Maestrul și studentul: Frank Lampard și Derby County o elimină pe Man Utd din Cupa Ligii. Presiunea apasă pe Mourinho 

Danny Coposescu 26 septembrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Dintre toți jucătorii pe care i-a antrenat Jose Mourinho de-a lungul carierei, Frank Lampard ocupă un loc deosebit. „M-a făcut să cred că sunt un jucător mai bun decât eram când a venit la Chelsea. A fost cel mai bun pentru mine, mi-a ridicat încrederea la un nivel la care nu fusese niciodată.‟ Sunt amintirile omului care a ajuns cel mai bun marcator din istoria londonezilor și un lider excepțional în cadrul „Generației de Aur‟ a fotbalului englez.

Asta mai adaugă un strat de simbolism la bomba detonată aseară pe Old Trafford de Lampard și Derby County. La 14 ani după ce s-au întâlnit în vestiare pentru prima dată, cei doi s-au mai îmbrățișat o dată la început, de data asta din postură de egali. „Berbecii‟ au mers pe mâna unui nume mare sezonul ăsta, în speranța că experiența unui talent de top poate fi transferabilă și pe bancă. După 11 meciuri, încrederea asta a părut cel puțin justificată. După cel de-al 12, în Cupa Ligii, fanii lui Derby i-ar zice o premoniție genială. La finalul loviturilor de departajare, mentorul și învățăcelul s-au îmbrățișat din nou, la cumpăna drumurilor diferite pe care au pornit: unul la începutul ascensiunii, celălalt purtat parcă de un declin inexorabil.

Impresia asta a fost accentuată înainte să fie atinsă vreo minge pe teren. Blocată într-o spirală de negativitate, United ținuse deja toată ziua prima pagină din cauza conflictului deschis dintre Pogba și Mourinho. Oricât ar insista portughezul că nu-i nimic de văzut aici, nu poți anunța public că vedeta clubului „nu va mai primi niciodată banderola de căpitan‟ fără să declanșezi o furtună mediatică. Nici francezul nu scapă cu basmaua curată din povestea asta, date fiind declarațiile tot mai provocatoare pe care le face privind stilul de joc al lui United. De fapt, toată echipa pierde într-o luptă a orgoliilor care nu dă semne că se va încheia fără o despărțire.

Chiar și așa, golul lui Mata din minutul trei putea asigura măcar o păsuire de 90 de minute – măcar o seară în care nu Pogba, prezent în tribune îmbrăcat ca pentru o sesiune de „clubbing‟, sau Mourinho contează, ci doar jocul și rezultatul. Că fotbalul a ajuns aproape pe plan secund aici, unde confruntările se dispută în săli de presă și ziare, ajută să explice de ce nu a putut fi așa.

Între timp, Lampard a avut nevoie de un sfert de oră la vestiare pentru a schimba desfășurarea. Nu-i ca și cum Derby a stat sub asediu în prima repriză, dar nici n-a arătat de ce e în stare o formulă de start cu cinci jucători britanici până în 22 de ani. Doi dintre ei, Mason Mount și Harry Wilson (împrumutat de la Liverpool), sunt deja în vizorul selecționerilor Southgate, respectiv Giggs. Având în vedere calitățile pe care le-au etalat după pauză, e clar de ce.

Colapsul gazdelor a început din primul moment în care adversarii au pus piciorul pe minge, convinși, ca Spurs sau Wolves înaintea lor, că nimeni nu mai trebuie să se teamă de gigantul ăsta. Egalarea era anunțată deja de toate statisticile relevante: posesie, șuturi spre și pe poartă, totul în favoarea lui Derby. Dar nimeni nu se aștepta să vină în felul ăsta. În afară de coechipierii lui Wilson, care au povestit la sfârșit că tânărul de 21 de ani expediază regulat la antrenamente proiectile bulversante ca cel care l-a lăsat pe Sergio Romero nemișcat pe linie.

Opt minute mai târziu, argentinianul se mișca în direcția dușurilor, eliminat după un henț provocat de același galez irepresibil. În poartă a trecut Lee Grant, care a stat patru ani pe Pride Park – altă ironie. El a respins un șut în calea lui Jack Marriott, care n-a greșit din trei metri.

În contextul deznodământului, intervenția dramatică a lui Fellaini, în ultimele secunde de prelungiri, arată ca o ultimă zvâcnire care condamnă totodată o întreagă abordare. Marocanul, planul B al lui Mourinho, ajuns atât de des planul A, a ilustrat din nou singurul lucru care-a funcționat aproape negreșit în ultimii ani la United: centrarea bubuită în careu, spre „berbecul‟ cu care se încearcă sfărâmarea porții atunci când nimeni nu poate găsi cheia.

La urma urmei, ar fi rămas futilă chiar și dacă Phil Jones nu rata penaltiul decisiv, după 14 execuții pur și simplu perfecte. Man Utd poate că s-ar fi salvat în cupa asta, care reprezenta poate cea mai bună șansă de a pune un trofeu în cabinet, însă n-ar fi păcălit pe nimeni. În patru partide jucate pe teren propriu sezonul ăsta, una singură s-a încheiat în victorie.

„Carabao Cup nu mai e o grijă pentru noi. E o competiție minoră în care suntem implicați, dar voiam să câștigăm și suntem dezamăgiți,‟ a fost eschivarea lui Mourinho. De cealaltă parte, Lampard nu și-a ascuns extazul: „Sunt în stare de șoc. Am vrut să aduc o echipă competitivă, dar să vii pe Old Trafford și să joci așa e superb. Sunt un antrenor mândru.‟

A fost o seară bună pentru tineretul englez. Mijlocașul de 18 ani al lui Man City, Phil Foden, a fost decisiv în victoria cu 3-0 de la Oxford United: cu un gol, o pasă de gol pentru Mahrez și o contribuție la reușita lui Gabriel Jesus, Foden și-a atras comparații cu Iniesta și asta doar parțial în glumă. „E o naturalețe acolo care-mi aduce aminte de Barcelona. Andres e un nume mare de tot, dar am spus de o mie de ori că suntem încântați de Phil,‟ a spus Guardiola.

 

 

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories