Man Utd l-a demis pe Jose Mourinho, a pus capăt unui experiment din care nimeni nu iese câștigător. Ce va urma pentru United? Dar pentru Jose?
Danny Coposescu 18 decembrie 2018O vară încinsă de conflicte pe seama lipsei de transferuri; un start alarmant de sezon, în care echipa a regresat la un nivel nemaivăzut de decenii; un război civil purtat în public cu cei mai importanți jucători și, bineînțeles, cu presa; în fine, o bătaie sănătoasă încasată pe terenul marii rivale, Liverpool, liderul Premier League – această ultimă picătură a umplut paharul.
Dacă ai fi prezis scenariul ăsta pentru Jose Mourinho acum câteva luni, te-ar fi acuzat lumea de lipsă de imaginație. La urma urmei, e o reproducere pas cu pas a evenimentelor din 2015, când Chelsea se transforma în câteva luni din campioană în candidată la retrogradare. Poate că și conducerea lui Man Utd a refuzat să creadă că urmărește reluarea aceluiași film. Paradoxal, asta n-a făcut decât să desăvârșească paralela perfectă: la exact trei ani și câteva ore după ce-a rulat originalul (demiterea de la Chelsea), reluarea a copiat și deznodământul – United e un club în criză, Jose e un antrenor decăzut.
Parcă și declarația oficială, scurtă și seacă, publicată azi dimineață arată familiaritatea momentului: „Manchester United anunță că Jose Mourinho a părăsit clubul cu efect imediat. Clubul îi mulțumește lui Jose pentru munca depusă la Manchester United și îi dorește succes în viitor.‟ Nu e nevoie de explicații sau elaborări, ar fi redundante. Toată lumea știe deja motivele și nimeni nu e surprins.
Ceea ce ridică imediat o întrebare: cum s-a ajuns la un eșec atât de previzibil? Cum a reușit cea mai bogată echipă din lume, cel mai puternic „brand‟ din fotbal, să sară din lac în puț? United are parteneriate cu tăiței thailandezi și sucuri ghaneze, dar pare să nu aibă și profesioniști care să gestioneze această lungă (și complet ratată) tranziție
Să nu uităm că urmașul numit de Alex Ferguson, David Moyes, ar fi trebuit să intre acum în ultimele luni de contract, dar n-a apucat să serbeze nici măcar o aniversare pe Old Trafford. Louis Van Gaal, o personalitate fundamental diferită, cu idei fundamental diferite, a fost „tolerat‟ două sezoane și concediat în timp ce se bucura de finala FA Cup câștigată. Apoi, pentru a treia oară în trei ani, United a trecut, aparent fără noimă sau logică, la altă partitură, una care dăduse deja semne clare de disonanță.
Într-un fel, acest pact cu diavolul – cum a numit presa din Anglia contracttul semnat de Jose în mai 2016 – e ușor de înțeles. Pogorârea lui Pep Guardiola la Man City a răspândit suficientă panică încât să facă dialectica atractivă: Mourinho s-a poziționat intenționat ca opusul catalanului și a ideologiei sale, deci el urma să fie antidotul ideal. Logica asta, fermecătoare și dezarmantă prin simplitatea ei, a înăbușit sumedenia de contraargumente. Orice preocupare față de continuitate sau dezvoltare organică a trecut în fundal. Nici în perioada sa de glorie, portughezul n-a fost genul care să lucreze bine în proiecte de lungă durată. Dar tentația garanției de succes instantaneu s-a dovedit a fi prea puternică.
O cupă a ligii și un trofeu Europa League reprezintă într-adevăr succes. Însă chiar și acel început promițător a fost umbrit de disconfort. În timp ce suporterii și jucătorii se bucurau de triumf la Stockholm, Mourinho le trimitea săgeți otrăvite „filosofilor și poeților‟ care prețuiesc ideile mai mult decât medaliile. E imaginea unui om care a ajuns parcă să treacă orice experiență prin filtrul resentimentelor.
Poate că așa a fost mereu, dar schimbarea subtilă care-a intervenit în a doua jumătate a carierei lui Jose ar fi trebuit să declanșeze alarme la United. Cândva, energia asta negativă era îndreptată exclusiv în exterior. Lotul său era întotdeauna înconjurat de inamici perfizi – presa, arbitri, antrenori rivali. Faimoasa mentalitate de asediu năștea o solidaritate indestructibilă. Dar mai nou, Mourinho și-a căutat (și găsit) dușmanii în propriul vestiar. De la Madrid la Londra, ocara grea le-a fost rezervată celor mai proeminenți elevi.
Aproape fără excepție, țintele preferate au fost jucătorii creativi cu personalități puternice. Cazul Eden Hazard a stabilit șablonul pentru ceea ce avea să urmeze la Manchester. Privind în urmă, ciocnirea inevitabilă cu Paul Pogba se vede de la o poștă. Iar în epoca modernă, nu-i niciun dubiu cine iese victorios dintr-o astfel de încăierare: asset-ul mai valoros pentru club. Decizia asta o va costa probabil câteva zeci de milioane pe United (de vorbește despre 25 de milioane de lire), o sumă care pălește pe lângă contribuția lui Pogba la brand.
Dacă totul sună regretabil până aici, contractul prelungit oferit lui Mourinho în ianuarie sare în ochi. E încă un motiv să-i acorzi lui Ed Woodward rolul principal în poveste. Aceleași probleme care au atins recent masa critică erau prezente și atunci. În loc să le adreseze constructiv peste vară, vice-președintele executiv le-a agravat considerabil când a refuzat lista de cumpărături a managerului. De acolo, n-a mai fost cale de întoarcere.
În condițiile astea, e inutil să mai vorbim de „sindromul celui de-al treilea sezon‟ și alte clișee. Teoria nu ține, pentru că presupune un contrast care n-a existat la Man Utd. Două onoruri de rang mijlociu și un loc secund în Premier League nu reprezintă un start strălucitor care să se fi stins apoi brusc, ca în alte dăți. Mulți suporteri au scandat până la capăt numele lui Mourinho pe Old Trafford pentru că i-au apreciat spiritul combativ, dar nu vei găsi pe cineva pregătit să apere jocul echipei.
Nimeni nu iese bine din saga asta: nu antrenorul, cu o reputație tot mai ciobită; nu Pogba, pe care o parte din public îl va trage la răspundere; nu conducerea, care e în avangarda exploatării economice și totuși a rămas în antichitate când vine vorba de structurile fotbalistice.
Se speculează intens pe seama înlocuitorului. Michael Carrick va ține probabil locul cald, dar pentru cine? Nume ca Zinedine Zidane sau Mauricio Pochettino sunt pe buzele tuturor. Dar orbecăirea lui Man Utd într-o lume post-Ferguson sugerează o nevoie mai arzătoare: un regizor coerent care să pună în scenă alt film. Cu mare întârziere, a început și căutarea după un director sportiv.
It's happened again for Jose Mourinho 🙃 pic.twitter.com/nCQGaV6yjK
— Bleacher Report (@BleacherReport) December 18, 2018
December's a tough month for Jose Mourinho…
❌ Dec 17th 2015: Sacked by #CFC
❌ Dec 18th 2018: Sacked by #MUFC
👀 Dec 19th 2021: ???
Live reaction on @bbc5live 📻 https://t.co/0kUniX6SeW#bbcfootball pic.twitter.com/qUBwCSRj8c
— BBC 5 Live Sport (@5liveSport) December 18, 2018
"These aren't poor players he's got. He's dragged them down."
Football writer David McDonnell (@DiscoMirror) says #MUFC's defensive record and lack of goals this season is "staggering" and "the only person to blame is José Mourinho" pic.twitter.com/uAlenQ4iDP
— BBC Radio 5 Live (@bbc5live) December 18, 2018
Pogba mood after the Mourinho news 👀🕺
(via @paulpogba) pic.twitter.com/WdBkUZIPgG
— Bleacher Report (@BleacherReport) December 18, 2018
Irreplaceable. pic.twitter.com/NDEw2e1WEj
— B/R Football (@brfootball) December 18, 2018
It's been a lively five years at Manchester United since the legendary Sir Alex Ferguson retired:
🔴 Moyes
🔴 Giggs
🔴 Van Gaal
🔴 MourinhoAnd the original contract #MUFC gave David Moyes still hasn't expired…
Reaction on @bbc5live 📻 https://t.co/0kUniX6SeW#bbcfootball pic.twitter.com/p80dhXmlIo
— BBC 5 Live Sport (@5liveSport) December 18, 2018
Manchester City have scored 83 more goals than Manchester United in the Premier League since the appointments of Jose Mourinho as United boss & Pep Guardiola as City manager.
Reaction: https://t.co/fvwO9KST25 #mufc pic.twitter.com/o0eOgyooZQ
— BBC Sport (@BBCSport) December 18, 2018
"Apart from Zidane, I can't think of anybody else who is currently available, who would suit Manchester United"@Iandennisbbc speculates on who could be taking over from José Mourinho – who has been sacked as manager of #MUFC. pic.twitter.com/X0RfSdA5uJ
— BBC 5 Live Sport (@5liveSport) December 18, 2018
