La alt nivel: SCM Râmnicu Vâlcea pierde la scor returul cu Gyor, rămâne fără puncte în Liga Campionilor, dar încă se poate califica în optimile de finală
Lead.ro 10 ianuarie 2021SCM Râmnicu Vâlcea pierde din nou cu Gyor – campioana en-titre și cea mai puternică echipă din Liga Campionilor -, ajunge la șase înfrângeri consecutive în actuala ediție a Ligii Campionilor, dar păstrează șanse (bune) la calificarea în optimile de finală.
După acest 37-20 în care portărița Solberg a închis pur și simplu poarta lui Gyor, antrenorul Florentin Pera, jucătoarele sale și suporterii lor nu pot decât să spere că ce-a fost mai greu a trecut. Și măcar pe hârtie, urmează de-acum meciuri ceva mai simple. Însă mult mai importante, dacă ne gândim că nu cu Gyor își propusese SCM să adune punctele necesare calificării.
*
Campioana precedentelor trei ediții Champions League a venit la Vâlcea cu opt handbaliste pe care le-am văzut recent în finala Campionatului European din Danemarca, pe care Norvegia a câștigat-o în fața Franței. Iar Solberg, Oftedal și Kristiansand, atât de importante în succesul Norvegiei, ne-au demonstrat că și-au păstrat nivelul extraordinar arătat în luna decembrie. Kristiansand a terminat meciul cu 9 goluri, cele mai multe marcate din pasele lui Oftedal, iar Solberg a avut un procentaj de aproape 50% pentru mingile apărate!
De adversarele lor din acea finală, Nze Minko, Edwige sau portărițele Leynaud și Glauser – și ele impresionante la EURO – nici n-a fost prea mare nevoie de la Vâlcea, unde Gyor s-a desprins încă din start și n-a mai privit înapoi.
Cu o sumedenie de goluri simple și foarte, foarte puține erori tehnice, Gyor nu i-a lăsat lui SCM Râmnicu Vâlcea nicio șansă: cele aproape 20 de goluri în prima repriză au închis socotelile încă de la pauză (19-12 pentru echipa din Ungaria), însă primele 15 minute din a doua repriză au fost chiar și mai dureroase pentru echipa lui Florentin Pera.
Fără idei în fața unei apărări foarte mobile și aproape la fel de bune ca portărița din spatele ei, fără timp și fără soluții în fața unei linii de atac de speriat, SCM a părut să joace cu un om mai puțin de la început și până spre final, când Gyor, ajunsă la +14, a lăsat-o mai moale. Că diferența a continuat să crească și-n condițiile astea, asta îl va îngrijora și mai mult pe Florentin Pera, care trebuie acum să-și ridice jucătoarele după una dintre cele mai aspre înfrângeri ale echipei din Vâlcea în Europa.
SCM nu le-a avut în teren pe Glibko și pe Liscevic, care ar putea să revină săptămâna următoare, în meciul cu Podravka – mult mai important pentru ambițiile lui SCM Râmnicu Vâlcea într-o Grupă B în care Gyor – ajunsă acum la 46 de meciuri fără înfrângere – s-a distanțat în frunte: 16 puncte din nouă meciuri.
Așa cum știi, din cauza problemelor cauzate de Coronavirus, SCM Râmnicu Vâlcea jucase – până la acest retur de uitat cu Gyor – doar cinci meciuri în actuala ediție a Ligii Campionilor; au fost cinci înfrângeri contra primelor cinci favorite. Și au trecut aproape două luni de la cel mai bun joc pe care SCM Râmnicu Vâlcea l-a reușit anul trecut în Europa, acea înfrângere frustrantă (28-29), dar foarte spectaculoasă de la Podgorica, cu Buducnost. La capătul acelui joc, spuneam că dacă SCM își va păstra aceeași forță de atac și când lotul său va fi complet – nu s-a întâmplat prea des în acest sezon –, atunci nimeni nu trebuie să-și facă griji pentru calificarea în optimile de finală.
Ei bine, inspirația din atac n-a mai fost vizibilă și-n meciul de acasă cu Gyor (poate și din cauza intervențiilor lui Solberg), dar obiectivul lui SCM rămâne în picioare. Râmnicu Vâlcea așteaptă acum să se măsoare cu adversarele directe pentru locurile 5 și 6, care duc și ele în optimile de finală: Podravka și Borussia Dortmund.
După meciul de campionat cu Gloria Buzău (13 ianuarie), SCM Râmnicu Vâlcea va juca (pe 17 ianuarie) în deplasare cu Podravka.
Până acolo, SCM Râmnicu Vâlcea privește de jos în sus spre clasamentul Grupei B:
În noul format competițional, cu două grupe de opt echipe, Râmnicu Vâlcea trebuie să se claseze între primele șase echipe – cu cât mai sus, cu atât mai bine pentru eventualul duel din optimile competiției, în primăvara viitoare. Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, locurile 3-6 joacă în optimile de finală.
Asta dacă nu cumva Federația Europeană (EHF) va decide să trimită în meciurile eliminatorii toate cele 16 echipe – așa cum se vorbește zilele astea.
**
În Grupa A, CSM București a pierdut sâmbătă cu Ferencvaros, a rămas cu 11 puncte, însă locul 2 ocupat momentan, în spatele liderului Rostov, va fi greu de apărat: Ferencvaros a ajuns la 10 puncte, dar are un meci în mână, iar Metz și Vipers, care nu sunt nici ele departe, au de recuperat câteva jocuri restante.
© FOTO: Dora Aionut Buharu/Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni