La jumătatea fazei grupelor Champions League, câteva echipe mari își joacă deja calificarea. Cine tremură mai tare?

Danny Coposescu 5 noiembrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

După tot tam-tamul ultimelor zile, cu intrigi, întâlniri secrete și cabale conspirative, e ușor să treci cu vederea faptul că fotbalul european are deja un fel de „Super Ligă‟. Se numește Champions League și, la jumătatea fazei grupelor, nu-i de mirare că spiritul antreprenorial al marilor echipe a intrat în acțiune. Atracția unei competiții exclusiviste e cu atât mai puetenică cu cât, în lumea reală, câteva membre ale elitei trebuie să se coboare – șoc și groază! – la nivelul unei plebe care încă poate să le mai fure un punct. Măcar din când în când. Și pentru că locurile în fazele superioare se obțin (deocamdată) pe merit sportiv, etapa care urmează aduce cu sine acel concept oripilant: incertitudinea.

Emoții mixte pentru reprezentantele Premier League

Aici nu vorbim, desigur, despre Manchester City. Campioana Angliei plutește în altă stratosferă mai nou – cu ajutorul unor aripi scumpe și de o legalitate dubioasă – și sunt șanse minime ca vizita lui Șahtior Donețk s-o readucă pe pământ. O victorie pe Etihad garantează calificarea în optimi, câtă vreme Hoffenheim pierde la Lyon.

Lucrurile nu arată la fel de simplu pentru Man Utd, Tottenham și, într-o anumită măsură, Liverpool. Toate trei sunt într-o situație delicată care s-ar putea înrăutăți serios până miercuri noapte. Spurs, în particular, ar cam trebui să se consoleze deja cu o primăvară în Europa League. Și nici asta nu e o certitudine, dacă nu câștigă returul de marți cu PSV.

Mauricio Pochettino suna deja resemnat acum două săptămâni, după egalul de la Eindhoven. E un leitmotiv îngrijorător pentru Tottenham, care trebuie să fi observat cum un antrenor de obicei voios emană recent emoții ceva mai ambivalente. Când e nevoie de un sezon nou din serialul House of Cards (unul dintre subiectele principale la conferința de presă) ca să readucă zâmbetul pe fața argentinianului, ceva nu e în regulă. O grupă cu Barcelona, Inter și campioana Olandei e o provocare uriașă, dar londonezii au regresat vizibil sezonul ăsta și viitorul nu promite neapărat vremuri mai bune. Mutarea pe noul stadion întârzie mai departe, costurile construcției au crescut la cote alarmante și întreg proiectul pare blocat într-un fel de „production hell‟. Iar cel care e menit să-i ducă pe Spurs la nivelul următor își pierde, puțin câte puțin, răbdarea.

La United, răbdarea a dispărut de mult, fără să fie înlocuită de furie sau răzmeriță. Apatia e atitudinea dominantă pe Old Trafford. Lumea s-a obișnuit să sară peste prima repriză a partidelor, pentru că favoriții încep să joace de abia după pauză, eventual după 60 de minute, când adversarul conduce deja. Așa s-a întâmplat cu Juventus acasă sau cu Bournemouth în deplasare. Diferența e bineînțeles că, pe Allianz Stadium la Torino, nu va fi de ajuns să te trezești târziu. Nu când întâlnești un adversar care a pierdut doar două puncte în întreaga stagiune, niciunul dintre ele pe teren propriu. Un eșec pentru Mourinho la revenirea sa în Italia n-ar șoca, problema e ce va face Valencia. Nici „Liliecii‟ nu trec printr-o perioadă tocmai grozavă, dar un succes cu Young Boys i-ar urca pe locul doi. În condițiile astea, confruntarea directă din ultima etapă, pe Mestalla, s-ar transforma într-un derbi decisiv pentru campania lui United.

Deși Liverpool n-are motive să fie agitată, atmosfera de pe Marakana ar putea să-i crească pulsul. Băieții lui Klopp conduc grupa C, dar Napoli și PSG nu sunt departe în urma lor și senzația e că orice pas greșit poate aduce repercusiuni serioase. Mai ales italienii s-au dovedit oponenți de temut. Echipa lui Ancelotti va fi gazda gigantului din Ligue 1 – asta după ce au plecat neînvinși de pe Parc des Princes. Încă un rezultat bun pentru napoletani ar muta presiunea pe colegii englezi și francezi. În cazul lui PSG, eșecul ar fi aproape catastrofal. Dar nici Liverpool nu e complet ieșită din bucluc: ținând cont de programul ultimelor două jocuri  – în deplasare la Paris și apoi acasă cu Napoli – o victorie la Belgrad e obligatorie pentru Klopp și ai lui.

Catch 22 pentru Bayern și Real Madrid

Vestea bună pentru cele două candidate la titlul Champions League e că scenariul catastrofal e improbabil: ambele pot fi încrezătoare în calificarea mai departe. Bavarezii ar putea chiar să și-o asigure cu un succes împotriva lui AEK, dacă Ajax bate la Benfica. Vestea proastă e nu putem vorbi nici măcar de o așteptare minimă. Progresul din genul de grupe prinse de Bayern și Real e o condiție sine qua non în existența acestor formații, a căror concepție de sine se vede clar în documentele publicate de FootballLeaks. Una care, sezonul ăsta, nu se pupă deloc cu prestațiile de pe teren.

Madrilenii și-au concediat deja antrenorul, iar căutarea lungă și haotică după un înlocuitor permanent devine de-a dreptul stânjenitoare pentru o astfel de instituție. Santiago Solari trebuie să readucă vasul pe linia de plutire, în timp ce diferite nume apar și dispar de pe prima pagină, fără să aibă vreun numitor comun în privința stilului sau filosofiei. La München, conducerea și-a marcat deja atâtea autogoluri în ultimele luni că fanii aproape că nu mai au energie să-și verse nervii pe jucători pentru parcursul slab de pe teren. În timp ce Der Spiegel continuă bombardamentul cu dezvăluiri zilnice legate de machinațiile șefilor, Kicker răspândește din nou zvonuri despre facțiuni rebele în vestiar, care îl subminează pe Niko Kovac.

Asta-i atmosfera în care se pregătesc arhitectele „Super Ligii‟ pentru meciurile de miercuri. Și hiba e că nici măcar prestații excelente și scoruri de tenis n-ar face cine știe ce diferență. La urma urmei, sunt „doar‟ AEK Atena și Viktoria Plzen, o indiferență la care Bayern și Real au contribuit din plin prin acțiunile și discursul lor. Eventualele eșecuri, însă, n-ar lăsa pe nimeni rece.

*

Clasamentul la zi e foarte interesant, meciurile etapei a treia sunt mai jos:

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories