc suficient. Cred că Vâlcea și Brașov au avut călătorii de 23 de ore după meciurile europene. Așa că e despre mental weakness sau despre condiții dificile? Pot fi 1.000 de lucruri. Dar cred că ține de încrederea pe care o am în mine, încrederea în colegele mele, încrederea în antrenorul meu.
Echipa națională de junioare U17 a Suediei a avut o singură zi de pregătire și două antrenamente înainte de Campionatul European din vară. Și au câștigat argintul. Antrenorul le-a zis așa: Vreau să știu dacă vă place de voi, așa că în fiecare zi, o să am un minut cu fiecare și o să vă întreb asta. Nu există o alegere, trebuie să-ți placă antrenorii, și trebuie să vă placă playbookul. Și era un playbook foarte subțire, pentru că au avut doar o zi. Dar au avut o stare mentală incredibiă în echipă. Mă uitam la meciuri și jucau tot mai bine pe măsură ce avansau în turneu. Uneori e mai ușor când ai doar o zi de pregătire și jucătoarele sunt foarte fericite să fie la echipa națională și așteptările sunt joase. Pentru că așteptările declanșează ceva în creierul tău.
Există presiune pe echipa feminină a României, da. Și e ok să fie. Există interes, cred că și fanilor le place mult echipa, se poartă foarte frumos, fetele sunt deschise, nu sunt dive. Dar trebuie să ai și o percepție realistă a situației. Nici să te subestimezi, dar nici să te supraestimezi. Eu mă refer la două concepte: fereastra neagră si fereastra albastră. Fereastra neagră e atunci când totul merge groaznic, iar fereastra albastră când totul e minunat și fantastic. Și folosești pregătirea mentală: dacă se întâmplă asta, dacă arbitrii te scot, îți dau eliminare de două minute, apoi altă eliminare de două minute – stai calm, joacă la fel. Iar dacă se întâmplă alt scenariu și toate pasele ies minunat, nu te mai pregătești pentru meciul următor, ești prea optimist, zici: Suntem foarte bune. Da, dar ce putem face mai bine? Trebuie să fii realist mereu și foarte sincer, și antrenorii, și jucătoarele. Și să nu asculți prea multe lucruri din exterior, pentru că te pot afecta.
Ce rezultat l-ar mulțumi la Campionatul Mondial
Am fost fericit ultima oară, în 2015, când am încheiat cu medalie. Încă am lacrimi în ochi și-mi tremură vocea când mă gândesc la înfrângerea cu Norvegia din semifinale. Poți să vorbești și de Jocurile Olimpice, dar acolo au fost niște factori, au fost și accidentările Cristinei și Elizei. Dar în săptămâna aia de la Mondialul din 2015, când am început să atingem un nivel ridicat, când am învins Danemarca în prelungiri și am pierdut cu Norvegia, a fost cea mai grea noapte. Pentru că am fi câștigat finala cu Olanda, eram în formă bună.
Deci ca să fiu fericit cu performanța, asta e calea. Normal că vreau să câștig. Vreau să am obiective. Și cred că putem surprinde întreaga lume cu această echipă tânără. Se poate. Eu mereu cred că se poate întâmpla. Dar va fi o surpriză mare, dacă vom reuși. Însă când stelele se aliniază și totul funcționează bine…
Când jucătoarele dau 100% și luptă cu tot ce au în ele, sunt mereu mândru de asta. Asta e tot ce poți face. E vorba de încrederea pe care o simțim în cum lucrăm împreună, cum ne acceptăm rolurile, cum ne facem treaba, dacă dăm tot ce putem. Atunci ne putem uita în oglindă și să spunem: I did my best. Și apoi privești spre ziua următoare.
*
Iată și lotul extins al României pentru Campionatul Mondial din Japonia (30 noiembrie – 15 decembrie):
Portari: Denisa Dedu (CSM București), Yuliya Dumanska (SCM Râmnicu Vâlcea), Diana Ciucă (SCM Râmnicu Vâlcea) și Daciana Hosu (Corona Brașov)
Extreme stânga: Cristina Florica (SCM Rm. Vâlcea), Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău), Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița) și Alina Czeczi (Dunărea Brăila)
Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu (ambele de la CSM București), Sorina Tîrcă și Bianca Bazaliu (ambele de la Corona Brașov)
Coordonatori: Eliza Buceschi (Corona Brașov), Laura Pristaviță (Gloria Bistrița), Mădălina Zamfirescu (SCM Râmnicu Vâlcea) și Elena Dache (Dunărea Brăila)
Interi dreapta: Cristina Laslo, Daria Bucur (ambele de la Corona Brașov), Patricia Vizitiu (SCM Craiova) și Anca Polocoșer (Minaur Baia Mare)
Extreme dreapta: Laura Moisă (CSM București), Aneta Udriștioiu (Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare) și Andra Moroianu (Gloria Bistrița)
Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Raluca Băcăoanu (SCM Râmnicu Vâlcea), Lorena Ostase (CSM Slatina) și Dana Abed-Kader (HC Zalău)
Așa cum știi, România va juca în Grupa C, alături de Ungaria, Spania, Muntenegru, Kazakhstan și Senegal. Primul meci va fi contra Spaniei, pe 30 noiembrie.
Imagini: Sorin Pana / Sport Pictures
