Jucăm, în sfârșit, „la calitățile noastre”: curajoasă, agresivă și tehnică, România își face jocul indiferent de numele adversarului
Ciprian Rus 19 iunie 2019(Corespondență din Italia)
„Vom întâlni echipe foarte puternice, va trebui să jucăm la calitățile noastre ca să reușim”, spunea, înainte de începutul turneului, Alex Pașcanu, unul dintre liderii echipei de tineret a României. Într-un fel sau altul, mai articulat sau nu, am auzit expresia asta de „n” ori în ultimii 20 de ani. Am auzit-o de multe ori, n-am văzut-o, în fapt, aproape deloc la echipele „tricolore”. Un amestec de prudență amestecată cu neîncredere ne-a făcut să jucăm mereu la alibi, mereu la ciupeală, la „ne apărăm și vedem ce-o fi”.
Impulsionată de filosofia ofensivă a mentorului ei, Gică Hagi, și de curajul antrenorilor săi, Adrian Boingiu la fosta echipă U19 (actual secund la U21), respectiv Daniel Isăilă și Mirel Rădoi, actuala echipă de tineret a României și-a asumat deschis promisiunea – față de sine însăși, întâi de toate, și față de fani, mai apoi – de a juca fotbalul ei indiferent de context și de adversar. Au spus asta răspicat toți cei trei selecționeri în interviurile prin care, din 2016 încoace, Lead.ro a urmărit povestea puștilor care au făcut istorie în meciul cu Croația de la San Marino.
✔️ First ever finals win…
🇷🇴 Party time for Romania! 🎉🎉🎉#U21EURO #ROUCRO pic.twitter.com/LADlhIhGyX
— UEFA U21 EURO (@UEFAUnder21) June 18, 2019
Așa că, înainte de orice observație de ordin tehnico-tactic referitoare la partida de debut de la Euro 2019, România U21 trebuie felicitată pentru asta: a jucat „la calitățile ei”, 90 plus vreo 8 minute, așa cum ne promisese Alex Pașcanu înaintea turneului.
Ce joacă România
„Dacă avem un anume sistem de joc, fix, la U21, asta i se datorează în primul rând lui”, explica Mirel Rădoi, la una dintre conferințele de presă din timpul pregătirilor din Italia, fixându-l cu privirea pe tânărul Ianis Hagi. Într-adevăr, ca să potențeze calitățile lui Ianis – și ca să minimizeze, pe cât posibil, riscurile inerente jocului său direct, vertical, mereu la milimetru – Mirel Rădoi a construit un sistem de joc special: un 1-4-2-3-1, cu doi închizători harnici la sacrificiu, în spatele lui Ianis, și cu doi oameni de explozie pe benzi, capabili să intre cu șut la interior pe lansările decarului nostru.
Mulți joacă 1-4-2-3-1 pe hârtie în fotbalul nostru: ideea e cu câtă convingere îl pui în teren, căci, altfel, și echipele CFR-ului lui Dan Petrescu arată spectaculos pe foaia de meci. Aici e meritul lui Mirel Rădoi: a folosit în benzi, de-a stânga și de-a dreapta lui Ianis, jucători foarte ofensivi, pe Ivan și pe Man, și nu improvizații cu caracter defensiv. E limpede că Ivan și Man nu au fost cei mai inspirați oameni în meciul de la San Marino, dar faptul că au fost jucați așa și că și-au creat o mulțime de ocazii de gol „joacă” în favoarea selecționerului.
Riști și câștigi
Astfel construită, și trimisă în teren cu misiunea clară de a pune presiune maximă pe fundașii centrali adverși din primul minut, România era, în mod evident, expusă pe flancuri, acolo unde Ivan și Man trebuiau să închidă lângă Ștefan și Manea. Ambii fundași laterali au început mai slab meciul, ocazii s-au creat destule pe benzi, însă apărarea imediată a funcționat impecabil, la fel ca și axul central al echipei. Nedelcearu și Pașcanu au respins tot ce au prins, Băluță și Cicâldău s-au întrecut pe ei la deposedări în jumătatea noastră.
Pe recuperările celor doi închizători, Ianis Hagi a accelerat de fiecare dată jocul. România și-a suprins adversarul de atât de multe ori, mai cu seamă în prima parte, că un scor mai mare n-ar fi mirat pe nimeni. Doar scăpările tridentului din spatele MVP-ului Pușcaș a făcut ca scorul să rămână strâns până după lăsarea umbrei pe stadionul din Seravalle.
Agresivi
Mulțimea de contre și de mingi câștigate de ai noștri l-au adus în pragul disperării pe selecționerul croat, care recunoștea, la conferința de presă de după meci, că românii au fost mai agresivi decât jucătorii săi, că au câștigat mereu a doua minge și că au speculat la maximum slăbiciunile adversarilor.
Venind de la un popor precum cel croat, remarca legată de agresivitatea jucătorilor români nu poate fi decât un compliment. Apelul la „mentalitate” e un loc comun în fotbalul nostru: băieții lui Mirel Rădoi ne-au arătat și ce înseamnă „mentalitate” pe caniculă, împotriva unei echipe la rândul ei agresive și determinate.
Tehnică
„Le-am spus că dacă vom da dovadă de determinare, atunci la calitățile noastre individuale nu vom avea probleme să câștigăm”, le explicase Mirel Rădoi elevilor săi înainte de meci. Și aici s-a câștigat meciul: individualitățile României au fost mult peste individualitățile Croației. Chiar dacă a mai și greșit, chiar dacă a riscat uneori prea mult, Ianis Hagi a fost cu două clase peste decarul croat Halilovic, după cum Băluță și Cicâldău au fost peste toți mijlocașii centrali ai oaspeților. Practic, pe fiecare linie, România a fost mai bună decât adversara sa din debutul la Euro. Rezultatul final nu putea da decât cu plus pentru noi.
Curajoși
Și a mai fost ceva care a marcat diferența drastică de pe tabela de marcaj: tupeul alor noștri. La 0-0, după ce VAR-ul a certificat penaltiul, Ianis Hagi a fugit să-l convingă pe Pușcaș să bată el de la 11 metri. Pușcaș nu s-a lăsat înduplecat, dar faptul că jucătorii noștri nu se ascund de responsabilități e o notă în plus pentru această generație care ne-a dat încă o dată dreptul de a visa la mai mult.
*
Programul României
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
În celălalt meci al grupei noastre, Franța a ratat două penaltiuri, înainte să revină pe final cu Anglia, pe care a bătut-o (2-1) printr-un autogol din prelungiri.
Configurația completă a grupelor
Grupa A: Italia, Spania Polonia, Belgia
Grupa B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria.
Grupa C: Anglia, Franța, România, Croația.
Campionatul European se joacă între 16 și 30 iunie, în San Marino și în cinci orașe din Italia: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine. Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde. Iar miza este dublată de faptul că semifinalistele se vor califica și pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Foto: UEFA Euro U21/Twitter
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni