Mai bine mai târziu: CFR Cluj ratează mult, pierde cu Borac, dar marchează la timp golul calificării în turul II preliminar din Liga Campionilor
Ciprian Rus 13 iulie 2021CFR Cluj se califică cu mari emoții în turul II preliminar al Ligii Campionilor, după un euro-gol marcat de Chipciu, pe finalul prelungirilor (minutul 118), în deplasarea cu Borac Banja Luka.
La adăpostul unui 3-1 obținut lejer în tur și a noii reguli, care nu mai dublează valoarea golului primit acasă, CFR Cluj a controlat prima parte a meciului de la Banja Luka, în care a avut cele mai multe și cele mai mari ocazii. La fel ca în prima repriză, Adiță Păun a avut cea mai mare ocazie și după reluare, la 0-0, când a ratat din 8 metri singur cu portarul.
Contrar cursului jocului, după o oră de la start, CFR a luat două goluri în numai 5 minute, la două dueluri de cap pierdute de cei doi fundași laterali. Susținuți de un public fanatic, jucătorii gazdă și-au forțat șansa, dar, chiar și așa, CFR a avut șansa de a încheia soarta calificării în timpul regulamentar. Însă Fundașul central Bouhenna a ratat incredibil în minutul 87.
Prelungirile au fost dominate autoritar de ardeleni, care au avut două bare: întâi prin Deac, în minutul 94, apoi prin Camora, în minutul 111. Până la urmă, Chipciu a evitat loviturile de departajare cu un gol fantastic din afara careului.
În trull II preliminar, clujenii vor juca cu campioana Gibraltarului, Lincoln Red Imps FC.
desen de Ciprian Rus
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni