It is NOT coming home. Croația trezește Anglia dintr-un vis frumos, se califică în prima ei finală de Cupă Mondială!

Danny Coposescu 11 iulie 2018

Oare se poate să marchezi prea devreme? În Regatul Unit, e un clișeu cu iz superstițios care rezistă și în vremurile astea mai „științifice‟. Știm că n-are nicio bază în realitate. Dar uite cum începutul furtunos al Angliei nu face decât să trezească din nou spiritul neîmblânzit al Croației, care își depășește oponentul și propriile limite fizice pentru a ajunge în prima finală din istorie.

Croația 2-1 Anglia (după prelungiri)

Cinci minute a durat fatalismul englez. În parcuri sau pe Twitter, întreaga țară a cântat despre una sau alta care se întoarce acasă, dar mulți și-au exprimat o anxietate cu rădăcini adânci. La urma urmei, „fifty years of hurt‟ n-au cum să dispară instantaneu. Dar nici nu trebuie mai mult decât 300 de secunde, când ai un colectiv ca ăsta.

Am vorbit atât de mult despre faze fixe în ultimele patru săptămâni – despre VAR, marcaj, trenulețe și chiar strategii din NBA. Dar când Modric s-a pripit cu o intrare nesăbuită chiar în afara careului propriu, Kieran Trippier n-a trebuit să se bazeze pe nimic altceva decât tehnica de care dispune fiecare englez din echipa lui Southgate, de la apărare până la atac. Șutul impecabil al omului de la Tottenham a dezlănțuit petrecerea în tribune (și acasă) și nevrozele în adversari.

Zlatko Dalic a menționat oboseala firească din lotul croat. Când ai nevoie de lovituri de departajare să depășești atât optimile, cât și sferturile, nu doar mușchii sunt întinși la maxim, ci și nervii. Asta ar explica de ce băieții lui au fost de nerecunoscut în prima repriză. Jucători de clasă mondială, ca Rebic sau Rakitic, parcă făceau pentru prima dată cunoștință cu mingea. Luka Modric a făcut neîncetat naveta între jumătăți, flămând după obiectul muncii – care a stat aproape neîncetat la cei mai limitați membri ai formației: fundașii.

Nimeni nu trebuie să le povestească lui Kane sau Lingard despre slăbiciunile lui Dejan Lovren. Le-au văzut cu ochii lor în Premier League. Dar până și ei au părut surprinși de gafele interminabile ale lui Domagoj Vida, a cărui fiecare atingere s-a transformat într-o invitație insistentă la presing pentru Anglia. Dacă mai pui la socoteală și flancurile evacuate complet de Vrsaljko și Strinic, înțelegi de ce singura dezamăgire pentru Southgate e că ai săi n-au intrat la vestiare cu un scor mai consistent pe tabelă. Dubla ratare a lui Kane, care l-a luat la țintă întâi pe Subasic, apoi bara, va rămâne mult în memoria colectivă a suporterilor.

E clar că Dalic și-a folosit bine cele mai importante 15 minute din cariera sa. Ce s-a spus la pauză trebuie îmbuteliat și pus pe piață, pentru că Croația a ieșit complet schimbată la față în repriza secundă. Cei porecliți „Vatreni‟ s-au scotocit prin buzunare și au mai găsit un pumn de energie. Iar englezii și-au pierdut-o aproape complet. O retragere tot mai consecventă a eliberat în sfârșit spațiul nu doar pentru Modric, ci și pentru Perisic, pe partea stângă.

De acolo a țâșnit aripa lui Inter spre probabil singura centrare bună trimisă toată seara de către Vrsaljko. Kyle Walker n-a putut decât să-și plece capul undeva în preajma ghetei care a adus egalarea în minutul 68 – acolo s-a instaurat din nou și frica de eșec (sau de succes?) a „Albionului‟. Doar că, pentru prima dată la turneul ăsta, ea s-a dus spre poartă. O defensivă atât de sigură până acum și-a pierdut cumpătul și i-a oferit cel puțin două ocazii uriașe aceluiași Perisic, care aproape că a izbucnit în plâns când nu le-a putut fructifica.

E evident cine s-a bucurat mai mult de prelungiri. Anglia avea nevoie disperată de un restart la sistem și Lee Dixon a venit cu alt argument pertinent: „Tot așteptam să obosească și nu se întâmplă. Dar trebuie să se vadă semne în următoarele minute”. S-au văzut într-adevăr semne – că naționala croată joacă cu o amintire proaspătă în cap. Cea din 1998, când medalia de bronz obținută în Franța „a unit o țară întreagă și a făcut-o să se simtă mândră pentru prima dată”, în cuvintele selecționerului din prezent.

O motivație ca asta te ajută să muți și munții – 360 de minute de fotbal în 11 zile sunt un adevărat Everest sportiv. Mai ales când se termină în izbândă. Până la urmă, Trippier a fost cel extenuat, iar Perisic s-a arătat suficient de proaspăt pentru a prelungi cu capul în minutul 109. Stones a fost cu un pas mai lent, în timp ce Mario Mandzukic a fost mai iute ca fulgerul în careu. Așa se scriu legendele: cu un singur șut, de data asta mai departe de brațul lui Pickford, care n-a mai reușit să repete minunile cu care ne-a obișnuit până acum.

Tot o minune e și Croația. Un fotbal măcinat de corupție, care trage până și talente pure ca Modric în mocirlă; o infrastructură sportivă lipsită de orice noimă, o guvernare disfuncțională și un antrenor numit cu 48 de ore înainte de jocul decisiv pentru calificarea la turneul rus. Și totuși, o finalistă eroică, care a depășit cele mai mari provocări imaginabile cu un zel aproape turbat. Păzea, Franța!

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare

„Dacă vrei să ai succes, trebuie să fii responsabil. Detaliile sunt atât de fine!”
Ciprian Rus
25 iulie

Putem repeta povestea Luceafărului, experimentul care ne-a dat cea mai bună generație din istorie?
Ciprian Rus
28 noiembrie

Tot ce-i mai rău: printre cioburi și gaze lacrimogene, finala Superclasico se transformă într-un lung coșmar
Danny Coposescu
25 noiembrie
Top Stories

Ce pierde echipa națională – și chiar handbalul feminin românesc – când handbaliste emblematice sunt tratate cu indiferență
Andreea Giuclea
26 octombrie

Cristina Neagu și-a anunțat oficial retragerea din handbal
Lead.ro
12 septembrie

Ana Bărbosu și-a primit medalia: „Sunt recunoscătoare pentru ce mi se întâmplă. Sper să existe o concluzie fericită și pentru fete, mă gândesc la ele”
Andreea Giuclea
16 august

Mansardă cu vedere spre Jocuri: note despre pisici, camaraderie și arene contopite cu Parisul
Ciprian Rus
25 august

„Ești român și reprezinți România la Jocurile Olimpice. Ce poate fi mai frumos de atât?”
Ciprian Rus
12 august

Cătălin Chirilă: „Această înfrângere e o lecție bine primită. Valoarea ei, pentru că a fost primită la Jocuri, e cu atât mai mare”
Ciprian Rus
9 august

Trei în canoea de simplu: Cătălin, Durerea și Luciditatea
Ciprian Rus
9 august

Mai repede, mai înalt, mai puternic. Și, poate, mai rar
Ciprian Rus
7 august

„L-am văzut pe LeBron!” Jocurile Olimpice sunt șansa de a-ți vedea de aproape eroii de care te-ai îndrăgostit privindu-i la televizor dintr-un alt colț de lume
Andreea Giuclea
7 august
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.

„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
Ciprian Rus
2 decembrie

Poate U-BT Cluj-Napoca să facă baschetul popular în România?
Adrian Țoca
29 mai

Interviu | „Win-win situation”. Emi Cățe, cel mai valoros baschetbalist român al momentului, și relația sa specială cu proiectul „U”-BT Cluj: „Cea mai bună alegere pe care o puteam face”
Ciprian Rus
8 martie

Mihai Silvășan, U-BT Cluj-Napoca: „E vorba de mentalitatea pe care o avem. Aici, singurul lucru care contează este victoria. Vrem să fim overachievers!”
Ciprian Rus
19 februarie

Interviu exclusiv Cristina Neagu: „Că oamenii s-au simțit inspirați de ce-am făcut, acesta e lucrul cel mai important pe care l-am reușit”
Andrei Năstase
19 decembrie

Siraba Dembélé: „Să crezi în tine, în cine ești și în ce poți să faci. Să nu încerci să fii ca altcineva” I Povestea unei jucătoare speciale
Andreea Giuclea
28 aprilie

RADU COSAȘU și viața în meciurile de fotbal
Ciprian Rus
24 aprilie

„Dacă nu oferi ceva altora, ce fel de viață trăiești?” Interviu cu Walter Bolognani, tehnicianul italian care a venit în România să construiască o academie de înot la Dinamo
Andreea Giuclea
11 ianuarie

„Unul dintre cei mai iubiți dintotdeauna”: Gianluca Vialli
Ciprian Rus
6 ianuarie

Gérard Pique și modelul jucătorului-președinte: înaintea ultimului său meci pentru Barcelona, „Geri” promite că se va întoarce: „Tornaré!”
Ciprian Rus
4 noiembrie

Viorel Filimon: „Mergem prin școli și, din păcate, vedem copii care abia merg, cât să nu se împiedice, iar unii sunt aproape de obezitate. Trebuie să schimbăm asta”
Ciprian Rus
14 august
LEAD © 2024

Lead este o publicație despre sport cu conținut original, premium, creat pentru noua eră în care a intrat jurnalismul digital și pentru noua generație de fani de sport.

Lead e despre cum ne influențează sportul viețile, despre temele și personajele importante, despre cum consumăm sportul și cum ne raportăm (diferit) la el în prezent.

Abonează-te la newsletter
În fiecare luni, primești pe mail o sinteză a celor mai relevante evenimente din sport, scrise pe un ton relaxat. Plus recomandări de lecturi și alte bunătăți. Nu te batem la cap cu alte motive.